nitril sm [At: PONI, CH. 310 / Pl: ~i / E: fr nitrile] Substanță organică, ester al acidului cianhidric, folosită în sinteza organică.

NITRIL s.m. Substanță organică, ester al acidului cianhidric. [< fr. nitrile].

NITRIL s. m. compus organic, ester al acidului cianhidric, folosit ca sinteză organică. (< fr. nitrile)

* nitril m., pl. elĭ în teoria chimică, ĭar în colo n., pl. urĭ. Corp care se produce dintr’o idrocarbură în care se înlocuĭesc pin nitrogen treĭ atomĭ de idrogen de la un atom de cărbune.

nitril (desp. ni-tril) s. m., pl. nitrili

nitril (ni-tril) s. m., pl. nitrili

nitril s. m. (sil. -tril), pl. nitrili

NITRÍL (< fr., germ, {i}; {s} lat. nitrum „salpetru”) s. m. Substanță organică ce conține în moleculă gruparea -C=N. ◊ N. acrilic = lichid cu p. f. 78°C, solubil în apă. Se folosește la obținerea poliacrilonitrilului, a cauciucului sintetic prin copolimerizare cu butadiena etc.; acrilonitril. ◊ N. poliacrilic = produs macromolecular obținut prin polimerizarea nitrilului acrilic, întrebuințat la fabricarea fibrelor sintetice; poliacrilonitril.

NITRIL s. (CHIM.) nitril acetic = acetonitril, cianometan; nitril acrilic = acrilonitril; nitril poliacrilic = poliacrilonitril.

NITRIL s. (CHIM.) nitril acrilic = acrilo-nitril; nitril poliacrilic = poliacrilonitril.