11 definiții pentru municipiu

MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium.

MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium.

MUNICÍPIU, municipii, s. n. (În vechea organizare administrativă) Oraș mare, cu administrație proprie, bucurîndu-se de autonomie în cadrul administrației de stat.

municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)

MUNICÍPIU s.n. 1. (Ant.) Titlu dat orașelor supuse autorității Romei, care își păstrau însă dreptul de a se administra singure și ai căror locuitori erau cetățeni romani. 2. Oraș mare cu administrație proprie, având o oarecare autonomie în cadrul administrației de stat. [Pron. -piu. / < lat. municipium, cf. fr. municipe].

MUNICÍPIU s. n. 1. (ant.) titlu dat orașelor supuse autorității Romei, dar care își păstrau dreptul de autonomie în treburile interne. 2. oraș mare cu administrație proprie. (< lat. municipium)

MUNICÍPIU ~i n. Oraș mare care se impune prin importanță deosebită în viața economică, socială, politică și culturală a statului, având o administrație proprie. /<lat. municipium

municipiu n. nume dat de Romani orașelor din Italia supuse dominațiunii lor particulare.

*municípiŭ n. (lat. municipium, municipiŭ, d. munus, sarcină, obligațiune, dar, și capere, a lua. V. principiŭ). La Romani, oraș supus autoritățiĭ Romeĭ și care participa la drepturile cetățeneștĭ, dar se guverna singur.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

municípiu s. n. [-piu pron. -pĭu], art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (sil. -pi-i-)

Intrare: municipiu
municipiu substantiv neutru
  • pronunție: -piu pr. -pĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • municipiu
  • municipiul
  • municipiu‑
plural
  • municipii
  • municipiile
genitiv-dativ singular
  • municipiu
  • municipiului
plural
  • municipii
  • municipiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)