MUSCHETĂ, muschete, s. f. Armă de foc portativă din Evul Mediu, cu fitil, asemănătoare cu archebuza. [Var.: muschet s. n.] – Din fr. mousquet.

moschetă sf vz muschetă

muschet sn vz muschetă

muschetă sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 512 / V: (înv) muschet sn, mos~ / Pl: ~te / E: fr mousquet] Armă de foc portativă, cu fitil, asemănătoare cu archebuza, folosită în trecut.

mușchete sm [At: BL II, 247 / V: ~cheț / Pl: ~eți / E: mușchi² + -ete] (Reg) 1 Mușchi² (2) de porc, pus în untură. 2 Fiecare dintre cei doi mușchi² paraleli cu coloana vertebrală. 3 Carne macră (1).

mușcheț sm vz mușchete

MUSCHETĂ, muschete, s. f. Armă de foc portativă din evul mediu, cu fitil, asemănătoare cu archebuza. [Var.: muschet s. n.] – Din fr. mousquet.

MUSCHETĂ, muschete, s. f. Armă de foc lungă și grea, întrebuințată înainte de inventarea puștii și care se descărca prin aprinderea pulberii cu ajutorul unui fitil. (Atestat în forma muschet) Arcul prea cu-anevoiă s-a putut dezrădecina din oastea moldovenească, și nici pînă la 1700 nu-l alungase încă muschetul. HASDEU, I. V. 76. – Variantă: muschet s. n.

MUSCHET s.n. v. muschetă.

MUSCHETĂ s.f. Veche armă de foc cu fitil, portativă, folosită înainte de inventarea puștii. [Var. muschet s.n. / cf. fr. mousquet, it. moschetto].

MUSCHETĂ s. f. veche armă de foc, cu fitil, asemănătoare cu archebuza. (< fr. mousqueton)

MUSCHETĂ ~e f. înv. Armă de foc portativă, cu fitil. /<fr. mousquet^[1]

muschetă f. armă de foc, întrebuințată până la sec. XVII, înaintea puștii (= fr. mousquet).

*muschétă f., pl. e (fr. mousquet, d. it. moschetto și moschetta). Pușcă din vechime maĭ grea de cît archebuza și care, la început, era sprijinită pe o furcă cînd se trăgea.

muschetă s. f., g.-d. art. muschetei; pl. muschete

muschetă s. f., g.-d. art. muschetei; pl. muschete

muschetă s. f., pl. muschete^[1]

muschetă (muschete), s. f. – Armă de foc cu fitil. It. moschetta (sec. XIX). – Der. muschetar, s. m., din fr. mousquetaire; muschetărie, s. f., din it. moschetteria, fr. mousqueterie.

mușchete, mușcheți, s.m. (reg.) 1. mușchi de porc (pus în untură). 2. carne macră.

MUSCHETĂ s. f. Armă de foc portativă, cu fitil, asemănătoare cu archebuza, folosită în trecut. Ni s-au dat 160 muschete și patruzeci flinte. BARIȚIU, P. A. II, 512. Ileana cată șă fie o eroină care să mînuiască spada și moscheta ca o amazoană. FILIMON, O. II, 348, cf. PONTBRIANT, D. Arcul prea cu anevoie s-a putut dezrădăcina din oastea moldovenească și nici pînă la 1700 nu-l alungase încă muschetul sau archabusa. HASDEU, I. V. 76, cf. LM, DER. – Pl.: muschete. – Și: (învechit) muschet s. n., moschetă s. f. – Din fr. mousquet.

MUȘCHETE s. m. (Regional) 1. Mușchi² (2) (BL II, 247) de porc (PASCU, S. 37, LEXIC REG. 46), pus în untură (CV 1952, nr. 2, 38). ♦ Fiecare dintre cei doi mușchi² paraleli cu coloana vertebrală (Livezile-Turnu Severin). LEXIC REG. 55. 2. Carne macră (1) (Cloșani-Tîrgu Jiu), ALR I 739/837. – Pl.: mușcheti. – Și: mușcheț s. m. ALR I 741/831. – Mușchi² + suf. -ele. – Mușchéț: sg. refăcut după pl. mușcheți.