47 de definiții pentru națiune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NAȚIUNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) nație s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

națiune sf [At: CANTACUZINO, N. P. 19r/3 / P: ~ți-u~ / V: (îvp) ~ție, (înv) ~țion sn, (reg) năț~ / Pl: ~ni / E: lat natio, -onis, fr nation, ger Nation] 1 (Îrg; șîf nație) Popor. 2 (Îvp) Naționalitate (4). 3 Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii Si: (înv) născătură (4). 4-5 (Rar) Naționalitate (2-3). 6 (Trs; spc; îf nație) Țărănime. 7la) De ~ție De origine socială modestă. 8 (Prin sinecdocă) Om de rând. 9 (Pex) Țăran. 10 (Îrg) Fel. 11 (Îe) A fi de ~ție spurcată (sau rea, a dracului) A fi răutăcios. 12 (Îae) A fi cu năravuri rele. 13 (Îe) A fi ~ție blagoslovită A fi om bun, blând.

NAȚIUNE, națiuni, s. f. Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune. [Pr.: -ți-u-Var.: (înv.) nație s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

NAȚIUNE, națiuni, s. f. Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită, care a luat ființă pe baza comunității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în comunitatea particularităților specifice ale culturii. Ce fuse această revoluție de la 1848 în București?... Nu fuse fapta nici a unui partid, nici a unui individfuse fapta națiunii romîne. BOLINTINEANU, O. 311. Cugetătorul și organizatorul [revoluției de la 1848] a fost națiunea, iar Tell și Magheru au fost brațul care a executat voința ei. GHICA, S. A. 166. Eu... sînt trimis aici de națiune ca reprezentantul intereselor ei. ALECSANDRI, T. I 23. ◊ Națiune socialistă = națiune născută pe baza vechii națiuni burgheze, ca rezultat al orînduirii socialiste, și care, eliberată de contradicții de clasă de neîmpăcat, se caracterizează printr-o puternică unitate a întregului popor. O dată cu construirea socialismului în țările de democrație populară, națiunile acestor țări se transformă și ele treptat în națiuni socialiste. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 24. ♦ (Impropriu, în forma nație) Popor, neam. Cînd citim în vechea carte a istoriei străbune Virtuți mari, ilustre fapte, ale nației romîne, Care inimă stă rece? ALEXANDRESCU, M. 163. – Variantă: (învechit) nație (ANGHEL-IOSIF, C. M. II 14, EMINESCU, O. I 150, BĂLCESCU, O. I 325) s. f.

NAȚIUNE s.f. Formă de comunitate etnică-socială a oamenilor, produs al dezvoltării societății pe o treaptă superioară, avînd ca trăsături definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii și culturii, o anumită factură psihică. [Pron. -ți-u-, var. nație s.f. / cf. fr. nation, it. nazione, lat. natio].

NAȚIUNE s. f. formă de comunitate umană stabilă, istoricește constituită, caracterizată prin comunitatea de limbă, de teritoriu, de viață economică, politică (statală) și de cultură. (< lat. natio, fr. nation, it. nazione)

NAȚIUNE ~i f. Comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, manifestate în particularitățile specifice ale culturii. [G.-D. națiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. natio, ~onis, it. nazione, fr. nation

nați(un)e f. totalitatea locuitorilor din aceeaș țară, trăind sub acelaș guvern.

* națiúne f. (lat. natio, -ónis, d., natus, născut. V. nat). Popor, norod, totalitatea oamenilor de acelașĭ sînge așezați pe un pămînt determinat ca bază necesară a existențeĭ lor, care aŭ acelașĭ graĭ (pe care eĭ l-aŭ format), aceleașĭ interese prezente și aceleașĭ aspirațiunĭ și al căror organizm constituĭe aceĭașĭ putere (naționalitatea), creatoare a culturiĭ umane, care nu e de cît produsu eĭ variat (A.C. Cuza): națiunea românească se întinde peste hotarele Romîniiĭ. – Și náție (rus. náciĭa).

NAȚIE s. f. v. națiune.

NAȚIE s. f. v. națiune.

NAȚIE s. f. v. națiune.

lesa-națiune sf vz lez-națiune

lez-națiune sfs [At: BARCIANU / V: lesa-națiune / E: fr lèse-nation, lat laesa-nationis] (Îvr; îs) Crimă de ~ Ofensă adusă națiunii.

nație sf vz națiune

națion sn vz națiune

nățiune sf vz națiune

NAȚIE s.f. v. națiune.

Societatea națiunilor f. ligă constituită în 1919 (cu sediul la Geneva), având de scop a desvolta cooperarea între națiuni, asigurându-le pacea și siguranța, reducerea armamentelor, garanția și regularea diferendelor între State.

* náție V. națiune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

națiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. națiunii; pl. națiuni

națiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiunii; pl. națiuni

națiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. națiunii; pl. națiuni

națiune (i-u)

+nație (mai ales înv., fam.) (desp. -ți-e) s. f., art. nația (desp. -ți-a), g.-d. art. nației; pl. nații, art. națiile (desp.-ți-i-) corectat(ă)

Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NAȚIUNE s. neam, popor, (înv. și pop.) norod, (înv.) limbă, seminție. (~a română.)

NAȚIUNE s. neam, popor, (înv. și pop.) norod, (înv.) limbă, seminție. (~a română.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

nație (nații), s. f.1. Popor. – 2. (Trans., Banat) Popor de jos. – 3. (Arg.) Prieten, camarad. – Var. nățiune. Fr. nation, lat. natio, cf. rus. nacija.Der. (din fr.) național, adj.; naționalism, s. n.; naționalist, adj.; naționalitate, s. f.; naționaliza, vb.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

NAȚIUNE. Subst. Națiune, naționalitate. Popor, popul (înv.), neam, norod (pop.); poporație (înv.), poporime (înv. și reg.), populație, comunitate etnică, grup etnic; seminție, semințenie (înv.), spiță (fig.), gintă (livr.), suflare (fig.), limbă (înv. și arh.). Conațional, concetățean. Patriotism. Poporanism (rar). Naționalism; șovinism. Naționalist; șovinist, șovin. Etnogeneză, etnogenie. Demografie. Etnologie. Etnografie. Etnopsihologie. Etnolog. Etnograf. Adj. Național, naționalnic (înv.), naționalicesc (înv.), naționalitar (rar), naționalistic (neobișnuit); etnic, de neam; popular, poporal (înv.), poporan (înv. și pop.), poporanist (rar). Naționalist, șovinist, șovin. Etnologic. Etnografic. Demografic. Vb. A fi de naționalitate..., a-și trage neamul din..., a proveni din..., a se trage din.... A naționaliza. Adv. Naționalicește (rar), (în mod) național. V. locuitor, stat.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ASOCIAȚIA NAȚIUNILOR DIN ASIA DE SUD-EST (în engl.: Association of South-East Asian Nations – ASEAN, organizație guvernamentală regională, cu sediul la Jakarta, creată în 1967 la Bangkok, în scopul dezvoltării cooperării politice și economice între statele membre. Membri fondatori: Filipine, Indonezia, Malaysia, Singapore și Thailanda (în 1984 aderă și Sultanatul Brunei).

ASOCIAȚIA PENTRU NAȚIUNILE UNITE DIN ROMÂNIA, asociație creată în 1955, cu sediul la București, avînd ca scop popularizarea principiilor și țelurilor Națiunilor Unite; este afiliată Federației Mondiale a Asociațiilor pentru Națiunile Unite.

COMUNITATEA BRITANICĂ DE NAȚIUNI, denumirea inițială (1926-1947) a Comunității de Națiuni. V. Commonwealth (2).

COMUNITATEA DE NAȚIUNI v. Commonwelth (2).

CONFERINȚA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU COMERȚ ȘI DEZVOLTARE (în engl.: United Nations Conference on Trade and Development – U.N.C.T.A.D.) v. O.N.U..

FEDERAȚIA MONDIALĂ A ASOCIAȚIILOR PENTRU NAȚIUNILE UNITE, organizație internațională neguvernamentală. Înființată în 1946, cu sediul la Geneva.

FONDUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU COPII (U.N.I.C.E.F.; în engl.: United Nations Chldren’S Fund). Creat la 11 dec. 1946, cu sediul la New York (S.U.A.), cu scopul de ajuta copiii din țările devastate de război cu alimente, medicamente și îmbrăcăminte. Prin Rezoluția Adunării Generale din 6 oct. 1953 programul O.N.U. de ajutorare a copiilor a căpătat un caracter permanent. La 2 sept. 1990 a intrat în vigoare convenția asupra dreptului copilului, iar la 29 sept. același an U.N.I.C.E.F. a convocat la New York un summit mondial cu participarea a 71 de șefi de stat sau de guvern, care adoptă un plan de acțiune în sprijinul copiilor. U.N.I.C.E.F. este un organism specializat în sistemul O.N.U., cu statut semiautonom. Pentru activitatea sa a fost distins în 1965 cu Premiul Nobel pentru Pace.

ÎNALTUL COMISARIAT AL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAȚI. organism creat la Geneva, în 1950, cu scopul de a asigura protecția internațională a refugiaților care, prin definiție, nu beneficiază de protecția țării de origine. Premiul Nobel pentru pace (1954 și 1981).

LIGA NAȚIUNILOR v. Societatea Națiunilor.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ALIMENTAȚIE ȘI AGRICULTURĂ (F.A.O.; în engl.: Food and Agricultural Organization – F.A.O.), agenție internațională guvernamentală (din 1946) în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Roma (Italia), creată la 16 oct. 1945, având ca obiectiv lupta contra foametei și sărăciei, ameliorarea alimentației și a securității alimentare și accesul tuturor țărilor la o alimentație adecvată unei vieți active și sănătoase. Promovează dezvoltarea rurală și agricultura durabilă prin strategia de îmbunătățire pe termen lung a producției agricole și a securității alimentației, ameliorarea distribuției și comerțului cu produse agricole, permițând astfel conservarea și gestionarea resurselor naturale, creșterea nivelului de viață a populației mondiale și a celei rurale în special. F.A.O. are 181 membri (2002), printre care și România (din 9 nov. 1961).

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE INDUSTRIALĂ (O.N.U.D.I.; în engl. United Nations Industrial Development Organization – U.N.I.D.O.), agenție specializată guvernamentală (din 1984) în cadrul O.N.U., cu sediul la Viena (Austria), creată la 17 dec. 1966 (își începe activitatea în 1967), în scopul promovării și accelerării procesului de industrializare în țările în curs de dezvoltare, facilitării transferului de tehnologie și a investițiilor și al coordonării tuturor activităților în acest domeniu desfășurate de alte organisme ale Națiunilor Unite. Până în 1984 a funcționat ca organ permanent, specializat, al Adunării Generale a O.N.U. O.N.U.D.I. are 169 membri (2002), printre care și România (din 1 ian. 1967).

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (în engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franța), creată în nov. 1945 în urma Conferinței de la Londra (își începe activitatea la 4 nov. 1946), în scopul intensificării colaborării între națiuni în domeniul educației, științei, culturii și comunicării, în spiritul respectului universal pentru dreptate și în dominația legii, pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie. Promovează cooperarea intelectuală internațională, realizează asistența operațională și stimulează schimburile internaționale și cunoașterea reciprocă în domeniile educației, științei și culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), între care și România (din 12 iul. 1955).

PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE (P.N.U.D.; în engl: United Nations Development Programme – U.N.D.P.), organ subsidiar al Adunării Generale a O.N.U. de asistență multilaterală, cu sediul la New York, creat în 1965, în scopul de a sprijini eforturile țărilor în curs de dezvoltare pentru folosirea eficientă a resurselor naturale și a potențialului uman. Resursele P.N.U.D. provin din contribuții voluntare ale statelor membre ale O.N.U. și ale unor organizații internaționale.

PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU MEDIU (P.N.U.M.; în engl. United Nations Environment Programme – U.N.E.P.), organ subsidiar al Adunării Generale a O.N.U. de asistență multilaterală, cu sediul la Nairobi, creat în 1972, în scopul de a furniza statelor membre ale organizației sau altor organe și instituții specializate din sistemul Națiunilor Unite asistență în domeniul protejării mediului. Resursele programului provin din bugetul O.N.U. și contribuții voluntare ale statelor membre ale organizației.

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN (SFÂNTUL IMPERIU ROMANO-GERMAN, de la sfârșitul sec. 15 – SFÂNTUL IMPERIU ROMAN DE NAȚIUNE GERMANĂ), denumire oficială, începând din sec. 12, a imperiului întemeiat de Otto I. Cuprindea terit. Germaniei, precum și o parte din Italia, Cehia, Burgundia, Țările de Jos și alte terit. care, în diferite perioade, nu erau subordonate împăratului decât nominal. A existat formal până în 1806, când a fost desființat de Napoleon I.

SOCIETATEA NAȚIUNILOR, organizație internațională creată oficial la 10 ian. 1920, în urma Conferinței de pace de la Paris (1919) care a pus capăt Primului Război Mondial. Scopul S. n., conform statului, era „dezvoltarea colaborării între popoare, garantarea păcii și securității internaționale”. Organele principale ale S. n. au fost: Adunarea, Consiliul și Secretariatul. Statutul S. n. a fost semnat de 44 de state printre care și România. Deși S.U.A. au fost printre inițiatori, n-au ratificat statutul S. n. Sediul organizației a fost la Geneva. În anii 1930-1931 președintele S. n. a fost Nicolae Titulescu. S. n., care și-a încetat activitatea în 1940, a fost dizolvată la 18 apr. 1946.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

nație interj. v. naț.

Intrare: națiune
  • silabație: na-ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • națiune
  • națiunea
plural
  • națiuni
  • națiunile
genitiv-dativ singular
  • națiuni
  • națiunii
plural
  • națiuni
  • națiunilor
vocativ singular
plural
  • silabație: na-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nație
  • nația
plural
  • nații
  • națiile
genitiv-dativ singular
  • nații
  • nației
plural
  • nații
  • națiilor
vocativ singular
plural
națion
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
nățiune substantiv feminin
  • silabație: nă-ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nățiune
  • nățiunea
plural
  • nățiuni
  • nățiunile
genitiv-dativ singular
  • nățiuni
  • nățiunii
plural
  • nățiuni
  • nățiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

națiune, națiunisubstantiv feminin

  • 1. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Ce fuse această revoluție de la 1848 în București?... Nu fuse fapta nici a unui partid, nici a unui individ – fuse fapta națiunii romîne. BOLINTINEANU, O. 311. DLRLC
    • format_quote Cugetătorul și organizatorul [revoluției de la 1848] a fost națiunea, iar Tell și Magheru au fost brațul care a executat voința ei. GHICA, S. A. 166. DLRLC
    • format_quote Eu... sînt trimis aici de națiune ca reprezentantul intereselor ei. ALECSANDRI, T. I 23. DLRLC
    • 1.1. Națiune socialistă = națiune născută pe baza vechii națiuni burgheze, ca rezultat al orânduirii socialiste, și care, eliberată de contradicții de clasă de neîmpăcat, se caracterizează printr-o puternică unitate a întregului popor. DLRLC
      • format_quote O dată cu construirea socialismului în țările de democrație populară, națiunile acestor țări se transformă și ele treptat în națiuni socialiste. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 24. DLRLC
    • 1.2. impropriu În forma nație: neam, popor. DLRLC
      sinonime: neam popor
      • format_quote Cînd citim în vechea carte a istoriei străbune Virtuți mari, ilustre fapte, ale nației romîne, Care inimă stă rece? ALEXANDRESCU, M. 163. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.