mozavir sm [At: CUV D. BĂTR. I, 294 / Pl: ~i / E: tc müzevvir] (Tcî) 1 Calomniator. 2 Om viclean.

mozavír m. (turc. [d. ar.] müzevvir). Vechĭ. Rar. Calomniator. – Și ca verb mozaviresc, și ca subst. mozaviríe, și ca adj. mozavírnic: cuvinte mozavirnice.

mozavir (-ri), s. m. – Defăimător. – Var. muzavir. Megl. muzuvir. Tc. (arab.) müzavir (Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1526a), cf. ngr. μουζαβίρης. Sec. XVII, înv. – Der. mozavirie (var. muzavirie), s. f. (calomnie): mozaviri, vb. (a calomnia); mozavirnic, adj. (calomnios). Cf. sp. manzobre (Corominas, III, 258).

MOZAVIR adj., s. v. bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, ponegritor.

mozavir adj., s. v. BÎRFITOR. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. PONEGRITOR.

MOZAVIR s. m. (Mold., ȚR) Defăimător, calomniator. A: Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe. ȘAPTE TAINE. Mozavirii ce-l băga cu cuvint rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. B: Sîntu împreunătoriu tuturor răutăților, urîtoriu, clevetnic, muzaviriu ... ÎNV. 1642, 3^v. Să nu fie fost mîndru sau ... mozaviriu. ÎNV. 1702,14^v. Ca un tîlhar și mozavir ce este să-l iei si să-l perzi. E 1777, 101^r; cf. MARDARIE, 158. 282, 293; ST. LEX., 294, LEX: 1683, 36^v; PAT. 1705², 159^v; E 1777, 103^r. // C: V-ați făcut răi, fără, de leage, mozaviri. LD, 4^v; cf. LD ,9^r: PF, 75^r. Variante: muzaviriu (ÎNV. 1642, 3^v). Etimologie: tc. müzevvir. Vezi și mozaviri, mozavirie. Cf. b a l a m u t, b I o j e r i t o r, ciocotniță (2), o c a r n i c (2).

MOZAVÍR s. m. (Turcism învechit) Defăimător, calomniator; om viclean. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe (a. 1645). ap. TDRG. Boierindu-se cu mite și fiind mozaviri, vînd în tot ceasul pre boierii țării la domnia mea (a. 1669). MAG. IST. I, 132/17. Mozavirii ce-l băga cu cuvînt rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. 191/18. – Pl.: mozaviri. – Din tc. müzevvir.