MUSTEA, muștele, s. f. Unealtă în formă de ciocan cu care cizmarii bat talpa și cusăturile. Variante: muștea, mușchea (CREANGĂ, A. 81) s. f.

Mustea (Nicolae) m. cronicar moldovean, adversar al Grecilor; cronica ce i se atribue, merge dela 1662-1733.

MUSTI, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must.

musti [At: (a. 1749). GCR II, 45/27 / Pzi: ~tesc / E: must] 1 vt A zdrobi strugurii pentru a stoarce mustul (1) Si: a mustui (1), (reg) a mujdi². 2 vi (D. sevă) A curge din abundență. 3 vi (D. sevă) A se întinde, îmbibând ceva. 4 vi (D. lichide) A ieși la suprafață din corpul sau din obiectul îmbibat Si: (reg) a bușni. 5 vi (Nob; d. zăpadă) A se topi câte puțin, scurgându-se. 6 vi (D. bube, răni) A secreta un lichid Si: a supura. 7 vi (Reg; d. râuri) A se umfla. 8 vi (D. materii și obiecte care absorb sau rețin lichidele) A fi îmbibat de un lichid, care țâșnește la apăsare Si: (reg) a chifti. 9 vi (D. bube, răni) A fi plin de lichid. 10 vi (Reg; d. gunoiul vitelor) A fi îmbibat de must (17). 11 vr (Pex; d. pielea de pe picioarele oamenilor sau ale animalelor) A se infecta din cauza mustului (17). 12 vr (Reg) A fermenta, a dospi.

mușchea sf vz muștea

muștea sf [At: CREANGĂ, A. 81 / V: ~șchea / Pl: ~ele / E: tc mușta] 1 Ciocan folosit de cizmari și de cojocari pentru a bate cusăturile și pentru a netezi pielea. 2 Unealtă de formă piramidală cu care se fixează pielea pentru croit. 3 (Fig) Lovitură cu pumnul.

MUSTI, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid; a fi îmbibat. – Din must.

MUSTI, mustesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A se întinde îmbibînd, a se ivi încet peste tot. Se simțea seva primăverii mustind proaspătă în fiecare crenguță și în firul mărunt de mintă. C. PETRESCU, A. 48. [Vițele] erau retezate de la pămînt și puterea li se scurgea, mustea din coarde ca din vine tăiate. DUMITRIU, N. 249. Sînteți toți dintr-un sat? Mă rog, din toate părțile pe unde mustește păcura. POPA, V. 252. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid; a fi îmbibat. Pămîntul încă negru-vioriu și gol, sub care musteau semințele. C. PETRESCU, Î. II 166. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Vine căldura, pămîntul mustește de apă. MIHALE, O. 300.

MUȘCHEA s. f. v. mustea.

MUȘTEA s. f. v. mustea.

MUȘCHEA s. n. v. muștea.

A MUSTI ~ește intranz. 1) (despre lichide) A ieși în cantitate mare la suprafață dintr-o materie îmbibată; a apărea la suprafață din abundență. 2) (despre materii, corpuri etc.) A fi îmbibat până la refuz cu un lichid (care la apăsare iese la suprafață); a fi suprasaturat cu un lichid. 3) A conține mult must, multă sevă. /Din must

mustì v. a stoarce strugurii.

mușcheà f. Mold. V. muștea: mușchea, piedecă, hașcă CR.

muștea f. 1. unealta cu care cismarul netezește pielea și bate talpa; 2. fig. pumn, lovitură; să vază sângele gălgăind sub mușteaua dușmanului. [Turc. MUȘTÈ].

mustésc v. tr. (d. must). Munt. Olt. Zdrobesc struguriĭ (mustuĭesc) cu mustuitoru ca să ĭasă mustu. V. intr. Cresc, mă unflu, vorbind de rîurĭ: Oltu mustește. Chiftesc: nisipu-ĭ mustea supt opincĭ.

mușcheá, V. muștea.

mușteá f., pl. ele (turc. [d. pers.] müște, palma mîniĭ). Munt. Un fel de pisălog maĭ lat cu care cizmaru bate bĭelea. Fig. Iron. Pumn în nas și în bot. A lovi peste muștea, a lovi peste bot. – În Mold. nord mușchea. V. mujdea.

musti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustește, 3 pl. mustesc, imperf. 3 sg. mustea; conj. prez. 3 să mustească

muștea s. f., art. mușteaua, g.-d. art. muștelei; pl. muștele

musti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustește, imperf. 3 sg. mustea; conj. prez. 3 să mustească

muștea s. f., art. mușteaua, g.-d. art. muștelei; pl. muștele, art. muștelele

musti vb., ind. prez. 3 sg. mustește, imperf. 3 sg. mustea; conj. prez. 3 sg. și pl. mustească

muștea s. f., art. mușteaua, g.-d. art. muștelei; pl. mustele

muștea (muștele), s. f. – 1. (Rar) Pumn. – 2. Ciocan de cizmar. Tc. (per.) müște „pumn” (Șeineanu, II, 266), cf. bg., sb. musta.

MUSTI vb. v. curge, puroia, supura.

MUSTI vb. 1. a mustui, (reg.) a mujdi. (A ~ strugurii.) 2. a zemui. (Brânza de vacă proaspătă ~.) 3. (reg.) a bușni, a chifti, a smârci. (Apa ~ din sol.)

MUSTI vb. 1. a mustui, (reg.) a mujdi. (A ~ strugurii.) 2. a zemui. (Brînza de vacă proaspătă ~.) 3. (reg.) a bușni, a chifti, a smîrci. (Apa ~ din sol.)

musti vb. v. CURGE. PUROIA. SUPURA.

mușchea, mușchele, s.f. (reg.) V. muștea.

muștea, muștele, s.f. (reg.) 1. ciocan de cizmărie sau de cojocărie cu care se bat cusăturile și se netezește pielea și talpa. 2. (fig.) pumn, lovitură.

MUSTI vb. IV. 1. T r a n z. (Cu complementul „struguri”) A zdrobi pentru a stoarce mustul (I 1); a mustui (1), (regional) a mujdi². Musteaști-i [strugurii] de-i fă musiu (a. 1749). GCR II, 45/27, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ȘĂINEANU, D. U., ALR SN I h 232, ALRM SN I h 157. 2. I n t r a n z. (Despre sevă) A curge (din abundență), a se întinde (îmbibînd ceva). Se simțea seva primăverii mustind proaspătă In fiecare crenguță și in firul mărunt de mintă. C. PETRESCU, R. DR. 53. 3. I n t r a n z. (Despre lichide) A ieși la suprafață (din corpul sau din obiectul îmbibat); (regional) a bușni. [Gălbeaza] se capătă mai ales în toamnele ploioase, de prin . . . locuri mocirloase de unde mustește apa necontenit. STOIAN, PĂST. 61. Sînteți toți dintr-un sat ? Nuu . . . din toate părțile pe unde mustește păcura. POPA, V. 252. Apa mustea sub opincile lor. V. ROM. mai 1955, 26, cf. PAS, L. I, 135. Pămîntul era umed și apa mustea în urma lăsată de încălțăminte. BENIUC, M. C. I, 213. A rămas zvîrcolindu-se în praful șoselei, cu sîngele mustindu-i din burtă. T. POPOVICI, SE. 72, cf. CIAUȘANU, V. 181. ◊ (Prin exagerare) Pe-ntinsele cîmpuri de grea bătălie Mustește și-acuma tot sîngele în glie. D. BOTEZ, F. S. 14. ◊ F i g. În locul acela, musteau dedesubt fluidele secrete ale unei viitoare așezări omenești. BOGZA, C. O. 240. ♦ (Neobișnuit; despre zăpadă) A se topi cîte puțin, scurgîndu-se. Zăpada uriașă mustea. STANCU, R. A. IV, 317. ♦ (Despre bube, răni) A secreta un lichid; a supura. Cf. I. CR. VIII, 88. Buba mustește. ib. ♦ (Regional; despre rîuri) A crește, a se umfla (Isbiceni-Corabia). ALR II 2 499/886. 4. I n t r a n z. (Despre materii și obiecte care absorb sau rețin lichidele) A fi îmbibat de un lichid (care țîșnește la apăsare); (regional) a chifti. Făcu cîțiva pași în fața bechetului, pe nisipul ce-i mustea sub opinci. CONV. LIT. XLIII, 924. Se luase omătul în multe locuri, și-n urma omătului se ivea țârîna mustind de apă. V. ROM. noiembrie 1953, 183. Ploua încă, Hainele-i musteau de apă. ib. iulie 1954, 151. Maria s-a dus pînă la poartă, cercetînd lungul străzii ce mustea de apă și glod. ib. februarie 1955, 180. ◊ F i g. Era mereu frămîntat de gînduri, mustea în el un nou sens al vieții. CAMIL PETRESCU, O. I 323. ♦ (Despre semințe) A fi îmbibat de sevă. Zarzării îmbrăcaseră flori de hîrtie, în primăvara cu pămîntul încă negru-vioriu și gol sub care musteau semințele. C. PETRESCU, Î. II, 166. ♦ (Despre bube, răni) A fi plin de un lichid. Palma lui aspră, umflată, cu rănile căpătate în camera de tortură, încă mustind de coptură și de sînge. G. M, ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 107. 5. I n t r a n z. (Regional; despre gunoiul vitelor) A fi îmbibat de must (I 8). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ R e f l. P. e x t. (Despre pielea de pe picioarele oamenilor sau ale animalelor) A se infecta, a se inflama (din cauza mustului I 8). Șchiopătînd vreo oaie pentru că s-a mustit, adecă i s-a infectat pielea între ratețe, atunci piciorul cel bolnav se curățește. JUN. LIT., 1923, nr. X-XI, 383. Mi s-o mustit picioarele. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 6. Refl. (Regional) A fermenta, a dospi. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Prez. ind.: mustesc. – V. must.