2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

noroi2 [At: ANON. CAR. / Pzi: ~esc, (reg) noroi / V: (îvp) năr~, (reg) ~oia, năroia / E: noroi1] 1 vt (D. ape) A acoperi cu un strat de noroi1 (1) Si: a înnămoli. 2 vt (D. ape) A transforma în noroi1 (1). 3 vt (Reg; d. viscol) A troieni. 4 vr (D. oameni, animale, vehicule) A se împotmoli în noroi1 (1). 5 vr A se murdări cu noroi1 (1). 6 vt (Reg) A închide într-un zid, într-o zidărie.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu noroi, a umple cu noroi; a cufunda, a îneca în noroi. Mă împăcam și cu primăriile de-atunci ale orașelor, ce nu dau pe foc să strice drumurile și să noroiască ulițele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III 32. În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. CONTEMPORANUL, III 657.

A NOROÍ ~iésc tranz. rar 1) A face să se noroiască. 2) A umple cu noroi; a murdări cu noroi. /Din noroi

A SE NOROÍ mă ~iésc intranz. rar (despre vehicule, persoane etc.) A intra adânc în noroi (fără a putea înainta); a se îngloda; a se înnămoli; a se împotmoli. /Din noroi


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 noroiáscă

noroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOROÍ vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

NOROI vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

Intrare: noroire
noroire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • noroire
  • noroirea
plural
  • noroiri
  • noroirile
genitiv-dativ singular
  • noroiri
  • noroirii
plural
  • noroiri
  • noroirilor
vocativ singular
plural
năroire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năroire
  • năroirea
plural
  • năroiri
  • năroirile
genitiv-dativ singular
  • năroiri
  • năroirii
plural
  • năroiri
  • năroirilor
vocativ singular
plural
Intrare: noroi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noroi
  • noroire
  • noroit
  • noroitu‑
  • noroind
  • noroindu‑
singular plural
  • noroiește
  • noroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • noroiesc
(să)
  • noroiesc
  • noroiam
  • noroii
  • noroisem
a II-a (tu)
  • noroiești
(să)
  • noroiești
  • noroiai
  • noroiși
  • noroiseși
a III-a (el, ea)
  • noroiește
(să)
  • noroiască
  • noroia
  • noroi
  • noroise
plural I (noi)
  • noroim
(să)
  • noroim
  • noroiam
  • noroirăm
  • noroiserăm
  • noroisem
a II-a (voi)
  • noroiți
(să)
  • noroiți
  • noroiați
  • noroirăți
  • noroiserăți
  • noroiseți
a III-a (ei, ele)
  • noroiesc
(să)
  • noroiască
  • noroiau
  • noroi
  • noroiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năroi
  • năroire
  • năroit
  • năroitu‑
  • năroind
  • năroindu‑
singular plural
  • năroiește
  • năroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • năroiesc
(să)
  • năroiesc
  • năroiam
  • năroii
  • năroisem
a II-a (tu)
  • năroiești
(să)
  • năroiești
  • năroiai
  • năroiși
  • năroiseși
a III-a (el, ea)
  • năroiește
(să)
  • năroiască
  • năroia
  • năroi
  • năroise
plural I (noi)
  • năroim
(să)
  • năroim
  • năroiam
  • năroirăm
  • năroiserăm
  • năroisem
a II-a (voi)
  • năroiți
(să)
  • năroiți
  • năroiați
  • năroirăți
  • năroiserăți
  • năroiseți
a III-a (ei, ele)
  • năroiesc
(să)
  • năroiască
  • năroiau
  • năroi
  • năroiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

noroi (verb) năroi

  • 1. A (se) afunda în noroi, a (se) împotmoli în noroi; a (se) murdări cu noroi.
    exemple
    • Mă împăcam și cu primăriile de-atunci ale orașelor, ce nu dau pe foc să strice drumurile și să noroiască ulițele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III 32.
      surse: DLRLC
    • În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. CONTEMPORANUL, III 657.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • surse: DEX '09 DEX '98