3 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

năprui, ~e smf, a [At: COȘBUC, P. I., 272 / Pl: ~ / E: nct] (Reg) 1-2 (Om) prost. 3-4 (Om) țicnit.

NĂPRÚI, -IE, năprui, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) prost, idiot. – Et. nec.

NĂPRÚI, -IE, năprui, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) prost, idiot. – Et. nec.

NĂPRÚI, -IE, năprui, adj. (Regional) Prost, idiot. Cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. COȘBUC, P. I 272.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

năprúi (reg.) (nă-prui) adj. m., s. m., pl. năprúi; adj. f., s. f. năprúie, pl. năprúi

năprúi adj. m., s. m. (sil. -prui), f. năprúie; pl. m. și f. năprúi

Intrare: năprui (adj.)
năprui1 (adj.) adjectiv
  • silabație: nă-prui
adjectiv (A122)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năprui
  • năpruiul
  • năpruiu‑
  • năpruie
  • năpruia
plural
  • năprui
  • năpruii
  • năprui
  • năpruile
genitiv-dativ singular
  • năprui
  • năpruiului
  • năprui
  • năpruii
plural
  • năprui
  • năpruilor
  • năprui
  • năpruilor
vocativ singular
plural
Intrare: năprui (s.m.)
  • silabație: nă-prui
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năprui
  • năpruiul
  • năpruiu‑
plural
  • năprui
  • năpruii
genitiv-dativ singular
  • năprui
  • năpruiului
plural
  • năprui
  • năpruilor
vocativ singular
  • năpruiule
plural
  • năpruilor
Intrare: năpruie
substantiv feminin (F130)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năpruie
  • năpruia
plural
  • năprui
  • năpruile
genitiv-dativ singular
  • năprui
  • năpruii
plural
  • năprui
  • năpruilor
vocativ singular
  • năpruie
  • năpruio
plural
  • năpruilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

năprui, -ie năprui (2) năpruie

etimologie: