2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mușinare sf [At: NOVACOVICIU, C. B. I, 13 / Pl: (rar) ~nări / E: mușina] (Reg) 1 Mocoșire. 2 Lucru fără spor.

MUȘINÁ, pers. 3 múșină, vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.; despre unele animale) A adulmeca, a mirosi; a căuta. – Et. nec.

MUȘINÁ, pers. 3 múșină, vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.; despre unele animale) A adulmeca, a mirosi; a căuta. – Et. nec.

mușina [At: SLAVICI, N. I., 36 / V: (reg) ~șuna / Pzi: mușin, (reg) mușiu / E: ns cf mișuna] 1-2 vti (Reg; d. animale; pan d. oameni) A mirosi, a adulmeca Si: (reg) a mușini (1). 3-4 vti (Reg; d. animale; pan d. oameni) A căuta. 5 vi (Ban) A mocoși. 5 vi (Reg) A pierde vremea. 7 (Reg) A umbla pe drumuri în zadar.

MUȘINÁ, múșin, vb. I. Tranz. (Regional, despre animale) A adulmeca, a mirosi. Cînele începu să mușine mălaiul. SLAVICI, N. I 36.

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 múșină

mușiná vb., ind. prez. 3 sg. mușínă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUȘINÁ vb. v. adulmeca, migăli, mirosi, mocăi, mocoși, moșmondi, moșmoni, ticăi.

mușina vb. v. ADULMECA. MIGĂLI. MIROSI. MOCĂI. MOCOȘI. MOȘMONDI. MOȘMONI. TICĂI.

Intrare: mușinare
mușinare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușinare
  • mușinarea
plural
  • mușinări
  • mușinările
genitiv-dativ singular
  • mușinări
  • mușinării
plural
  • mușinări
  • mușinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: mușina
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mușina
  • mușinare
  • mușinat
  • mușinatu‑
  • mușinând
  • mușinându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mușină
(să)
  • mușine
  • mușina
  • mușină
  • mușinase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mușină
(să)
  • mușine
  • mușinau
  • mușina
  • mușinaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mușina

etimologie: