OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

obiectiv, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 1 / P: o-biec~ / Pl: ~i, ~e / E: fr objectif, lat obiectivus] 1 a (Flz; îoc subiectiv) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. 2 (Îs) Idealism ~ Aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, independente de conștiința omenească și prin dezvoltarea căreia ia naștere lumea materială. 3 a Care are însușirea de a reda realitatea în mod nefalsificat, detașat de impresii subiective Si: imparțial, nepărtinitor, (iuz) obiectivist (1). 4 a (Grm) Care se referă la obiectul direct sau indirect. 5-6 sn (Lentilă sau) sistem de lentile cu rolul de a forma, într-un aparat optic, imaginea unui obiect. 7 sn Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc., care prezintă importanță din punct de vedere militar. 8 sn (Fig) Scop. 9 sn (Fig) Țintă. 10 sn (Ccr; șîs) ~ industrial Întreprindere, uzină, fabrică, cuprinsă în structura economiei naționale și care urmează să fie realizată sau care este în curs de realizare. 11 sn (Șîs) ~ turistic Loc, punct care prezintă interes pentru turiști.

OBIECTIV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

OBIECTIV², -Ă, obiectivi, -e, adj. (În opoziție cu subiectiv) 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. Folosirea legilor economice obiective de către statul sovietic în opera de construire a socialismului este un inalt exemplu pentru țările de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2595. Pentru știința marxistă, legile limbii sînt la fel cu legile din celelalte domenii, ele... au caracter obiectiv. GRAUR, S. L. 93. Adevăr obiectiv v. adevăr. Idealism obiectiv = aspect al idealismului, care recunoaște existența unei idei mistice, independentă de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. ♦ (Despre artă și creatori) Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective. Puterea-i obiectivă i-a îngăduit [lui Victor Hugo] să îmbrățișeze domenii nemărginite: natura, omul, istoria, universul. SADOVEANU, E. 226. 2. (În vorbirea curentă) Nepărtinitor, imparțial. Junimismul a avut pretenția... că asistă... la fenomenele politice, sociale și culturale și că le definește din punct de vedere obiectiv. IBRĂILEANU, SP. CR. 98. Să aprobați întocmai planul meu, în toate amănuntele, studiat din punct de vedere obiectiv pur. CARAGIALE, O. VII 200. ◊ (Adverbial) Cu moșul nu-i chip să discuți, obiectiv, că el din chestia pensiei nu iese. REBREANU, R. I 65. – Pronunțat: -bi-ec-.

OBIECTIV¹, obiective, s. n. 1. Lentilă sau sistem de lentile (mai rar oglindă concavă) care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă importanță din punct de vedere militar. ♦ Țintă asupra căreia trage o gură de foc. ♦ Fig. Scop, țintă, țel. Convorbirea avusese cu totul alte obiective. ARGHEZI, P. T. 94. – Pronunțat: -bi-ec-.

OBIECTIV s.n. 1. Lentilă sau sistem optic care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ♦ Ținta asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. Întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. ♦ Loc care prezintă interes pentru turiști. ♦ (Fig.) Scop, țel, țintă. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].

OBIECTIV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus].

OBIECTIV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conștiinței și independent de ea. 2. imparțial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ◊ țintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turiști. 5. (fig.) intenție, scop, țel, țintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

OBIECTIV¹ ~e n. 1) fiz. Lentilă (sau sistem de lentile convergente), făcând parte dintr-un aparat optic (lunetă, microscop, aparat de fotografiat etc.), care este orientată spre obiectul supus cercetării. 2) Punct asupra căruia este orientată o operație militară; țintă. 3) fig. Scop precis spre care tinde cineva. /<fr. objectif

OBIECTIV² ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă exactitate în procesul de reflectare a realității; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (în opoziție cu subiectiv) Care există în afara conștiinței și independent de ea; cu existență independentă. /<fr. objectif

obiectiv a. ce are raport cu obiectul (în opozițiune cu subiectiv): realitate obiectivă. ║ adv. într’un mod obiectiv: a judeca obiectiv. ║ n. 1. tot ce e în afară de subiectul cugetător și observator; 2. lentilă convexă la o lunetă, care e îndreptată asupra obiectului de văzut, în opozițiune cu ocularul; 3. punct spre care se îndreaptă atacul.

*obĭectív, -ă adj. (lat. ob-jectivus). Relativ la obĭect, care e în obĭect, nemodificat de sentiment (în opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectivă. S. n., pl. e. Arm. Scop, țintă de atac: obĭectivu uneĭ operațiunĭ militare. Acea sticlă a uneĭ lunete care e întoarsă spre obĭectu pe care vreĭ să-l vezĭ (în opoz. cu ocular). La un aparat fotografic, partea care conține lentila pin care trece lumina în ainte de a ajunge în camera obscură. Adv. În mod obĭectiv, conform realitățiĭ: a judeca obĭectiv.

obiectiv¹ (desp. -biec-) adj. m., pl. obiectivi; f. obiectivă, pl. obiective

obiectiv² (desp. -biec-) s. n., pl. obiective

obiectiv² (-biec-) s. n., pl. obiective

obiectiv¹ (-biec-) adj. m., pl. obiectivi; f. obiectivă, pl. obiective

obiectiv adj. m. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectivi; f. sg. obiectivă, pl. obiective

obiectiv s. n. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiective

OBIECTIV adj., s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauză. 5. s. v. scop. 6. s. v. țintă. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. întreprindere.

OBIECTIV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) real. (Lumea ~.) 2. adj. (FILOZ.) material, obiectual. (Realitatea ~.) 3. adj. drept, imparțial, neparțial, nepărtinitor, (înv.) nefățărit. (Om ~.) 4. s. cauză, scop, țel, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 5. s. menire, rol, rost, scop, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...) 6. s. obiect, scop, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv.

Obiectiv ≠ subiectiv

obiectiv adj., s.n. 1. Caz obiectiv În gramatica lui Ch. J. Filmore denumește una dintre categoriile de caz, cea mai neutră din punct de vedere semantic. 2. Conjugare obiectivă Caracterizează numai anumite limbi (vezi maghiara), unde se opune conjugării subiective. 3. Genitiv obiectiv Genitivul ocurent numai în vecinătatea unui substantiv de proveniență verbală, corespunzând obiectului direct.

OBIECTIV, -Ă adj. (cf. fr. objectif, lat. obiectivus): în sintagmele ordine obiectivă și reflexiv obiectiv (v.).

OBIECTIV PENTRU TRAGERILE TERESTRE țintă punctuală, liniară sau zonală asupra căreia urmează a se executa tragerea cu armamentul de la bord sau a se lansa bombele.

OFIȚER CU DIRIJAREA AVIAȚIEI ȘI INDICAREA OBIECTIVELOR ofițer de aviație trimis în dispozitivul de luptă al unităților mecanizate din primul eșalon, înzestrat cu mijloace de transmitere sol-aer, în scopul dirijării aviației de sprijin asupra obiectivelor inamicului ce urmează a fi nimicite, indicându-le și ușurând descoperirea acestora. Observarea se face direct cu ajutorul indicatorului optic circular al stației de radiolocație, la dispoziția ofițerului, sau prin precedarea formației de avioane de către un avion de cercetare, dirijat prin radiolocație la obiectiv de ofițerul cu dirijarea pe baza indicațiilor din hărțile de lucru ale statelor majore ale unităților mecanizate.