năpârlire sf [At: HELIADE, O. II, 352 / Pl: ~ri / E: năpârli] 1 Proces periodic de înnoire a învelișului corpului unor animale, determinat de secreții interne și controlat de sistemul nervos central Si: năpârleală, (rar) năpârlitură. 2 (Fam; pex) Cădere a părului la oameni.

năpârli vi [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) nop~ / Pzi: ~lesc / E: bg напърля] 1 (D. unele animale) A-și lepăda părul, pielea, penele etc. 2 (D. păr, pene, piele) A cădea în urma năpârlirii. 3 (Fam; pex; d. oameni) A-și pierde părul.

nopârli v vz năpârli

NĂPÎRLI (-lesc) vb. intr. A-și pierde părul, a i se schimba penele sau pielea (vorb. de mamifere, de păsări, de șerpi, de insecte): e un biet moșneguț ce năpîrlește de bătrînețe (IRG.); ce năpîrlește vara și înverzește iarna? (GOR.), ghicitoare despre „cetina bradului”.

NĂPÎRLI, năpîrlesc, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A-și schimba părul, penele sau pielea (în anumite anotimpuri sau la anumite faze ale dezvoltării). Paști [murgule] de năpîrlește, Frumos te gătește. PĂSCULESCU, L. P. 154. Mingea se face... mai cu samă din părul vitelor cînd năpîrlesc primăvara. ȘEZ. II 62. ◊ Tranz. Un soi pietros [de cai]... cu păr mare de iarnă pe care îl năpîrleau în soarele primăverii. SADOVEANU, N. P. 267. ♦ (Despre păr, pene etc., la animale) A cădea de pe corp. Rîul unda cea grasă și-o schimbă în grabă Ca pe o piele care-a năpîrlit. JEBELEANU, C. 28.

NĂPÎRLIRE s. f. Faptul de a năpîrli.

A NĂPÂRLI ~esc intranz. 1) (despre animale, păsări) A-și schimba periodic părul, penajul sau pielea. 2) (despre păr, penaj, piele) A cădea de pe corp (la anumite perioade). 3) glumeț A începe să-i cadă părul de pe cap. /<bulg. napărlja

năpârlì v. a-și schimba părul, a-și lepăda penele primăvara, vorbind de animale și păsări. [Origină necunoscută].

năpîrlésc v. intr. (din vre-un dialect slav *na-perliti, d. vsl. bg. sîrb. pero, pană. V. perie). Îmĭ schimb păru saŭ penele, vorbind de animale și păsărĭ.

năpârlire s. f., g.-d. art. năpârlirii; pl. năpârliri

năpârlire s. f., g.-d. art. năpârlirii; pl. năpârliri

năpârlire s. f., g.-d. art. năpârlirii; pl. năpârliri

năpârli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpârlesc, 3 sg. năpârlește, imperf. 1 năpârleam; conj. prez. 1 sg. să năpârlesc, 3 să năpârlească

năpârli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpârlesc, imperf. 3 sg. năpârlea; conj. prez. 3 să năpârlească

năpârli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpârlesc, imperf. 3 sg. năpârlea; conj. prez. 3 sg. și pl. năpârlească

năpârli, năpârlesc v. i. (d. femei) a-și pierde virginitatea.

NĂPÂRLIRE s. năpârleală, (rar) năpârlitură. (~ unor animale.)

NĂPÂRLI vb. (pop.) a lepăda, (înv. și reg.) a se despuia. (Un animal care ~.)

NĂPÎRLI vb. (pop.) a lepăda, (înv. și reg.) a se despuia. (Un animal care ~.)

NĂPÎRLIRE s. năpîrleală, (rar) năpîrlitură. (~ unor animale.)

năpârlí, năpârlesc, v.t. (ref. la animale) A-și schimba părul sau penele: „Șî de pene năpârlesc, / Din tine nu mă hrănesc” (Papahagi, 1925: 169). – Din sl. *naperliti (Scriban); din bg. napărlja (DEX, MDA).

năpârli, năpârlesc, vb. tranz. – (ref. la animale) A-și schimba părul sau penele: „Șî de pene năpârlesc, / Din tine nu mă hrănesc” (Papahagi, 1925: 169). – Din sl. *na-perliti < vsl. pero „pană” (Scriban); din bg. napărlja (DEX, MDA).

NĂPÎRLIRE s. f. Faptul de a năpîrli; proces (periodic) de înnoire a învelișului corpului unor animale, determinat de secreții interne și controlat de sistemul nervos central; năpîrleală, (rar) năpîrlitură. cf. heliade, o. ii, 352, POLIZU, PONTBRIANT, D., STOICA, VIN. 17. Transformarea penajului tînăr în haina completă urmează îndată după prima năpîrlire. linția, p. 11, 140. Haina adultă completă o primește această pasăre abia după a doua năpîrlire totală. id. ib. 270. Cămilele stăteau triste în preajma năpîrlirii. v. rom. octombrie 1955, 167, cf. com. marian. – pl.: năpîrliri. – v. năpîrli.