MUTILAȚIE s. f. (Ieșit din uz) Mutilare. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. ◊ F i g. Cele mai puțin primejdioase și mai puțin durabile erezii în știință sînt cele care ating limba. Aceasta nu se poate opri în calea ei, nu poate suferi o mutilație esențială. IORGA, L. II, 320. – Pl.: mutilații. – Și: (învechit) mutilațiune s. f. STAMATI, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. – Din fr. mutilation, lat. mutilatio, -onis.

mutilație sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr mutilation, lat mutilatio, -onis] (Iuz) 1 Mutilare (1). 2 (Pex) Desfigurare.

mutilațiune sf vz mutilație

*mutilațiúne f. (lat. mutilátio, -ónis). Acțiunea de a mutila. – Și -áție și -áre.

mutilație s. f., pl. mutilații