MOZAVÍR s. m. (Turcism învechit) Defăimător, calomniator; om viclean. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe (a. 1645). ap. TDRG. Boierindu-se cu mite și fiind mozaviri, vînd în tot ceasul pre boierii țării la domnia mea (a. 1669). MAG. IST. I, 132/17. Mozavirii ce-l băga cu cuvînt rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. 191/18. – Pl.: mozaviri. – Din tc. müzevvir.