necrofagie sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ii / E: fr nécrophagie] (Rar) 1 Caracteristică a unor animale de a se hrăni cu cadavre. 2 Tendință morbidă, la alienații mintali, de a consuma carne cadaverică.

NECROFAGIE s.f. Hrănire cu cadavre, caracteristică unor animale. ♦ Tendință morbidă, la alienați, de a mînca carne cadaverică. [Gen. -iei. / < fr. nécrophagie].

NECROFAGIE s. f. 1. însușire a organismelor necrofage. 2. tendință morbidă, la alienați, de a mânca carne cadaverică. (< fr. nécrophagie)

necrofagie (desp. ne-cro-) s. f., art. necrofagia, g.-d. necrofagii, art. necrofagiei

necrofagie (ne-cro-) s. f., art. necrofagia, g.-d. necrofagii, art. necrofagiei

necrofagie s. f. (sil. -cro-), art. necrofagia, g.-d. necrofagii, art. necrofagiei

NECRO- „moarte, necroză”. ◊ gr. nekros „moarte” > fr. nécro-, it. id., engl. id., germ. nekro- > rom. necro-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., alternare și distrugere a unui țesut viu, ca urmare a unor leziuni distrofice; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., ansamblu al organismelor moarte de pe fundul mărilor sau lacurilor; ~cist (v. -cist), s. n., celulă moartă; ~fag (v. -fag), adj., s. m., (animal) care se hrănește cu corpurile organismelor moarte; ~fagie (v. -fagie), s. f., caracteristică a unor animale de a se hrăni cu cadavre; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m., (persoană) care suferă de necrofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., perversiune sexuală care constă în practicarea actului sexual pe cadavre; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (ciuperci) care se hrănesc saprofit pe țesuturile gazdei omorîte în prealabil cu ajutorul unor enzime; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de moarte sau de cadavre; ~gen (v. -gen), adj., (despre ciuperci) care se naște pe o plantă moartă sau pe cale de a se nimici; ~latrie (v. -latrie), s. f., cult patologic pentru morți; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care prezintă necrolatrie; ~liză (v. -liză), s. f., distrugere a unui țesut care a suferit un proces de necrozare; ~patie (v. -patie), s. f., predispoziție organică antrenînd necrozarea succesivă în diverse organe; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., citoplasmă inactivă, omoloagă celei din sămînța moartă; ~plast (v. -plast), s. n., protoplast care a suferit leziuni grave, urmate de moartea acestuia; ~spermie (v. -spermie), s. f., apariție în lichidul spermatic a spermatozoizilor morți; ~tip (v. -tip), s. n., formă biologică, în prezent stinsă și existentă numai formal; ~tomie (v. -tomie), s. f., îndepărtare pe cale chirurgicală a unui țesut osos atins de necroză; ~trof (v. -trof), adj., (despre microorganisme) care continuă să se hrănească în interiorul celulelor necrozate; ~zoospermie (v. zoo-, v. -spermie), s. f., prezența în lichidul spermatic a spermatozoizilor morți.