3 intrări

school Articole pe această temă:

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, muscălești, adj. (Înv. și pop.) Care aparține muscalilor2, privitor la muscali2, care provine din țara muscalilor2; rusesc. [Var.: moscălésc, -eáscă adj.] – Muscal2 + suf. -esc.

MUSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, muscălești, adj. (Înv. și pop.) Care aparține muscalilor2, privitor la muscali2, care provine din țara muscalilor2; rusesc. [Var.: moscălésc, -eáscă adj.] – Muscal2 + suf. -esc.

muscălesc, ~ească [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) ~ăne~, mos~ / Pl: ~ești / E: muscal1 + -esc] 1 a (Pop) Care aparține muscalilor1 (1). 2 a (Pop) Care se referă la muscali1 (1). 3 a (Pop) Caracteristic muscalilor1 (1). 4 a (Pop) Care provine din țara muscalilor1 (1). 5 a (Bot; îc) Scaiete-~ sau spin-~, scai-~ Holeră (Xanthium spinosum). 6 a Care făcea parte din populația Moscului. 7 a Care locuia la Mosc. 8 a (Pgn) Rus. 9 a Care aparține muscalilor1 (5). 10 a Care se referă la muscali1 (5) Si: birjăresc. 11 sfa (Reg) Horă cu ritm lent. 12 sfa (Reg) Melodie după care se execută muscăleasca (11).

MUSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, muscălești, adj. (Învechit) De muscal1; din Rusia, rusesc. Vine un vînt, de cele muscălești. ALECSANDRI, T. I 327. – Variantă: moscălésc, -eáscă adj.

muscălesc a. 1. moscovit; 2. rusesc. V. spin.

muscălésc, -eáscă adj. Vechĭ. Azĭ fam. saŭ iron. Al Muscalilor, moschicesc, moscovit, rusesc. Mold. Pop. Soldățesc. Munt. Birjăresc.

MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc.

MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc.

MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc.

moscălesc, ~ească a vz muscălesc

muscăli vr [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 70 / V: (reg) mos~ / Pzi: ~lesc / E: muscal1] (Îvp) A adopta felul de viață, apucăturile și limba muscalilor1 (1-2) Si: a se rusifica.

muscănesc, ~ească a vz muscălesc

SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar1. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spíne (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

hóleră (nord) și holéră (sud) f., pl. e (rus. holéra, d. ngr. și vgr. holéra, it. coléra, lat. chólera). O boală caracterizată pin vărsăturĭ, fiorĭ, cîrceĭ, lividitate și diareĭe cu mucozitățĭ și care, în cîte-va ore, reduce bolnavu aproape la un schelet. (A bîntuit la noĭ cu furie la 1831). Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ foarte rea (V. cĭumă). O plantă din familia compuselor (xanthium spinósum) caracterizată pin niște ghimpĭ trifurcațĭ. A fost adusă la noĭ de Cazacĭ, de coadele cailor cărora s’a aninat sămînța eĭ în timpu războaĭelor contra Turcilor între 1819-1828. De aceĭa i se zice și spin muscălesc. – Fals coleră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști

muscălésc adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUSCĂLÉSC adj. v. rus, rusesc.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

muscălí, muscălésc, vb. IV (înv.) a adopta obiceiuri rusești, a se face muscal.

Intrare: muscălesc
muscălesc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscălesc
  • muscălescul
  • muscălescu‑
  • muscălească
  • muscăleasca
plural
  • muscălești
  • muscăleștii
  • muscălești
  • muscăleștile
genitiv-dativ singular
  • muscălesc
  • muscălescului
  • muscălești
  • muscăleștii
plural
  • muscălești
  • muscăleștilor
  • muscălești
  • muscăleștilor
vocativ singular
plural
moscălesc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moscălesc
  • moscălescul
  • moscălescu‑
  • moscălească
  • moscăleasca
plural
  • moscălești
  • moscăleștii
  • moscălești
  • moscăleștile
genitiv-dativ singular
  • moscălesc
  • moscălescului
  • moscălești
  • moscăleștii
plural
  • moscălești
  • moscăleștilor
  • moscălești
  • moscăleștilor
vocativ singular
plural
Intrare: muscăli
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muscăli
  • muscălire
  • muscălit
  • muscălitu‑
  • muscălind
  • muscălindu‑
singular plural
  • muscălește
  • muscăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muscălesc
(să)
  • muscălesc
  • muscăleam
  • muscălii
  • muscălisem
a II-a (tu)
  • muscălești
(să)
  • muscălești
  • muscăleai
  • muscăliși
  • muscăliseși
a III-a (el, ea)
  • muscălește
(să)
  • muscălească
  • muscălea
  • muscăli
  • muscălise
plural I (noi)
  • muscălim
(să)
  • muscălim
  • muscăleam
  • muscălirăm
  • muscăliserăm
  • muscălisem
a II-a (voi)
  • muscăliți
(să)
  • muscăliți
  • muscăleați
  • muscălirăți
  • muscăliserăți
  • muscăliseți
a III-a (ei, ele)
  • muscălesc
(să)
  • muscălească
  • muscăleau
  • muscăli
  • muscăliseră
Intrare: spin-muscălesc
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spin-muscălesc
  • spinul-muscălesc
plural
genitiv-dativ singular
  • spin-muscălesc
  • spinului-muscălesc
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

muscălesc moscălesc

etimologie:

  • Muscal + sufix -esc.
    surse: DEX '09 DEX '98

spin-muscălesc

etimologie: