NARCISÍSM s. n. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste, admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. – Din fr. narcissisme. corectată

narcisism sns [At: ANGHEL, PR. 113 / E: fr narcissisme] Admirație și dragoste exagerată față de propria sa persoană fizică, constituind adesea o stare patologică.

NARCISÍSM s. n. Admirație și dragoste exagerată față de propria persoană fizică, care constituie adesea o stare patologică. – Din fr. narcissisme.

NARCISÍSM s. n. Admirație contemplativă și dragoste exagerată (pînă la anormal) față de propria sa persoană fizică. (Poetic) Împrejurul unui lac minunat ca o piscină ibiși cu piciorul de mărgean, cuprinși de un etern narcisism, se privesc în oglinda apelor. ANGHEL, PR. 113.

NARCISÍSM s.n. Dragoste, admirație excesivă, patologică a cuiva față de propria-i persoană. [< fr. narcissisme].

NARCISÍSM s. n. 1. admirație contemplativă față de sine însuși; autofilie. 2. anomalie în care persoana proprie devine obiectul instinctului sexual. (< fr. narcissisme)

NARCISÍSM s.n. Dragoste exagerată, patologică, față de propria persoană.

NARCISÍSM n. Dragoste exagerată, patologică, pentru propria persoană. /<fr. narcissisme

narcisism s. n.

narcisísm s. n.

NARCISÍSM (< fr., de la n. pr. Narcis) s. n. 1. (În limbaj curent) Atenție excesivă acordată propriei persoane, propriului corp. 2. Dragoste de sine, opusă dragostei față de ceilalți. Există un n. primar (al copilului care nu se diferențiază pe sine de ceilalți) și un n. secundar, care poate lua forme normale ale dragostei de sine (cum ar fi respectul de sine, centrarea pe sine a adolescenților în perioada identificării cu modelele) ori forme exagerate (supraestimarea de sine, n. părinților posesivi care se iubesc pe ei înșiși în copii, n. artiștilor), culminând cu centrarea pe sine patologică a bolnavilor psihici (în psihanaliză).