12 definiții pentru municipiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

municipiu sn [At: BARIȚIU, P. A. I, 283 / Pl: ~ii / E: lat municipium] 1 (Înv; Trs) District. 2 Oraș mare care se bucură de o anumită autonomie în cadrul administrației de stat. 3 (Pex) Municipalitate (1). 4 (Pex) Sediu al municipalității 5 (Pex) Personal al municipalității (1). 6 Oraș roman din Italia sau din imperiu, care avea dreptul de autonomie în treburile interne.

MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium.

MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium.

MUNICÍPIU, municipii, s. n. (În vechea organizare administrativă) Oraș mare, cu administrație proprie, bucurîndu-se de autonomie în cadrul administrației de stat.

MUNICÍPIU s.n. 1. (Ant.) Titlu dat orașelor supuse autorității Romei, care își păstrau însă dreptul de a se administra singure și ai căror locuitori erau cetățeni romani. 2. Oraș mare cu administrație proprie, având o oarecare autonomie în cadrul administrației de stat. [Pron. -piu. / < lat. municipium, cf. fr. municipe].

MUNICÍPIU s. n. 1. (ant.) titlu dat orașelor supuse autorității Romei, dar care își păstrau dreptul de autonomie în treburile interne. 2. oraș mare cu administrație proprie. (< lat. municipium)

MUNICÍPIU ~i n. Oraș mare care se impune prin importanță deosebită în viața economică, socială, politică și culturală a statului, având o administrație proprie. /<lat. municipium

municipiu n. nume dat de Romani orașelor din Italia supuse dominațiunii lor particulare.

*municípiŭ n. (lat. municipium, municipiŭ, d. munus, sarcină, obligațiune, dar, și capere, a lua. V. principiŭ). La Romani, oraș supus autoritățiĭ Romeĭ și care participa la drepturile cetățeneștĭ, dar se guverna singur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)

municípiu s. n. [-piu pron. -pĭu], art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (sil. -pi-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: municipiu
municipiu substantiv neutru
  • pronunție: -piu pr. -pĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • municipiu
  • municipiul
  • municipiu‑
plural
  • municipii
  • municipiile
genitiv-dativ singular
  • municipiu
  • municipiului
plural
  • municipii
  • municipiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)