muscălesc, ~ească [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) ~ăne~, mos~ / Pl: ~ești / E: muscal¹ + -esc] 1 a (Pop) Care aparține muscalilor¹ (1). 2 a (Pop) Care se referă la muscali¹ (1). 3 a (Pop) Caracteristic muscalilor¹ (1). 4 a (Pop) Care provine din țara muscalilor¹ (1). 5 a (Bot; îc) Scaiete-~ sau spin-~, scai-~ Holeră (Xanthium spinosum). 6 a Care făcea parte din populația Moscului. 7 a Care locuia la Mosc. 8 a (Pgn) Rus. 9 a Care aparține muscalilor¹ (5). 10 a Care se referă la muscali¹ (5) Si: birjăresc. 11 sfa (Reg) Horă cu ritm lent. 12 sfa (Reg) Melodie după care se execută muscăleasca (11).

MUSCĂLÉSC, -EÁSCĂ, muscălești, adj. (Învechit) De muscal¹; din Rusia, rusesc. Vine un vînt, de cele muscălești. ALECSANDRI, T. I 327. – Variantă: moscălésc, -eáscă adj.

muscălesc a. 1. moscovit; 2. rusesc. V. spin.

muscălésc, -eáscă adj. Vechĭ. Azĭ fam. saŭ iron. Al Muscalilor, moschicesc, moscovit, rusesc. Mold. Pop. Soldățesc. Munt. Birjăresc.

moscălesc, ~ească a vz muscălesc

muscăli vr [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 70 / V: (reg) mos~ / Pzi: ~lesc / E: muscal¹] (Îvp) A adopta felul de viață, apucăturile și limba muscalilor¹ (1-2) Si: a se rusifica.

muscănesc, ~ească a vz muscălesc

SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar¹. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spíne (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

hóleră (nord) și holéră (sud) f., pl. e (rus. holéra, d. ngr. și vgr. holéra, it. coléra, lat. chólera). O boală caracterizată pin vărsăturĭ, fiorĭ, cîrceĭ, lividitate și diareĭe cu mucozitățĭ și care, în cîte-va ore, reduce bolnavu aproape la un schelet. (A bîntuit la noĭ cu furie la 1831). Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ foarte rea (V. cĭumă). O plantă din familia compuselor (xanthium spinósum) caracterizată pin niște ghimpĭ trifurcațĭ. A fost adusă la noĭ de Cazacĭ, de coadele cailor cărora s’a aninat sămînța eĭ în timpu războaĭelor contra Turcilor între 1819-1828. De aceĭa i se zice și spin muscălesc. – Fals coleră.

muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști

muscălésc adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști

spin-muscălésc (plantă) s. m.

spin-muscălésc s. m.

MUSCĂLÉSC adj. v. rus, rusesc.

muscălesc adj. v. RUS. RUSESC.

muscălí, muscălésc, vb. IV (înv.) a adopta obiceiuri rusești, a se face muscal.