7 definiții pentru oțărime oțerime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚĂRÍME s. f. (Înv.) Supărare mare; amărăciune. – Oțărî + suf. -ime.

OȚĂRÍME s. f. (Înv.) Supărare mare; amărăciune. – Oțărî + suf. -ime.

oțărime sf [At: BĂLCESCU, M. V. 253 / Pl: ~mi / E: oțări + -ime] (Înv) Mânie.

OȚĂRÍME s. f. (Neobișnuit) Supărare mare; amărăciune. (Atestat în forma oțerime) începură a se plînge cu oțerime că de două ori Sigismund, fără învoirea țării, se dusese la împăratul. BĂLCESCU, O. II 178. – Variantă: oțeríme s. f.

oțărime f. oțărire: începură a se plânge cu oțărime BĂLC.

OȚERÍME s. f. v. oțărime.

OȚERÍME s. f. v. oțărime.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oțăríme (înv.) s. f., g.-d. art. oțărímii

oțăríme s. f., g.-d. art. oțărímii; pl. oțărími

Intrare: oțărime
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțărime
  • oțărimea
plural
genitiv-dativ singular
  • oțărimi
  • oțărimii
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțerime
  • oțerimea
plural
genitiv-dativ singular
  • oțerimi
  • oțerimii
plural
vocativ singular
plural

oțărime oțerime

etimologie:

  • Oțărî + sufix -ime.
    surse: DEX '98 DEX '09