mozavir sm [At: CUV D. BĂTR. I, 294 / Pl: ~i / E: tc müzevvir] (Tcî) 1 Calomniator. 2 Om viclean.

MOZAVIR s. m. (Mold., ȚR) Defăimător, calomniator. A: Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe. ȘAPTE TAINE. Mozavirii ce-l băga cu cuvint rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. B: Sîntu împreunătoriu tuturor răutăților, urîtoriu, clevetnic, muzaviriu ... ÎNV. 1642, 3^v. Să nu fie fost mîndru sau ... mozaviriu. ÎNV. 1702,14^v. Ca un tîlhar și mozavir ce este să-l iei si să-l perzi. E 1777, 101^r; cf. MARDARIE, 158. 282, 293; ST. LEX., 294, LEX: 1683, 36^v; PAT. 1705², 159^v; E 1777, 103^r. // C: V-ați făcut răi, fără, de leage, mozaviri. LD, 4^v; cf. LD ,9^r: PF, 75^r. Variante: muzaviriu (ÎNV. 1642, 3^v). Etimologie: tc. müzevvir. Vezi și mozaviri, mozavirie. Cf. b a l a m u t, b I o j e r i t o r, ciocotniță (2), o c a r n i c (2).

mozavír m. (turc. [d. ar.] müzevvir). Vechĭ. Rar. Calomniator. – Și ca verb mozaviresc, și ca subst. mozaviríe, și ca adj. mozavírnic: cuvinte mozavirnice.

MOZAVIR adj., s. v. bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, ponegritor.

mozavir adj., s. v. BÎRFITOR. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. PONEGRITOR.

mozavir (-ri), s. m. – Defăimător. – Var. muzavir. Megl. muzuvir. Tc. (arab.) müzavir (Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1526a), cf. ngr. μουζαβίρης. Sec. XVII, înv. – Der. mozavirie (var. muzavirie), s. f. (calomnie): mozaviri, vb. (a calomnia); mozavirnic, adj. (calomnios). Cf. sp. manzobre (Corominas, III, 258).