2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEOGÉN, -Ă, neogeni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioada terminală a erei terțiare, cuprinzând miocenul și pliocenul, caracterizată prin ridicarea lanțurilor muntoase și importante manifestări vulcanice. 2. Adj. Care aparține neogenului (1), care se referă la neogen. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néogène.

neogen, ~ă [At: ONCESCU, G. 105 / P: ne-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr néogène] 1 sn A doua perioadă a neozoicului (2), de la sfârșitul paleogenului până la începutul cuaternarului, caracterizat prin existența unor specii de plante și animale din paleogen precum și a altora care trăiesc și astăzi. 2 sn Serie de straturi geologice din neogen (2). 3 a Care aparține neogenului (1). 4 a Care se referă la neogen (1). 5 a Care datează din neogen (1). corectată

NEOGÉN, -Ă, neogeni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a erei neozoice, caracterizată prin existența unor specii de plante și de animale din paleogen, precum și a altora care trăiesc și astăzi. 2. Adj. Care aparține neogenului (1), care se referă la neogen. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néogène.

NEOGÉN s. n. A doua perioadă a erei neozoice, de la sfîrșitul oligocenului pînă la începutul cuaternarului.

NEOGÉN s.n. (Geol.) A doua perioadă (sistem) a neozoicului. // adj. Care aparține acestei perioade. [< fr. néogène, cf. gr. neos – nou, gennan – a naște].

NEOGÉN, -Ă adj., s. n. (din) a doua perioadă a neozoicului. (< fr. néogène)

NEOGÉN s.n. A doua perioadă a neozoicului, caracterizată prin faună și floră asemănătoare atât cu cea din paleogen cât și cu cea actuală.

NEOGÉN1 n. Cea de-a doua perioadă a erei neozoice. [Sil. ne-o-] /<fr. néogene

NEOGÉN2 ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține celei de a doua perioade a erei neozoice; propriu acestei perioade. 2) Care datează din această perioadă. [Sil. ne-o-] /<fr. néogene


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

neogén1 (ne-o-) adj. m., pl. neogéni; f. neogénă, pl. neogéne

neogén adj. m. (sil. ne-o-), pl. neogéni; f. sg. neogénă, pl. neogéne


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-.~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil1), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie1), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen1), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic1), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie1), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen1), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NEOGÉN, perioada terminală a erei terțiare, cuprinzând Miocenul și Pliocenul și caracterizată prin ridicarea lanțurilor muntoase și importante manifestări vulcanice, care au determinat formarea principalelor zăcăminte de minereuri auro-argentifere și de sulfuri polimetalice (ex. M-ții Metaliferi, Oaș, Gutâi, Țibleș).

Intrare: neogen (adj.)
neogen1 (adj.) adjectiv
  • silabație: ne-o-gen info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • neogen
  • neogenul
  • neogenu‑
  • neoge
  • neogena
plural
  • neogeni
  • neogenii
  • neogene
  • neogenele
genitiv-dativ singular
  • neogen
  • neogenului
  • neogene
  • neogenei
plural
  • neogeni
  • neogenilor
  • neogene
  • neogenelor
vocativ singular
plural
Intrare: neogen (s.n.)
  • silabație: ne-o-gen info
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • neogen
  • neogenul
  • neogenu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • neogen
  • neogenului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

neogen (adj.)

  • 1. Care aparține neogenului, care se referă la neogen.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

neogen (s.n.)

  • 1. Perioada terminală a erei terțiare, cuprinzând miocenul și pliocenul, caracterizată prin ridicarea lanțurilor muntoase și importante manifestări vulcanice.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: