obștire sf [At: CANTEMIR, HR. 240 / Pl: ~ri / E: obști] (Înv) 1 Unire. 2 Asociație. 3 Anunțare.

OBȘTIRE, obștiri, s. f. (Învechit) înștiințare, știre. Se porni vuietul mulțimii. – Să obștească, să obștească... Să auzim obștirea. CAMIL PETRESCU, O. II 682.

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște.

obeștui v vz obști

obști [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 41^r/31 / V: (reg) obeștui / Pzi: ~tesc / E: vsl обьщити] (Înv) 1 vr (D. oameni) A se alătura celorlalți în păreri, în acțiuni etc. Si: (înv) a se însoți, a se întovărăși. 2 vt A anunța.

†OBȘTI (-tesc) vb. tr. A face cunoscut, a da în vileag, a revela, a divulga: Sinan-Pașa, ajungînd la Giurgiu... obști că va ședea acolo trei zile (BĂLC.) [vsl. obĭštiti].

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște.

OBȘTI, obștesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. El obști că va ședea armia acolo cincisprezece zile. BĂLCESCU, O. II 119. ◊ Refl. pas. Propunerile de membri onorari să se facă mai întîi dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. ODOBESCU, S. I 503.

A OBȘTI ~esc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti

obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC.

obeștuĭésc (mă) v. refl. (vsl. obištevati, -štuĭon). L. V. Intru în opște.

obștire (înv.) s. f., g.-d. art. obștirii; pl. obștiri

obștire (înv.) s. f., g.-d. art. obștirii; pl. obștiri

obștire s. f., g.-d. art. obștirii; pl. obștiri

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, 3 sg. obștește, imperf. 1 obșteam; conj. prez. 1 sg. să obștesc, 3 să obștească

obști (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 să obștească

obști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștesc, imperf. 3 sg. obștea; conj. prez. 3 sg. și pl. obștească

OBEȘTUI vb. v. obști.

OBȘTI vb. (Mold.) 1. A se uni, a se întovărăși. Cetind preotul molitvele ceale de facerea frăției și obeștuindu-să cu chizeșie ca aceaea denaintea voinței cruci și a svintei Evanghelii, să făcea desăvîrșit frați buni. ȘT, 260. Face scîrbe fraților ce nu vrură să să obștească cu dînsul. DOSOFTEI. VS. Înfricoșături să se zică . . . aceluia carile la acel sobor a se obști ar tăgădui. CANTEMIR, IST.; cf. DM 152^r. 2. A vesti, a înștiința, a anunța. Propozitul socotelii au fost, ca într-atîta adunare, de nevoie adevărul a nu arăta, iară de bună voie numai singur eu a-l ști sau cătră altul iarăși adevărului iubitoriu a-l obști. CANTEMIR, IST. Și pre celalalt tomos a istorii<i> a săvîrși să ne învrednicim și mai curînd tuturor să să obștească. CANTEMIR, FIR. Variante: obeștui (ȘT, 260; DM, 152^r). Etimologie: sl. obĭštiti.

OBȘTIRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a (se) obști și rezultatul ei. 1. Unire, legătură. cf. obști (1). Ca mai pre lesne să fie obștirea țărilor una cu alta, au zidit pod peste Dunăre. cantemir, hr. 240, cf. DDRF. 2. Asociație, întovărășire. cf. obște (4). Tovăroșiia iaste un feliu de obștire. caragea, l. 37/27, cf. 36/11. Să va da luminată poruncă către dumnealui epistatul dvornicii obștirilor, ca să facă cunoscut acest nart la toți de obște (a. 1823). doc. ec. 293, cf. furnică, i. c. 313. 3. Anunțare, înștiințare. cf. obști (2). cf. polizu, ddrf. Iar se porni vuietul mulțimii. – Să obștească, să obștească... Să auzim obștirea. camil petrescu, o. ii, 682. – PI.: obștiri. – v. obști.

OBȘTI vb. IV. (Învechit) 1. refl. (Despre oameni) A se uni cu alții (în păreri, acțiuni etc.); a se însoți, a se întovărăși. Face scîrbe frațîlor și featelor ce nu vrură să să obștească cu dînsul. dosoftei, v. s. ianuarie 41^r/31. Înfricoșături să se zică... aceluia carile la acel sobor a se obști ar tăgădui. cantemir, ist. 27. Di s-au dat pre sine pentru tine, nu ca doar să s[ă] obștească cu tini, ci ca să aleagă pre ai săi din tine (a. 1773). gcr ii, 95/32, cf. ddrf. 2. Tranz. (Complementul indică o știre, un anunț etc.) A împărtăși obștii (1), a vesti, a înștiința, a anunța. Propozitul socotelii au fost, ca într-atîta adunare, de nevoie adevărul a nu arăta, iară de bună voie numai singur eu a-l ști sau cătră altul iarăși adevărului iubitoriu a-l obști. cantemir, ist. 85, cf. i. golescu, c. Cea dintîi datorie a oricăria însoțiri este a nu obști niciodată tainele și interesurile familii. marcovici, d. 47/2. Plata exportații este potrivită după taxa hotărîtă și obștită prin publicațiile anului trecut (a. 1834). doc. ec. 547. El obști dar că armia va ședea acolo cinsprezece zile. BĂLCESCU, m. v. 158, cf. POLIZU, DDRF, BARCIANU, alexi, w. E neapărat nevoie să obștească altă hîrtie, care să dezică ce a spus ieri. camil petrescu, o. ii, 681. ◊ Absol. Pe toată săptămîna se vor publicui prin gazetă locurile pe unde se află boala și ispravnicii vor fi datori a obști la tot orașul lor. cr (1831), 169¹/3. ◊ refl. pas. Și pre celalalt tomos a istorii a săvîrși să ne învrednicim și mai curînd... tuturor să să obștească. cantemir, hr. 52. Suma banilor ce ieșea pentru aducerea tahînului și a susamului din alte părți va rămînea în țară cînd să va obști cunoștința semănatului susamului (a. 1832). doc. ec. 504. Propunere de membri onorari să se facă mai întîi dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. odobescu, s. i, 503. – prez. ind.: obștesc. – Și: obeștui vb. IV. DOSOFTEI, MOL. 152^a, TDRG. – Din v. sl. обьшити. – Obeștui, prin vocalizarea hipercorectă a lui ь.