municipiu sn [At: BARIȚIU, P. A. I, 283 / Pl: ~ii / E: lat municipium] 1 (Înv; Trs) District. 2 Oraș mare care se bucură de o anumită autonomie în cadrul administrației de stat. 3 (Pex) Municipalitate (1). 4 (Pex) Sediu al municipalității 5 (Pex) Personal al municipalității (1). 6 Oraș roman din Italia sau din imperiu, care avea dreptul de autonomie în treburile interne.

MUNICIPIU, municipii, s. n. (În vechea organizare administrativă) Oraș mare, cu administrație proprie, bucurîndu-se de autonomie în cadrul administrației de stat.

MUNICIPIU s.n. 1. (Ant.) Titlu dat orașelor supuse autorității Romei, care își păstrau însă dreptul de a se administra singure și ai căror locuitori erau cetățeni romani. 2. Oraș mare cu administrație proprie, avînd o oarecare autonomie în cadrul administrației de stat. [Pron. -piu. / < lat. municipium, cf. fr. municipe].

MUNICIPIU s. n. 1. (ant.) titlu dat orașelor supuse autorității Romei, dar care își păstrau dreptul de autonomie în treburile interne. 2. oraș mare cu administrație proprie. (< lat. municipium)

MUNICIPIU ~i n. Oraș mare care se impune prin importanță deosebită în viața economică, socială, politică și culturală a statului, având o administrație proprie. /<lat. municipium

municipiu n. nume dat de Romani orașelor din Italia supuse dominațiunii lor particulare.

*municípiŭ n. (lat. municipium, municipiŭ, d. munus, sarcină, obligațiune, dar, și capere, a lua. V. principiŭ). La Romani, oraș supus autoritățiĭ Romeĭ și care participa la drepturile cetățeneștĭ, dar se guverna singur.

municipiu [piu pron. pĭu] s. n., art. municipiul; pl. municipii, art. municipiile (desp. -pi-i-)

municipiu [piu pron. pĭu] s. n., art. municipiul; pl. municipii, art. municipiile (-pi-i-)

municipiu s. n. [-piu pron. -pĭu], art. municipiul; pl. municipii, art. municipiile (sil. -pi-i-)

municipiu

municipiu, -pii.

MUNICIPIU s. municipalitate.

MUNICIPIU s. n. 1. (În administrația feudală a Transilvaniei) District, comitat. Din așa numita Țeara-Oltului s-a format municipiu autonom cu titlu de district sau căpitănat al Făgărașului. BARIȚIU, P. A. I, 283. S-a promis și restaurarea municipiilor (comitatelor) vechi feudali. id. ib. III, 21. 2. Oraș mare, care se bucură de o anumită autonomie în cadrul administrației de stat; p. e x t. administrația unui astfel de oraș; municipalitate (1). Dziua din urmă a municipiului iașenilor [Titlu]. CALENDAR (1858), 91/3. Am plătit taxie la municipiu. STANCU, R. A. IV, 422. Aceste consilii vor avea un președinte, care va fi, în același timp, primarul orașului sau municipiului. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 489. 3. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul de autonomie în treburile interne. Municipiile erau, deci, niște orașe din națiile supuse cărora, pentru diverse considerații, romanii găsiseră cu cale a le încuviința dreptul de cetățenie. XENOPOL, I. R. I, 166, cf/ 167. – Pl.: municipii. – Din lat. municipium.