muscălesc, ~ească [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) ~ăne~, mos~ / Pl: ~ești / E: muscal¹ + -esc] 1 a (Pop) Care aparține muscalilor¹ (1). 2 a (Pop) Care se referă la muscali¹ (1). 3 a (Pop) Caracteristic muscalilor¹ (1). 4 a (Pop) Care provine din țara muscalilor¹ (1). 5 a (Bot; îc) Scaiete-~ sau spin-~, scai-~ Holeră (Xanthium spinosum). 6 a Care făcea parte din populația Moscului. 7 a Care locuia la Mosc. 8 a (Pgn) Rus. 9 a Care aparține muscalilor¹ (5). 10 a Care se referă la muscali¹ (5) Si: birjăresc. 11 sfa (Reg) Horă cu ritm lent. 12 sfa (Reg) Melodie după care se execută muscăleasca (11).

MUSCĂLESC, -EASCĂ, muscălești, adj. (Învechit) De muscal¹; din Rusia, rusesc. Vine un vînt, de cele muscălești. ALECSANDRI, T. I 327. – Variantă: moscălesc, -ească adj.

muscălesc a. 1. moscovit; 2. rusesc. V. spin.

muscălésc, -eáscă adj. Vechĭ. Azĭ fam. saŭ iron. Al Muscalilor, moschicesc, moscovit, rusesc. Mold. Pop. Soldățesc. Munt. Birjăresc.

moscălesc, ~ească a vz muscălesc

moscăli v vz muscăli

muscăli vr [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 70 / V: (reg) mos~ / Pzi: ~lesc / E: muscal¹] (Îvp) A adopta felul de viață, apucăturile și limba muscalilor¹ (1-2) Si: a se rusifica.

muscănesc, ~ească a vz muscălesc

SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar¹. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spine (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

hóleră (nord) și holéră (sud) f., pl. e (rus. holéra, d. ngr. și vgr. holéra, it. coléra, lat. chólera). O boală caracterizată pin vărsăturĭ, fiorĭ, cîrceĭ, lividitate și diareĭe cu mucozitățĭ și care, în cîte-va ore, reduce bolnavu aproape la un schelet. (A bîntuit la noĭ cu furie la 1831). Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ foarte rea (V. cĭumă). O plantă din familia compuselor (xanthium spinósum) caracterizată pin niște ghimpĭ trifurcațĭ. A fost adusă la noĭ de Cazacĭ, de coadele cailor cărora s’a aninat sămînța eĭ în timpu războaĭelor contra Turcilor între 1819-1828. De aceĭa i se zice și spin muscălesc. – Fals coleră.

muscălesc (înv., pop.) adj. m., f. muscălească; pl. m. și f. muscălești

muscălesc (înv., pop.) adj. m., f. muscălească; pl. m. și f. muscălești

muscălesc adj. m., f. muscălească; pl. m. și f. muscălești

!spin-muscălesc (plantă) s. m., pl. spini-muscălești

spin-muscălesc (plantă) s. m.

spin-muscălesc s. m.

MUSCĂLESC adj. v. rus, rusesc.

muscălesc adj. v. RUS. RUSESC.

muscăli, muscălesc, vb. IV (înv.) a adopta obiceiuri rusești, a se face muscal.

MUSCĂLESC, -EASCĂ adj., s. f. I. Adj. (Popular) 1. Care aparține muscalilor¹ (1), care se referă la muscali¹, caracteristic muscalilor¹, care provine din țara lor. Macat dă pînză muscălească (a. 1802). DOC. EC. 68, cf. LB. Să am a face sobe . . . mari, muscălești (a. 1829). ib. 441. Răsăritul luceafărului moscălesc . . . , Petru cel Mare. RUSSO, S. 108. Vine un vînt de cele muscălești . . . iar m-o prins gutunariu. ALECSANDRI, T. 839. Doi bolnavi din Spandau au avut choleră muscălească autentică, CARAGIALE, O. VII, 176. Trei icoane muscălești . . . stau agățate de perete. DELAVRANCEA, S. 8. Avea ochii albaștri ai maicei sale valide Targan, roabă răpită de copilă din țara muscălească. SADOVEANU, O. X, 303. Un boiernaș cu anteriu, dar cu șapcă muscălească, se întoarce spre nevasta lui. CAMIL PETRESCU, O. II, 252. Craiu muscănesc Murgu-ncăleca. ALEXICI, L. P. 57. (În descîntece) Gălbenare muscălească, Gălbenare franțuzească, Gălbenare românească. MAT. FOLK. 1 140, cf. 1 512. ◊ C o m p u s: (Bot.) scaiete-muscălesc sau spin-muscălesc, scai-muscănesc = holeră (Xanthium spinosum). Grădina plină de buruieni și de scai-muscănești. RETEGANUL, P. III, 31. ♦ Care făcea parte din populația Moscului, care locuia la Mosc; p. g e n e r. rus. În anul acesta au luat turcii îndărăptu cetatea Assovului de la cozacii muscălești. ȘINCAI, HR. III, 37/1. [Cantemir] era, prin viața pe care o dusese, cînd între turci, cînd între prietenii și rudele sale muscălești, . . . mai degrabă un cosmopolit. IORGA, L. I, 289. 2. Care aparține muscalilor¹ (2), care se referă la muscali¹. V. b i r j ă r e s c. Cf. SCRIBAN, D. II. S. f. art. (Regional) Numele unei hore cu ritm lent; melodie după care se execută această horă. Cf. VARONE, J. R. 43. – Pl.: muscălești. – Și: (regional) muscănesc, -ească, moscălesc, -ească adj. – Muscal¹ + suf. -esc.

MUSCĂLI vb. IV. R e f l. (Învechit și popular) A adopta felul de viață, apucăturile și limba muscalilor¹ (1), a se face muscal¹; a se rusifica. Românul simplu e mult mai solid decît clasa ciocoiască, care, rînd pe rînd, s-a slavonizat, s-a grecit, s-a muscălit și acum a ajuns a se franciza. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 70. - Prez. ind.: muscâlesc. – Și: (regional) moscăli vb. IV. ALECSANDRI, P. P. 411. – V. muscal¹.