20 de definiții pentru muștiuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück.

MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück.

muștiuc sn [At: DDRF / V: moșticăl, ~șlic, ~șli sf ~șulic, ~șuli sf (reg) moștic, ~tic, ~icăl, ~ticlu, ~tric, ~tuc / Pl: ~uri / E: ger Mundstück] 1 Piesă detașabilă, de metal, de os, de lemn etc., la instrumentele muzicale de suflat, care se ține între buze și prin care se suflă în instrumentul respectiv. 2 (Pex; arg) Gură. 3 (Îe) A lua cuiva ~ul A lovi pe cineva peste gură. 4 (Ban; pan) Imamea a ciubucului Si: țigaret. 5 Piesă metalică, de bronz sau de alamă, cu care se termină un furtun de stropit și care concentrează și dirijează jetul de lichid. 6 Piesă de metal sau de lemn montată la capătul de presare al pieselor și folosită la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. 7 (Reg) Zăbală.

MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă (de ebonit, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. ♦ Imameaua ciubucului. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun de stropit și care servește la concentrarea și dirijarea vinei de lichid. 3. Piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, fixată la capătul presei de cărămidă, folosită la fasonarea materialului din care se taie cărămizile sau țiglele.

MUȘTIÚC s.n. 1. Capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. Piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele. [< germ. Mundstück].

MUȘTIÚC s. n. 1. capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură. 2. capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele. (< germ. Mundstück)

MUȘTIÚC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonită) în care se fixează țigara pentru a fuma; țigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se suflă cu gura; ambușură. 3) Capătul metalic al unui furtun care servește la reglarea curentului de apă. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundstück

muștĭúc n., pl. urĭ (rus. muštúk și mundštúk, d. germ. mundstück, compus d. mund, gură, și stück, bucată, pĭesă). Zăbală. Bucata trîmbițeĭ în care sufli și care e mobilă. Imameaŭa cĭubuculuĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri

muștiúc s. n. (sil. -tiuc), pl. muștiúcuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUȘTIÚC s. (MUZ.) ambușură, (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)

MUȘTIUC s. (MUZ.) ambușură, (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

muștiuc (< germ. Mundstück), parte a unor instrumente* de suflat, care se fixează (prin apăsare) de buze (în cazul instrumentelor de suflat din alamă), ori se ține în gură (în cazul clarinetului* și al saxofonului*). Prin m. se introduce coloana de aer în instr.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

muștiuc, muștiucuri s. n. gură.

Intrare: muștiuc
  • silabație: muș-tiuc info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muștiuc
  • muștiucul
  • muștiucu‑
plural
  • muștiucuri
  • muștiucurile
genitiv-dativ singular
  • muștiuc
  • muștiucului
plural
  • muștiucuri
  • muștiucurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

muștiuc

  • 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ambușură pliscoi
    • 1.1. Imameaua ciubucului.
      surse: DLRLC
  • 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. Tub mic (de os, de lemn, de ebonită) în care se fixează țigara pentru a fuma.
    surse: NODEX sinonime: țigaret

etimologie: