NARCOMANIE s. f. (Med.) Dependență provocată de folosirea abuzivă a narcoticelor. – Din fr. narcomanie.

narcoman, ~ă smf, a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: drr narcomanie] 1-2 (Persoană) care folosește în mod obișnuit narcotice (1). 3-4 (Pgn) (Persoană) care consumă droguri.

narcomanie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr narcomanie] (Med) Obișnuință morbidă de a lua narcotice (1).

NARCOMANIE, narcomanii, s. f. (Med.) Obișnuință morbidă de a lua narcotice. – Din fr. narcomanie.

NARCOMAN, -Ă s.m. și f. Suferind de narcomanie. [< fr. narcomane].

NARCOMANIE s.f. Obișnuință morbidă de a lua narcotice. [Gen. -iei. / < fr. narcomanie].

NARCOMAN, -Ă s. m. f. suferind de narcomanie. (< fr. narcomane)

NARCOMANIE s. f. obișnuință morbidă de a lua narcotice. (< fr. narcomanie)

narcoman, -ă s. m. f. (med.) Toxicoman ◊ „Potrivit datelor oficiale ale Ministerului de Interne, în Spania au murit anul trecut 83 de persoane ca urmare a narcomaniei [...] Estimările [...] relevă că 350000 de spanioli sunt toxicomani. Anul trecut au fost arestați 11000 de comercianți și narcomani.” I.B. 27 XII 84 p. 8; v. și Cont. 14 XII 79 p. 4; v. și narcomanie (1977) (din fr. narcomane; DN3)

narcomanie s. f. (med.) Toxicomanie ◊ „Raportul semnalează, de asemenea, o creștere «fenomenală» a folosirii stupefiantelor și o răspândire alarmantă a narcomaniei în Vietnamul de Sud.” I.B. 22 II 72 p. 4. ◊ „Narcomanie. Un reprezentant al Oficiului danez pentru combaterea drogurilor a declarat [...] că în Danemarca abuzul de stupefiante a dobândit proporții alarmante. Numărul narcomanilor din această țară este estimat la aproximativ 5000.” I.B. 2 XI 77 p. 8. ◊ „Creșterea îngrijorătoare a narcomaniei în rândul copiilor și tineretului din țările occidentale” R.l. 3 IV 79 p. 6. ◊ „În Camera Reprezentanților a Congresului S.U.A. a fost prezentat un proiect de lege privind lupta împotriva narcomaniei.” I.B. 11 IX 86 p. 8; v. și narcoman, narcorublă, narcotraficant (din fr. narcomanie; DN3, DEX-S)

NARCOMAN ~i m. Persoană care suferă de narcomanie. /Din narcomanie

NARCOMANIE f. Stare patologică constând în atracția permanentă pentru narcotice. /<fr. narcomanie

narcoman s. m., pl. narcomani

narcomanie s. f., art. narcomania, g.-d. narcomanii, art. narcomaniei

narcoman s. m., pl. narcomani

narcomanie s. f., art. narcomania, g.-d. narcomanii, art. narcomaniei

narcoman s. m., pl. narcomani

narcomanie s. f., art. narcomania, g.-d. narcomanii, art. narcomaniei; pl. narcomanii

NARCO- „somn, narcotic”. ◊ gr. narke „somn, toropeală” > fr. narco-, engl. id., germ. narko- > rom. narco-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., diminuare a funcțiilor vitale ale organismului uman sub acțiunea substanțelor narcotice; ~lepsie (v. -lepsie), s. f., boală provocată de tulburări neuropsihice, a cărei caracteristică principală este tendința morbidă pentru somn; ~leptic (v. -leptic), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de narcolepsie; ~man (v. -man₁), s. m. și f., persoană care suferă de narcomanie; ~manie (v. -manie), s. f., deprindere morbidă de a administra narcotice; ~terapie (v. -terapie), s. f., procedeu de tratare a bolilor prin somn.

NARCOMAN s., adj. v. toxicoman.

NARCOMANIE s. v. toxicomanie.