NEOREALISM s. n. 1. Curent filosofic contemporan care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor obișnuiți. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. néo-réalisme.

neorealism sns [At: SCÎNTEIA, 1954, nr. 2898 / P: ne-o-re-a~ / E: fr néorealisme] 1 Curent filozofic contemporan care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente, considerate unica realitate. 2 Curent în literatură, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor.

NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor obișnuiți. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. néo-réalisme.

NEOREALISM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care consideră că ontologia are o autonomie absolută față de gnoseologie, obiectul cunoașterii constituind o „realitate” independentă de subiectul cunoscător și de procesul cunoașterii. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor, prezentînd, alături de personaje și fenomene tipice, fapte brute, mărunte, nesemnificative. [Cf. fr. néo-réalisme, it. neorealismo].

NEOREALISM s. n. 1. curent în filozofia contemporană care identifică conștiința cu existența, redusă la un complex de senzații independente. 2. doctrină literară sau artistică inspirată din realism. ◊ mișcare artistică în cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de problemele sociale, de viața cotidiană a oamenilor obișnuiți. (< fr. néoréalisme, it. neorealismo)

NEOREALISM n. 1) Curent în filozofia contemporană cu tendință realistă. 2) Curent modern în literatură, cinematografie și în artele plastice, care se caracterizează prin democratism, apropiere de viața cotidiană și prin simplitatea mijloacelor de expresie. [Sil. ne-o-re-a-] /<fr. néo-réalisme

neorealism (desp. ne-o-re-a-) s. n.

neorealism (ne-o-re-a-) s. n.

neorealism s. n. (sil. ne-o-re-a-)

NEOREALÍSM (< fr., it.) s. n. 1. (CINEMAT.) Mișcare artistică dezvoltată în cinematografia italiană după cel de-al doilea război mondial. Apărută ca o reacție față de cinematograful comercial și aducând în prim plan viața oamenilor obișnuiți, tragismul cotidian, respingând emfaza și reliefând detaliul real semnificativ, creația regizorilor G. De Santis, R. Rossellini, V. De Sica, P. Germi, C. Zavattini, L. Visconti ș.a. presupune o atitudine angajată față de evenimentele sociale și valorile umane. Unele dintre filmele neorealiste au marcat culmi ale cinematografiei și au influențat mișcări artistice ulterioare din domeniul filmului („Roma, oraș deschis”, 1945, regizor R. Rossellini). 2. Mișcare în literatura italiană de la sfârșitul perioadei interbelice, manifestată mai ales în roman și situată în descendența verismului de la sfârșitul sec. 19. Reprezentanți: Elio Vittorini, Cesare Pavese, Italo Calvino, Vasco Pratolini, Carlo Levi, Eduardo de Filippo ș.a.