12 definiții pentru norocos


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os.

NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os.

norocos, ~oa a [At: HERODOT (1645), 163 / V: (îvp) năr~ / Pl: ~oși, ~oase / E: noroc + -os] 1 (D. oameni) Care are noroc (1) Si: (înv) norocit (1). 2 (D. oameni) Care reușește în tot ceea ce întreprinde Si: (înv) norocit (2). 3 (D. acțiuni ale oamenilor, întâmplări etc.) Care aduce noroc (1) Si: (înv) norocit (3). 4 Care decurge sau se încheie în mod favorabil Si: (înv) norocit (4). 5 (Rar) Fericit. 6 (Rar) Mulțumit.

NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. Care are noroc, căruia îi reușesc toate. Iată-l pe Stoicea... norocos în copii, norocos în roadele pămîntului, norocos în toate cele, ca în poveste! GALACTION, O. I 51.

NOROCÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care are (mult) noroc. 2) Care aduce noroc; cu noroc. /noroc + suf. ~os

norocós, -oásă adj. Care are noroc, fericit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse

norocós adj. m., pl. norocóși; f. sg. norocoásă, pl. norocoáse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOROCÓS adj. (înv.) norocit, (fam.) băftos. (Om ~.)

NOROCOS adj. (înv.) norocit. (Om ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A FI NOROCOS a avea bulan, a fi în bulan, a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap, a-i surâde norocul.

Intrare: norocos
norocos adjectiv
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • norocos
  • norocosul
  • norocosu‑
  • norocoa
  • norocoasa
plural
  • norocoși
  • norocoșii
  • norocoase
  • norocoasele
genitiv-dativ singular
  • norocos
  • norocosului
  • norocoase
  • norocoasei
plural
  • norocoși
  • norocoșilor
  • norocoase
  • norocoaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

norocos

  • 1. (Despre oameni) Care are noroc, căruia îi reușesc toate; norocit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: băftos norocit attach_file un exemplu
    exemple
    • Iată-l pe Stoicea... norocos în copii, norocos în roadele pămîntului, norocos în toate cele, ca în poveste! GALACTION, O. I 51.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: norocit
    • 2.1. Care aduce cuiva noroc.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Noroc + sufix -os.
    surse: DEX '98 DEX '09