naționalist, ~ă [At: ȚICHINDEAL, A. M. XVI/15 / P: ~ți-o~ / Pl: ~iști, ~e / V: (înv) ~ișt a, ~e ssp / E: it nazionalista, ger Naționalist, fr naționaliste, cf mg nácionalista] 1-11 a (Îvr) Național (1-11). 12 a Care susține naționalismul (2). 13 a Concretizat prin naționalism (2). 14-17 smf, a (Înv) (Adept) al naționalismului (1-2). corectat(ă)

*NAȚIONALIST adj. și sm. ⏲ Partizan al naționalismului [fr.].

NAȚIONALIST, -Ă, naționaliști, -ste, adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul. ♦ (Substantivat) Adept al naționalismului. Belciug era mare naționalist. REBREANU, I. 108.

NAȚIONALIST, -Ă adj. Referitor la naționalism, propriu naționalismului. // s.m. și f. Partizan, adept al naționalismului. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. nationaliste].

NAȚIONALIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al naționalismului. (< fr. nationaliste, germ. Nationalist)

NAȚIONALIST² ~stă (~ști, ~ste) m. Adept al naționalismului. [Sil. -ți-o-] /<lat. nationalista, fr. nationaliste

NAȚIONALIST¹ ~stă (~ști, ~ste) Care ține de naționalism; propriu naționalismului. [Sil. -ți-o-] /<lat. nationalista, fr. nationaliste

naționalist a. și m. partizan al unității neamului (românesc).

* naționalíst, -ă s. și adj. Partizan al naționalizmuluĭ: deputat, ziar naționalist.

naționaliste s vz naționalist

naționalișt, ~ă a vz naționalist

naționalist (desp. -ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționaliști; adj. f., s. f. naționalistă, pl. naționaliste

naționalist (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționaliști; adj. f., s. f. naționalistă, pl. naționaliste

naționalist adj. m., s. m. (sil. -ți-o-), pl. naționaliști; f. sg. naționalistă, pl. naționaliste

NAȚIONALIST, -Ă 1 adj., s. m. și f. I. adj. 1. (Învechit, rar) Național (1). Poftitori de binele de comun naționalișt care s-ar îndura a plăti tipografilor. țichindeal, a. m. xvi/15. 2. Care susține naționalismul (2), caracterizat prin naționalism, privitor la naționalism. v. șovin. Tendințele naționaliste, toleranța față de greșeli și lipsuri, lipsa de tărie morală, îngîmfarea constituie condiții prielnice pentru infiltrarea în rîndurile noastre a agenților dușmanilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV¹. 422. II. s. m. și f. 1. (Învechit) Adept al naționalismului (1). v. patriot. Multe din afară și dinlontru împedecări a unei mai bonă cultivire a învățătorilor stătea împotrivă și împreunarea poterilor a tuturor naționalistelor era de lipsă. man. înv. II/19. Domnia ta ești cel dintîi carele ai alergat, gata fiind a da ajutori unui naționalist. petrovici, p. viii/6. Nu numai eu singur, ci mulți naționaliste români sînt cărora vrerea domniei tale cea bună... le-au adus ajutoriu. teodorovici, i. n/1. Un număr mare de naționaliști simțesc cu fierbințală și știu de ce avem trebuință neapărată. gt (1838), 4¹/32. În unele clipe era naționalistul cel mai înfocat. agîrbiceanu, a. 218. Belciug era mare naționalist. rebreanu, i. 108. În „Românii și poezia lor”, Alecsandri laudă pe țăran și-l idealizează... el nu vorbește ca democrat, ci ca naționalist. IBRĂILEANU, SP. CR. 146. 2. Adept al naționalismului (2). dicț. – Pronunțat: -ți-o-. – pl.: naționaliști, -ste. – Și : (învechit) naționalișt, -ă adj., naționaliste subst. pl. – Din lat. nationalista, it. nazionalista, germ. Nationalist, fr. nationaliste. – Pentru naționalișt, cf. magh. nácionalista.