noria sf [At: DN³ / P: no-ri-a / Pl: ? / E: fr, sp noria] (Teh) Mașină hidraulică, folosită mai ales la irigații, cu cupe montate pe un lanț foarte lung care se umplu prin scufundare.

noriu, ~ie a [At: I. CR. VIII, 316 / V: nur~ / Pl: ~ii / E: nor¹ + -iu] (Mun) De culoarea norilor¹ (1) de ploaie Si: gri-vânăt.

nuriu, ~ie a vz noriu

‡NORIE sf. – ENORIE [vsl. n o r i j a < gr.].

NORIA s.f. (Tehn.) Mașină hidraulică, folosită mai ales la irigații, cu cupe montate pe un lanț fără sfîrșit care se umplu prin scufundare. [Pron. -ri-a. / < fr., sp. noria < ar. naura].

enoríe f. (ngr. enoria, parohie, d. vgr. en-órios, din ăuntru hotarelor, d. óros, hotar. V. afurisesc). Parohie, circumscripțiunea unuĭ preut. Locuitoriĭ uneĭ enoriĭ. – Vechĭ și norie (vsl. noriĭa).

noríe v. enorie.

norie s. f., g.-d. art. noriei

NORIE s.f. (ȚR, Trans. SE) Parohie. B: Enoria, parafĕa: norie. MARDARIE, 139; cf. ÎL, 78. C: Cf. TI (glosar). Etimologie: sl. norija, gr. nória.

noriu, norie, adj. (reg.) de culoarea norilor de ploaie; gri-vânăt.

NORIU, -IE adj. (Munt.) De culoarea norilor¹ (1) de ploaie; gri-vînăt. cf. i. cr. viii, 316, alr i 1 483/896, alr ii 3 403/769, 791, 928. – pl.: norii. – Și: nuriu, -ie adj. i. cr. viii, 316. – Nor¹ + suf. -iu.