novat, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~ați, ~e / E: nova²] 1-2 (Jur) Care (este sau) a făcut obiectul unei novații (1).

NOVAT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este obiectul unei novații. Obligația novată, împreună cu toate accesoriile ei, se consideră stinsă.

inovat, ~ă a [At: MACEDONSKI, O. IV, 121 / S și: (înv) inno~ / Pl: ~ați, ~e / E: inova] 1 Perfecționat². 2 (Pex) Înnoit².

înovat, ~ă a vz inovat

nova² vt [At: DM / Pzi: ~vez / E: fr nover, lat novare] (Jur; rar) A încheia o novație (1).

nova¹ sfs [At: L. ROM. 1960, nr. 2, 19 / E: mg nova] (Reg) Varietate de struguri hibrizi.

bossa-nova s.f. Dans modern de perechi, în ritm de rumbă, de origine braziliană. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -e. /<fr., port. bossa-nova.

NOVA, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A stinge o obligație înlocuind-o cu alta (care diferă de prima prin obiect, prin creditor, prin debitor sau prin cauză).

NOVA vb. I. tr. A supune (o obligație) unei novații. [Cf. fr. nover, lat. novare].

NOVA vb. tr. a supune (o obligație) unei novații. (< fr. nover, lat. novare)

A NOVA ~ez tranz. jur. (obligații vechi) A supune unei novații; a face o novație. /<fr. nover, lat. novare

nova (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 1 sg. novez, 3 novează; conj. prez. 1 sg. să novez, 3 să noveze

nova (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 novează

nova vb., ind. prez. 1 sg. novez, 3 sg. și pl. novează

Ars Nova (lat. „artă nouă”), termen apărut în sec. 14, în Franța, desemnând tendințele muzicale noi, în opoziție cu Ars Antiqua* ce desemna școala componistică a lui Léonin și Pérotin de la Notre-Dame (sec. 13). Termenul A. este introdus de către Philippe de Virty, teoretician și „campion al avangardei”, care își susține cu vehemență ideile. Astfel, în Franța sec. 14, este cunoscută prima înfruntare pe tărâmul muzicii între vechi și nou, între tradiție și inovația care va duce spre „muzica viitorului”. Principalele probleme cu care se confruntă A. sunt cele ale notației (III) și ritmului. Notația ritmică stabilită după inovațiile lui Pérotin (impuse de contrapunct*), consolidată și legiferată de bis., se încadrează în sistemul muzical mensurat* sau proporțional*, în care valorile longa*, brevis* și semibrevis* erau exclusiv ternare*. Efortul novator al sec. 14 tinde spre eliberarea din această constrângere, promovând scrierea în ritmică variată, divizarea valorilor și în doi (binară*) nu numai în trei (ternară*). Tratatul lui Philippe de Vitry, Ars Nova (1325), pune bazele sistemelor ritmice variate și îmbogățește notația, adăugând valorilor de note existente și alte valori mai mici, cum sunt minima*, semiminima* și fusa*. Libertatea ritmică preconizată atrage după sine libertatea suprapunerilor vocilor (2) în mersuri melodice independente, pe texte diferite, în lb. lat. și lb. pop. (vulgară), în același timp. Procedee componistice foarte apreciate de compozitorii din A. sunt acelea ale isorithmiei* și așa-numitul procedeu hoquetus*. Printre reprezentanții de frunte ai A. se numără Guillaume de Machaut (1305?-1377). A. it. înflorește îndeosebi la Florența, în aceeași perioadă. Pornind de la ex. fr., muzica it. capătă repede un caracter original, teoretizat de Marchetto de Padova în tratatele sale de teoria muzicii: Lucidarium in arte musicae planae și Pomerium in arte musicae mensuratae, concretizat în muzica lui Pietro Caselle (creatorul madrigalului*), Giovanni da Cascia, Jacopo da Bologna și Francesco Landino. Alături de madrigal, genuri foarte pop. ale epocii sunt caccia* și ballata [v. baladă (I, 1, 2)]. Inovațiile din domeniul notației permit, în Italia, eliberarea muzicii de text, contribuind la nașterea genului muzicii instr. polif.

bossa-nova (cuv. portughez „noul val”), dans de origine braziliană, în ritm de rumbă* dar popularizat de cântăreții de jazz*, care l-au transformat într-o manieră vocală de interpretare (material melodic delicat, pronunție „șoptită”). A influențat pe unii jazzmeni (Gillespie, Getz).

nova s.f. (reg.) varietate de struguri hibrizi.