NĂPÎRLIRE s. f. Faptul de a năpîrli; proces (periodic) de înnoire a învelișului corpului unor animale, determinat de secreții interne și controlat de sistemul nervos central; năpîrleală, (rar) năpîrlitură. cf. heliade, o. ii, 352, POLIZU, PONTBRIANT, D., STOICA, VIN. 17. Transformarea penajului tînăr în haina completă urmează îndată după prima năpîrlire. linția, p. 11, 140. Haina adultă completă o primește această pasăre abia după a doua năpîrlire totală. id. ib. 270. Cămilele stăteau triste în preajma năpîrlirii. v. rom. octombrie 1955, 167, cf. com. marian. – pl.: năpîrliri. – v. năpîrli.