MOSCAT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

moscat² s vz mușcată¹

moscat¹, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~ați, ~e / E: mosca] 1-2 (Rar) Care miroase a mosc² (3-4). 3-4 (Rar) Parfumat cu mosc² (3-4). 5 (Îs) Bou ~ Mamifer asemănător cu boul, care trăiește în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii și a cărui carne miroase a mosc² (3) (Ovibos moschatus).

MOSCAT, -Ă, moscați, -te, adj. Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

MOSCAT, -Ă, moscați, -te, adj. Frecat cu mosc; cu miros de mosc. Bou moscat = mamifer răspîndit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, asemănător cu boul, mai mic decît acesta, cu coarnele scurte întoarse în jos și a cărui carne miroase a mosc (Ovibos moschatus ).

MOSCAT, -Ă adj. cu miros de mosc. ♦ bou ~ = mamifer nordic care întrunește caracteristicile berbecului și cele ale boului: coarne scurte și lăsate în jos, părul lung și des, copita lată și a cărui carne miroase a mosc. (< lat. /bos/ moschatus)

moscát, -ă adj. (ngr. moshátos. V. mușcat). Care miroase a mosc, a tămîĭe, a busuĭoc saŭ a ceva apropiat de aceste mirosurĭ: poamă moscată.

mascat² s vz mușcată¹

mașcat¹ s vz mușcată

moscată sf vz mușcată²

moșcată sf vz mușcată¹

muscat² s vz mușcată¹

muscată sf vz mușcată¹

mușcat⁴ s vz mușcată¹

mușcat³ ain vz muscat¹

mușcat², ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: mușca] Care a fost sfâșiat, rupt, rănit prin mușcare.

mușcată² sf [At: BARCIANU / Pl: ~te / E: pn muszkat] (Reg) Nucșoară folosită drept condiment.

mușcată¹ sf [At: BULET. GRĂD. BOT. V, 64 / V: (pop; reg) mascat s, mașcat s, moscat s, mosc~, moș~, muscat s, musc~, mușcat s / Pl: ~te, (pop) ~căți / E: bg мушкато, mg muskáta] 1 (Șîc ~-roșie, ~-roz, ~-ca-nalba, ~-rotată, ~-puturoasă) Plantă erbacee perenă, din familia geraniaceelor, cu tulpina dreptă sau culcată, slab lemnoasă, cu frunze rotunde, păroase pe ambele fețe, cu marginile dințate, cu flori de culoare albă, roz sau roșie, dispuse în umbele și cu fructele în formă de cioc de barză, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) mușcatlă, pirirgoane (Pelargonium zonale). 2 (Șîc ~-creață, ~-încrestată) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor cu tulpina dreaptă, înaltă cam de un metru, cu ramuri având peri lungi glanduloși, cu frunze crestate adânc și cu o inflorescență de obicei din cinci flori, având petalele superioare roz cu o pată pupurie, iar cele inferioare fără pată, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) belagoni (Pelargonium radula). 3 (Șîc ~-care-miroasă, ~căți-ca-măru, ~-ca-țitroana) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor, cu tulpina scurtă, cărnoasă și solzoasă, cu frunze dințate, cu miros tare de lămâie și cu flori mici, albe sau roz, dispuse în umbele, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) indrușaim, mușcatăr-rotund, mușcătură¹, mușcățel¹ (Pelargonium odoratissimum). 4 (Șîc ~-mare, ~-cu-flori-mari) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor, cu tulpina lucioasă, mult ramificată și cu flori mari, cultivată ca plantă decorativă (Pelargonium grandiflorum). 5 (Bot; șîc ~a-jinului) Priboi (Geranium macrorrhizum). 6-9 (Prc) Floare a mușcatei (1-4).

roșea sf [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: roșu + ea] (Bot; reg) Mușcată (Pelargonium zonale).

MUȘCATĂ, mușcate, s. f. Plantă decorativă, cu frunze catifelate și păroase, mirositoare, cu flori mici albe sau roșii dispuse în umbele (Pelargonium). Fina zîmbea nepăsătoare, potrivindu-și la ureche mușcata veștedă. SADOVEANU, M. C. 153. Curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr rîdeau niște mușcate însîngerate. REBREANU, R. I 93. A-nflorit mușcata Din grădina noastră Și-i atît de roșu Macul din fereastră. GOGA, C. P. 65. ◊ Compus: mușcată-creață = pelargonie.

MUȘCATĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile sale roșii, roz sau albe, dispuse în inflorescență umbeliformă; pelargonie. /<bulg. muškato, ung. muskáta

mușcată f. Tr. Bot. indrișaim: foaie verde de mușcată POP. [Lat. medieval MUSCATUS, printr’un intermediar unguresc].

mușcát (est) m. și mușcátă (vest) f., pl. e (rus. muškat, fructu unuĭ copac mirositor; germ. muskat, fr. muscat, moscat). Indrușaim, o plantă geraniacee cu tulpina scurtă și cărnoasă, cu frunze rătunde catifelate, cu florĭ de ordinar roșiĭ așezate în umbele micĭ, originară din sudu Africiĭ (pelargónium odoratissimum [béllulum și róseum]). Mușcatu draculuĭ. V. ruĭen.

moscat (rar) adj. m., pl. moscați; f. moscată, pl. moscate

moscat (rar) adj. m., pl. moscați; f. moscată, pl. moscate

moscat adj. m., pl. moscați; f. sg. moscată, pl. moscate

mușcată s. f., g.-d. art. mușcatei; pl. mușcate

mușcată s. f., g.-d. art. mușcatei; pl. mușcate

mușcată s. f., pl. mușcate

mușcată (-te), s. f. – Pelargonie (Pelargonium odoratissimum). – Var. mușcat, mușcățel. Germ. Muskat, în parte prin intermediul mag. muskáta (Cihac, II, 517). Din același cuvînt, prin intermediul rus. muškatnyῑ, provine mușcatin, s. n. (înv., nucșoară).

MOSCÁT, -Ă (< mosc) adj. Cu miros de mosc. ◊ Bou m. = gen de mamifer nordic, intermediar ca aspect între oi și vitele cornute, cu corpul lung de c. 2,5 m și înalt de 1,5 m, acoperit cu păr des, cu fire lungi până la 70 cm (Ovibos). Trăiește în regiunile arctice ale Americii de Nord și în Groelanda.

PELARGONIUM L’Herit., MUȘCATĂ, fam. Geraniaceae. Gen originar din Africa și cîteva din sudul Spaniei, peste 175 specii, erbacee, perene, pubescente. Tulpini cu foliaj bogat, suculente. Frunzele verzi, la unele specii cu zone de altă culoare, reniforme, pe margini dințate, lung-pețiolate, cu miros tare și aromatic. Flori (sepale cu pinten) divers colorate, în umbele, terminal pe tije lungi. Fruct, capsulă lungă cu 5 loculi. Plantele înfloresc vara, cît și iarna.

Pelargonium zonale (L.) Ait., « Mușcate obișnuite ». Specie care înflorește în apr.-oct. Flori simple sau învoite (sepale egale, liniare, acuminate, petale inegale, alungit-eliptice, cu vîrf rotunjit, roșii, roz-albe) în umbele, pe peduncul de cca 15 cm înălțime. Frunze alterne, cu pețioli lungi, subrotund-cordate, 7-lobate, crenate, catifelat-pubescente, deseori zona centrală marcată de un verde brun-negricios pe fondul verde-deschis al frunzei. Plantă, cca 90 cm înălțime, groasă, cu ramuri cărnoase, păroase, spre bază mai mult sau mai puțin lemnificate.

SCABIOSA L., MUȘCATA DRACULUI, SIPICĂ, SCABIOZĂ, fam. Dipsacaceae. Gen originar din zonele temperate ale globului, rar în regiuni tropicale, mai ales în regiuni mediteraneene, cca. 78 specii, erbacee, rar sufrutescente, anuale, bienale sau vivace, pubescente, rar glabre, pînă la 1 m înălțime. Frunze, de obicei, partite. Flori mici, foliolelele involucrului ce le înconjoară așezate pe 1-2 rînduri, întinse ca o stea (caliciul extern cu 8 coaste, limb rotund sau campanulat, pergamentos, cel interior poartă în vîrf 5 peri în formă de raze, corolă cu 5 crestături, foarte rar 4-6, stigmat segmentat, 4 stamine, rar 2). Fruct achemă.

MUȘCATĂ s. (BOT.; Pelargonium) (rar) pelargonie, (reg.) belagoni, indrușaim, mușcătură, mușcățel, rotundă.

MUȘCATĂ s. v. nucșoară, priboi.

NUCĂ DE MUȘCATĂ s. v. nucșoară.

mușcată s. v. NUCȘOARĂ. PRIBOI.

MUȘCATĂ s. (BOT.; Pelargonium) (rar) pelargonie, (reg.) belagoni, indrușaim, mușcătură, mușcățel, rotundă.

nucă de mușcată s. v. NUCȘOARĂ.

MOSCAT² subst. v. mușcată¹.

MOSCAT¹, -Ă adj. (Rar) Care miroase a mosc² (2), parfumat cu mosc². Cf. COSTINESCU, DDRF. ◊ Bou moscat = mamifer asemănător cu boul, care trăiește în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii și a cărui carne miroase a mosc² (2) (Ovibos moschatus). Un fel de pereche a iakului este în regiunile polare boul moscat. MEHEDINȚI, G. F. 185. – Pl.: moscați, -te. – V. mosca. Cf. fr. m u s q u é.

MASCAT² subst. v. mușcată¹.

MAȘCÁT¹ subst. v. mușcată¹.

MUȘCATĂ¹ s. f. Numele mai multor plante erbacee perene din familia geraniaceelor, cultivate ca plante decorative: a) (și în sintagmele mușcată roșie. BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată roz, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată ca nalba, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată rotată, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată puturoasă, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL.) plantă cu tulpina dreaptă sau culcată, slab lemnoasă, cu frunze rotunde, păroase pe ambele fețe, cu marginile dințate, cu flori de culoare albă, roz sau roșie, dispuse în umbele și cu fructele în formă de cioc de barză; (regional) mușcatlă, pirirgoane (Pelargonium zonale) b) (și în sintagmele mușcată creață, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată íncrestată, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, pl.) plantă cu tulpina dreaptă, înaltă cam de un metru, cu ramuri avînd peri lungi glanduloși, cu frunze crestate adînc și cu o inflorescență de obicei din cinci flori, avînd petalele superioare roz cu o pată purpurie, iar cele inferioare fără pată; (regional) belagoni (Pelargonium radula); c) (și în sintagmele mușcată care miroasă, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, mușcăți ca măru, ib., mușcată ca țitroana, ib.) plantă cu tulpina scurtă, cărnoasă și solzoasă, cu frunze dințate, cu miros tare de lămîie și cu flori mici, albe sau roz, dispuse în umbele; (regional) indrușaim, mușcățel¹, mușcătură², mușcatăr rotund (Pelargonium odoratissimum); d) (și în sintagma mușcată mare. SIMIONESCU, FL. 411, mușcată cu flori mari, id. ib.) plantă cu tulpina lucioasă, mult ramificată și cu flori mari (Pelargonium grandiflorum); e) (și în sintagma mușcata jinului. BULET. GRĂD. BOT. V, 58) priboi (Geranium macrorrhizum); p. r e s t r. floarea acestor plante. La intrare era în drum un ciubăr mare și curat, plin cu apă . . . și cîte o floare or două, mușcat or rujmărin. PITIȘ, ȘCH. 151. Un mînunchi compus din foi verzi . . . și mușcată. MARIAN, NA. 403. A-nflorit mușcata Din grădina noastră. GOGA, C. P. 65. Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre. REBREANU, P. S. 141, cf. id. R. I, 93. Tîrgul acela dunărean . . . cu mușcate și gutui în geamurile curate ca cleștarul, avea un farmec ciudat. I. BOTEZ, ȘC. 85. Fina zîmbea nepăsătoare, potrivindu-și la ureche mușcata veștedă. SADOVEANU, M. C, 153. Se întoarse purtînd în brațe un ghiveci de pămînt ars, în care crescuse și înflorise o mușcată roșie. STANCU, R. A. II, 8. Gîndurile-i fugiră iuți ca niște rachete subțiri spre casa cu mușcate în fereastră. VORNIC, P. 77. Alte ghivece cu mușcăți se aflau pe pervazul celor două ferestre. V. ROM. ianuarie 1956, 69, cf. H I, II, III, IV, V, IX, X, XI, XII, XVIIIi. Mușcată cu trei crenguță, Are badea o drăguță. JARNIK-BÎRSEANU, D. 230. Mușcatul e o floare de oală. ȘEZ. XV, 77. Peană lată de mușcată, Să vii și la noi vrodată. ib. 89. – Pl.: mușcate și (popular) mușcăți. – Și: (popular) mușcat subst., muscată (BARONZI, L. 138, H I 119, V 49, XVIII 41) s. f., mașcat (H III 306, X 145, 445, 476, 534, 581, XI 427, XIV 374, XVI 320), (regional) muscat (ib. III 139), mascát (ib. I 57, X 489) subst., moșcată (ib. II 87), moscată (ib. XIV 103) s. f., moscăt (ib. XIV 103) subst. – Din bg. мушкато, magh. muskáta.

MUȘCATĂ² s. f. (Regional) Nucșoară (folosită drept condiment). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. – Pl.: mușcate. – Din pol. muszkat.