MUSCOI, muscoi, s. m. Augmentativ al lui muscă (I); p. restr. muscă mare. – Muscă + suf. -oi.

muscoi smi [At: PONTBRIANT, D. / E: muscă + -oi] 1 (Ent) Muscă (1) de proporții mari. 2 (Ent; prc) Muscă-mare (Calliphora vomitoria). 3 (Ent; reg) Viermănar (Sarcophaga canaris). 4 (Reg; îc) Musca-calului Insecta Gastrophilus equi. 5 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Tăun (Tabanus bovinus). 6 (Ent; reg; îc) ~-de-câmp Streche (Hypoderma bovis). 7 (Ent; Mun) Bondar (Bambus terrestris). 8 (Trs; Mar) Insectă mică, asemănătoare cu albina. 9 (Ent; Trs) Trântor care stă prin găurile din pereții grajdurilor. 10 (Iht; rar) Mreană (1) (Barbus fluviatilis).

MUSCOI, muscoi, s. m. Augmentativ al lui muscă (I); p. restr. muscă-mare. – Muscă + suf. -oi.

MUSCOI, muscoi, s. m. 1. Muscă mare, bondar. 2. Muscă-albastră (de carne). V. muscă.

muscóĭ m., pl. tot așa (augm. d. muscă). Muscă mare, gîzoĭ.

mușcoiu m. (învechit) catâr. [Albanez MUȘK].

catîr m. (turc. katyr, care vine indirect, pin mijlocire arabică, d. lat. catérius, din cantérius, canthérius, cal jugănit, ĭar acesta d. vgr. kanthélios, măgar saŭ catîr de transport, d. kánthos, măgar. V. șantier). Corcitură de măgar cu ĭapă saŭ de măgăriță cu cal. Încărcat ca un catîr, foarte încărcat. Încăpățînat ca un catîr, foarte încăpățînat. – Vechĭ mișcoĭ¹ și mușcoĭ.^[1]

mișcóĭ și mușcóĭ m., pl. tot așa (augm. d. vsl. mĭskŭ, fem. mĭska, a. î.; bg. mŭska, rus. mesk; alb. mušk). Vechĭ. Catîr. – Și mîșc. Fem. -oaĭe, pl. tot așa. În Ps. S. 31, 9, și mujdei, ceĭa ce pare o greșeală.

muscoi s. m., pl. muscoi, art. muscoii

muscoi s. m., pl. muscoi, art. muscoii

muscoi s. m., pl. muscoi, art. muscoii

muscoiu, muscoi.

mușcoiu, mușcoi.

mușcoi (-i), s. m. – Catîr. – Var. mîșcoi. – Mr. mușcă, s. f., megl. moașcă, s. f. Sl. miškŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 389; Cihac, II, 206), cf. bg. măška, alb. mušk (Philippide, II, 725; Rosetti, II, 119). Der. din lat. muscŭlus (Lambrior, Carte de cetire, Iași, 1882, p. LVIII; Skok, cf. Dacor., VII, 362), nu pare posibilă. Sec. XVI, înv. – Der. mușcoaie (var. mîșcoaie), s. f. (catîrcă).

MUSCOI s. v. bărzăun, bondar, musca-calului.

muscoi s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. MUSCA-CALULUI.

mușcoi, mușcoi, s.m. (înv.) catâr.

MUSCOI s. m. I. (Entom.) 1. Augmentativ al lui m u s c ă (1): a) muscă de proporții mari; p. r e s t r. muscă-mare (Calliphora vomitoria). Cf. PONTBRIANT, D., MARIAN, INS. 367, PAMFILE, J. III, 91, PĂCALĂ, M. R. 32, SIMIONESCU, F. R. 355 ; b) (regional) viermănar (Sarcophaga carnaris). Cf. ALR II 6 575/105, 705, 899, 928; c) (regional) musca-calului (Gastrophilus equi sau pecorum, intestinalis). ALR SN III h 753; d) (regional; și în sintagma muscoi de pădure, ALR I 1 901/266) tăun (Tabanus bovinus). ib. 1 901/285. Ele începură a zîzîi într-un chip scîrbos, așa cum face o mare mulime de muscoi, de tr]ntori, de viespi. ISPIRESCU, U. 100. Viermănariul e ceva mai mic decît muscoiul. MARIAN, INS. 382. Se năpustea cu bătătoarea în mînă, sfărîmînd un muscoi. ARGHEZI, P. T. 363, cf. MAT. FOLK. 591 ♦ C o m p u s: (regional) muscoi-de-cîmp = streche (Hypoderma bovis). ALR I, 1 894/266. 2. (Munt.) Bondar (Bombus terrestris) Cf. MARIAN, INS. 193, JAHRESBER, XII, 138, 159. 3. (Prin Transilv. și Munt.) Insectă mică care se aseamănă cu albina. (CHEST. VI 17/33); trîntor sălbatic care stă prin găurile din pereții grajdurilor (ib. 27/32). II. (Iht. ; rar) Mreană (1) (Barbus fluviatilis). Cf. DDRF. – Pl.: muscoi. – Muscă + suf. oi.

MUȘCOl s. m. v. mîșcoi.