mușlui [At: CREANGĂ, P. 85 / V: ~șul~, ~șuli / Pzi: ~esc / E: cf mușina] 1 vi (Reg; d. unele animale) A umbla de colo până colo, adulmecând sau scotocind după mâncare Si: (reg) a mușina (1). 2 vi (Mol; fig) A se amesteca în toate. 3 vi A mânca ceva ciupind de ici și de colo Si: a ciuguli. 4 vi (Mol; Buc) A pierde vremea cu nimicuri Si: a tândăli, a mocăi (1). 5 vi (Reg) A lucra prost. 6 vt (Buc) A murdări. 7 vt (Buc) A vopsi rău.

MUȘLUI, mușluiesc, vb. IV. Intranz. (Regional, despre animale) A mirosi, adulmeca, a mușina; a scotoci cu botul pentru a găsi de mîncare. Godacul mușluia pe lîngă o poartă, în ograda unui gospodar. SADOVEANU, O. VI 41. De nu mușluia un cîne pe la capul meu, aș fi dormit tun pîn-a doua zi. HOGAȘ, DR. II 26. Purcelul... mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos, cum e treaba porcului. CREANGĂ, P. 82.

mușluì v. Mold. 1. a mirosi, vorbind mai ales de porci: grohăind și mușluind pe jos CR.; 2. fig. a adulmeca. [Origină necunoascută].

mușuli v vz mușlui

mușului v vz mușlui

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.

mușuluĭésc, V. mușluĭesc.

mușlui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiește, 3 pl. mușluiesc, imperf. 3 sg. mușluia; conj. prez. 3 să mușluiască

mușlui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiește, imperf. 3 sg. mușluia; conj. prez. 3 să mușluiască

mușlui vb., ind. prez. 3 sg. mușluiește, imperf. 3 sg. mușluia; conj. prez. 3 sg. și pl. mușluiască

mușlui (-uesc, mușluit), vb. – A cerceta, a iscodi, a fi curios. Creație expresivă, cf. moșmoli. Numerose var.: amușlui, (a)mulului, bușlui, mujlui, mușina, acesta din urmă prin încrucișare cu mișuna. Der. din sb. njušiti „a respira” (Cihac, II, 206) nu pare probabilă.

MUȘLUI vb. v. adulmeca, mirosi.

mușlui vb. v. ADULMECA. MIROSI.

MUȘLUI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Regional; despre unele animale) A umbla de colo pînă colo, adulmecînd sau scotocind după mîncare; (regional) a mușina (1). Purcelul însă umbla mușluind prin casă, după mîncare. CREANGĂ, P. 85, cf. 82. Lîngă el doi purceluși grohăiau, mușluind cu rîturile. DUNĂREANU, CH. 144. De nu mușluia un cîne pe la capul meu, aș fi dormit tun pîn-a doua zi. HOGAȘ, DR. II, 26. Doi godaci mușluiau pe lîngă gard. SADOVEANU, O. VIII, 88. Iată vine un lup, mușlind pe unde mîncase și băuse cei hoți. REV. CRIT. I, 235, cf. ȘEZ. III, 82. ◊ (Prin analogie) Cine mai știe ce-l apuca într-o zi să ne calce pe-aicea, să mușluiască, să mai scormonească și să mai iscodească alte crîșcări de-ale lui. V. ROM. februarie 1954, 14. [Strigoiul] ajunge în codrul cel mare, unde ajunsese și fata, și mai mușluind pe ici, pe colo, o zărește sub un tufan de fag. PAMFILE, DUȘM. 180, cf. IORDAN, L. M. 194, MAT. DIALECT. I, 182. ♦ F i g. (Prin sudul Mold.) A se amesteca în toate. Cf. IORDAN, L. M. 194. ♦ A mînca ceva ciupind de ici și de colo. V. c i u g u l i. PAMFILE, J. II, 156. 2. I n t r a n z. (Prin Mold. și Bucov.) A pierde vremea cu nimicuri; a tîndăli, a mocăi (1). Cf. I. CR. V, 152, A VI 4. ♦ (Regional) A lucra prost, a face o treabă de mîntuială (Coverca-Vatra Dornei). Cf. A V 14. 3. T r a n z. (Prin Bucov.) A murdări, a mînji (2) (LEXIC REG. 105); a vopsi rău (com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, A V 15). – Prez. ind.: mușluiesc. - Și: mușului (a V 15), mușuli vb. IV. – Cf. m u ș i n a.