29 de definiții pentru obiect (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

obiect sn [At: ASACHI, ALGHEBRA 4r/5 / V: (înv) oget, ~tum, objet, obje~ / P: o-biect / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: lat obiectum, ger Objekt, fr objet] 1 (Îoc subiect) Element asupra căruia se îndreaptă o activitate. 2 (Îlav) La ~ Fără divagații inutile. 3 Fapt. 4 Chestiune. 5 Disciplină de studiu. 6 Scop. 7 Preocupare. 8 (Înv) Pricină. 9 (Înv) Mijloc de realizare Si: factor 10 Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită destinație Si: lucru. 11 (Îs) ~ al muncii Lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul, în procesul de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. 12 (Îs) ~ de inventar Tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 13 (Flz; îoc subiect) Ceea ce se află în afara eului. 14-15 (Flz; îoc subiect) Lucru care afectează simțurile sau asupra căruia se îndreaptă gândirea. 16 (Grm) Complement.

OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul în cadrul procesului de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp, de obicei prelucrat, folosit în diverse împrejurări. Împrăștiate prin unghere se află celelalte obiecte pe care păstorii le-au adus cu ei din sat. BOGZA, C. O. 69. Am deschis o tombolă cu obiecte la moși. CARAGIALE, O. II 39. Vaporul... ne arunca ca pe niște obiecte de la o parte la cealaltă a camerei. BOLINTINEANU, O. 285. Obiect de inventar = tot ceea ce poate fi inventariat (utilaj, marfă, clădiri etc.). 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată o activitate. Obiectul unei cercetări.Discuția a fost foarte lungă și anevoioasă. Obiectul ei era cererea lui Eliade de a face parte din Frăția. V. ROM. noiembrie 1953, 73. Pictura mediului contemporan, a omului care îl reprezintă și a chipului în care el se mișcă și vorbește, alcătuiesc obiectul artei lui I. L. Caragiale. VIANU, A. P. 123. 3. (În organizarea învățămîntuiui) Disciplină de studiu; materie. A luat «foarte bine» la toate obiectele. 4. Scop, țintă, țel. Tirziu de tot revine la obiectul apropiat al vizitei. CAMIL PETRESCU, U. N. 56. Nu-l putură, însă, înturna de la marele obiect ce-și propusese cu satirele sale. NEGRUZZI, S. II 149. 5. (Gram.) Complement (direct sau indirect). Pronunțat: -bi-ect.

OBIÉCT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri; (spec.) tot ceea ce se înfățișează vederii. 2. Tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♦ Tot ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline; disciplină de studiu. 3. Țintă, scop, țel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet].

OBIÉCT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri. ~ de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra căruia acționează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului; ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioară subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat în cunoaștere, conținutul obiectiv al cunoștințelor subiectului. 5. (fig.) țintă, scop, țel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

OBIÉCT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simțului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra căreia este orientată activitatea spirituală sau artistică. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Ființă sau lucru pentru care cineva manifestă un sentiment. ~ de admirație. 5) Disciplină de studiu într-o instituție de învățământ. 6) filoz. Corp sau fenomen existent în realitate, în afara subiectului și independent de conștiința acestuia. 7) lingv. Parte de propoziție care indică asupra cui este orientată acțiunea verbului; complement. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

obiect n. 1. ceeace se oferă simțurilor și mai ales vederii: obiecte plăcute; 2. fig. tot ce se prezintă spiritului: obiectul cercetărilor noastre; 3. Filoz. tot ce e în afară de suflet, în opozițiune cu subiect; 4. lucru nedeterminat: obiect de puțină valoare; 5. tot ce servă de materie unei științe sau arte ori conversațiunii; 6. cauza unui sentiment, a unei acțiuni: obiect de compătimire, obiectul invidiei sale; 7. scop propus: a avea de obiect; 8. Gram. ființa asupra căreia trece acțiunea.

*obĭéct n., pl. e (mlat. objectum, s. n. d. objicere, ob-jectum, a arunca înainte. V. abject, pro- și sub-ĭéct, trec). Lucru, ceĭa ce se vede saŭ se simte: pe masă eraŭ măĭ multe obĭecte, acolo nu eraŭ nicĭ obĭectele de prima necesitate. Fig. Ceĭa ce preocupă spiritu, scop, materie de lucrat, de studiat: medicina e obĭectu studiilor luĭ, obĭectu medicineĭ e conservarea sănătățiĭ. Subĭect, cauză: acest om e un obĭect de rîs, e obĭectu invidiiĭ lor. Fil. Ceĭa ce e afară din suflet (în opoz. cu subĭect). Gram. Complement drept, cuvînt la acuzativ (în opoz. cu subĭect).

feméie-obiéct s. f. Femeie redusă la starea de obiect de plăcere ◊ „Bărbatul nu mai e în exclusivitate «acel care alege». Lângă «femeia-obiect», apare «bărbatul-obiect».” Cont. 25 XII 70 p. 6. ◊ „Femeile sunt îmbrăcate, decorate, stilizate de gustul masculin, în vederea consumului masculin, și această situație e acceptată și chiar dorită, nu numai la nivelul femeilor-obiect, dar și la nivelul femeilor emancipate.” Cont. 21 V 71 p. 6; v. și 9 VI 78 p. 9 (din femeie + obiect; cf. fr. femme-objet; DMN, DMC 1965)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obiéct (-biect) s. n., pl. obiécte

obiéct s. n. (sil. -biect; mf. ob-), pl. obiécte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBIÉCT s. v. cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei.

OBIÉCT s. 1. v. lucru. 2. disciplină, materie, (înv.) învățătură, matimă. (~ de învățământ.) 3. v. scop. 4. v. complement.

arată toate definițiile

Intrare: obiect
  • silabație: o-biect
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiect
  • obiectul
  • obiectu‑
plural
  • obiecte
  • obiectele
genitiv-dativ singular
  • obiect
  • obiectului
plural
  • obiecte
  • obiectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obiect

  • 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Împrăștiate prin unghere se află celelalte obiecte pe care păstorii le-au adus cu ei din sat. BOGZA, C. O. 69.
      surse: DLRLC
    • Am deschis o tombolă cu obiecte la moși. CARAGIALE, O. II 39.
      surse: DLRLC
    • Vaporul... ne arunca ca pe niște obiecte de la o parte la cealaltă a camerei. BOLINTINEANU, O. 285.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Tot ceea ce se înfățișează vederii.
      surse: DN
    • 1.2. Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul în cadrul procesului de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale.
      surse: DEX '98 MDN '00
    • 1.3. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat.
      surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
  • 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Obiectul unei cercetări.
      surse: DLRLC
    • Discuția a fost foarte lungă și anevoioasă. Obiectul ei era cererea lui Eliade de a face parte din Frăția. V. ROM. noiembrie 1953, 73.
      surse: DLRLC
    • Pictura mediului contemporan, a omului care îl reprezintă și a chipului în care el se mișcă și vorbește, alcătuiesc obiectul artei lui I. L. Caragiale. VIANU, A. P. 123.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune adjectivală locuțiune adverbială La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 2.2. filosofie Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui.
      surse: DEX '09
      • diferențiere Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră.
        surse: DEX '98
      • diferențiere Realitatea exterioară subiectului.
        surse: MDN '00
        • diferențiere prin specializare Ceea ce este dat în cunoaștere, conținutul obiectiv al cunoștințelor subiectului.
          surse: MDN '00
    • 2.3. Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: materie un exemplu
    exemple
    • A luat «foarte bine» la toate obiectele.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Tîrziu de tot revine la obiectul apropiat al vizitei. CAMIL PETRESCU, U. N. 56.
    • Nu-l putură, însă, înturna de la marele obiect ce-și propusese cu satirele sale. NEGRUZZI, S. II 149.
  • 5. gramatică (în) sintagmă Obiect direct = complement direct.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 6. gramatică (în) sintagmă Obiect indirect = complement indirect.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: