8 definiții pentru muceniță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica.

MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica.

muceniță sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 13^r/34 / V: (înv) măce~ / Pl: ~țe / E: slv мѧченица] (Asr) Mucenică2 (1).

MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică; fig. femeie care se jertfește pentru o idee, o acțiune. Eu plîng atunci, căci tu-mi răsai în zare, A vremii noastre dreaptă muceniță, Copil blajin, cuminte prea devreme, Sfielnică, bălaie dăscăliță. GOGA, P. 29.

MUCENÍȚĂ ~e f. 1. Femeie care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martiră. 2) (la începuturile creștinismului) Creștină ortodoxă care era supusă la suferințe fizice pentru credință. /<sl. muțenica


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe

muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUCENÍȚĂ s. v. martiră, mucenică.

muceniță s. v. MARTIRĂ. MUCENICĂ.

Intrare: muceniță
muceniță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muceniță
  • mucenița
plural
  • mucenițe
  • mucenițele
genitiv-dativ singular
  • mucenițe
  • muceniței
plural
  • mucenițe
  • mucenițelor
vocativ singular
plural

muceniță

etimologie: