nează sf [At: PAMFILE, A. R. 252 / V: năieză, nieheză / E: srb jéza, mg nehéz „greu, dificil”] (Ban; Olt) 1 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ A simți groază, oroare. 2 (Îae) A-i fi cuiva silă. 3 (Îae) A-i fi cuiva greață.

NEAZĂ s. f. sg. (Regional, în expr.) A-i fi (cuiva) nează = a se înfiora, a avea repulsie sau aversiune pentru ceva. Pe vremea asta cețoasă, tot omului i-i nează. PAMFILE, A. R. 252.

NEAZĂ s. f. sg. (Reg., în expr.) A-i fi (cuiva) nează = a avea repulsie pentru ceva; a se înfiora.

năieză sf vz nează

nieheză sf vz nează

nează (-ze), s. f. – Oroare, dezgust. Sb. jeza, din sl. jĕdza (Petrovici, Dacor., IX, 212). Cuvînt rar, ignorat de dicționare.

nează s.f. (reg.; în expr.) a-i fi nează = a simți groază, oroare, repulsie; a-i fi silă, scârbă, greață (de ceva).

NEAZĂ s. f. (Ban. și prin Olt.; în expr.) A-i fi (cuiva) nează = a simți groază, oroare, repulsie, a-i fi silă, scîrbă, greață (de ceva). Pe vremea asta cețoasă, tot omului i-i nează. pamfile, a. R. 252, cf. h xviii 175. Mi-i năieză să pun mîna pe broască. com. din oravița, cf. dr. ix, 212, 213. [Am mîncat atîta carne] dă mi ńează. alr ii 3 007/76, cf. alr ii/i h 54/47. – Și: năieză, nieheză (pribeagul, p. h. 57) s. f. – Din scr. jeza. – Nieheză < magh. nehéz „greu, dificil”.