mosc¹ a [At: FILIMON O. I, 223 / Pl: ? / E: Mosc] (Îvr) Rusesc.

mosc² [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 51^v/15 / V: (înv) musc, moscos sn / Pl: (1-2) moști, (3, 4) ~uri / E: ngr μόσχος] 1 sm Mamifer rumegător din Asia, de mărimea unei căprioare, fără coarne, având o secreție frumos și puternic mirositoare, pe care masculul o acumulează într-o glandă situată sub pântece Si: (rar) moscar (Moschus moschiferus). 2 sm Blană prelucrată a moscului (1). 3 sn Substanță plăcut mirositoare secretată de masculul moscului² (1) și folosită în industria de parfumuri, în cosmetică și în medicină. 4 sn Parfum fabricat din această substanță sau produs pe cale sintetică.

mosc³ s [At: H X, 445 / Pl: nct / E: cf moscăliță] (Mol) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

MOSC (1) s. m. și (2, 3, 4) n. 1. Mamifer rumegător, de mărimea unei căprioare țrăind în munții înalți ai Asiei; masculul are sub pîntece o pungă în care se acumulează o substanță mirositoare (Moschus moschiferus). ♦ Blana acestui animal. 2. Substanță cu miros pătrunzător, secretată de masculul acestui animal. 3. Produs artificial al cărui miros puternic imită pe al substanței de mai sus. ♦ Cu miros de mosc. Se zărea... o bucată de săpun mosc în formă sferică. FILIMON, C. 47. 4. Culoare brună-închisă, asemănătoare cu culoarea pielii animalului descris mai sus. ◊ (În comparații) Tulpan mosc. FILIMON, C. 210.

MOSC¹ moști m. Animal rumegător, de mărimea unei căprioare, fără coarne, cu caninii superiori foarte lungi. /<ngr. móskos

MOSC² ~uri n. Substanță secretată de o glandă a masculului moscului, utilizată în medicină și în industria parfumurilor. /<ngr. móskos

Mosc n. vechiul nume românesc al Moscovei: scumpe blăni de Mosc OD.

mosc n. 1. cuadruped rumegător care poartă sub pântece un buzunar plin de o materie mirositoare numită de asemenea mosc; 2. substanța însăș: o bucată de săpun mosc în formă sferică FIL.

1) mosc m., pl. moștĭ, ngr. móskos și móshos, vgr. móshos, mlat. muscus, moscus și moschus, it. musco, muschio, pv. fr. musc, ar. al-misk, d. pers. mušk, mosk, mosc [știut de Chinejĭ din vechime]; turc. musk, misk, mișk, rus. musk, múskus, germ. moschus. V. mischet, mușcat). Un fel de căprioară foarte mică al căreĭ mascul are la pîntece un buzunar plin de o substanță foarte odorantă numită tot mosc, care se întrebuințeză la făcut parfum. S. n. Substanță mirositoare a mosculuĭ. Parfum de mosc: parfumat cu mosc. Mosc vegetal, uleĭ scos dintr’un fel de nalbă. V. zibetă.

2) mosc n., pl. urĭ. Vechĭ. Moscva. Țara Mosculuĭ, Rusia. Vulpe de Mosc, vulpe rusească. Azĭ. Ĭepure de Mosc, ĭepure de casă (alb și mic).

moscos sn vz mosc²

musc sn vz mosc²

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

mosc² (substanță) s. n., pl. moscuri

mosc² (substanță) s. n., pl. moscuri

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

mosc (substanță) s. n., pl. moscuri

mosc (zool.) s. m., pl. moști

mosc (moști), s. m. – 1. Mamifer rumegător din Asia (Moschus moschiferus). – 2. Miros secretat de acest mamifer. – Mr. moscu. Ngr. μόσϰος (Cihac, II, 677), din per. musk, cf. arab. al misk › sp. almizcle. – Der. moscușor, s. m. (frăguliță, Adoxa moschatellina).

MOSC s. 1. (ZOOL.; Moschus moschiferus) (rar) moscar. 2. (BIOL.) cabarga. (Miros de ~.)

MOSC s. 1. (ZOOL.; Moschus moschiferus) (rar) moscar. 2. (BIOL.) cabarga. (Miros de ~.)

mosc adj. v. RUS. RUSESC.

musc, (muscan, muscal), s.m. – (reg.) Rus, din Rusia: „Păsărică cu doi pui, / Du-te-n țara muscului” (Papahagi, 1925: Breb); „În loc de lumină-aprinsă, / Muscalii cu pușca-ntinsă” (Bilțiu, 2006: 121). ♦ (onom.) Muscal, Muscalu, Muscaluc, nume de familie (48 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui mosc (< Mosc) (MDA); din muscal „locuitor din orașul Moscova; poporul rus” (< rus., ucr. moskal).

musc, (muscan), s.m. – Rus, din Rusia. Țara muscalului = Țara rusului (Papahagi 1925). – Der. regr. din muscal „locuitor din orașul Moscova; poporul rus” (< rus., ucr. moskal).

MOSC² s. m., s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător din Asia, de mărimea unei căprioare, fără coarne, avînd o secreție frumos și puternic mirositoare, pe care masculul o acumulează într-o glandă specială situată sub pîntece; (rar) moscar (Moschus moschiferus). Pelcele de mosc (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Tibetul sau moscul din Etiopia. AR (1829), 20²/26. ♦ Blana prelucrată a moscului (1) Unde sînt îmbrăcâmintele cele scumpe și cu mosc ? (a. 1746). ap. TDRG. 2. S. n. Substanță plăcut mirositoare secretată de masculul moscului² (1) și folosită în industria de parfumuri, în cosmetică și în medicină; parfum fabricat din această substanță sau produs pe cale sintetică. Mirodeniile aromatelor ș-a moscului. DOSOFTEI, V. S. octombrie 51^v/15. Mulți autori și pescari recomandă la momelile de mai sus a li se adăoga musc, șofran, cuișoare. . . și alte mirosuri tari, spre a-i atrage. ATILA, P. 55. Halepliu o urmărea amețit de parfumul ei suav și ticălos de mosc. CAMIL PETRESCU, O. II, 111. Același. . . parfum de musc în care se distingea vag miros de petrol. SADOVEANU, O. XI, 416. Muscul e o masă moale sau fărîmicioasă, brună închisă, care conține grăsimi, colesterină, săruri de amoniu. LTR². ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mosc săpon, oca 5 bani (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Se zărea un lighean de argint pe al cărui acoperămînt era pusă o bucată de săpun mosc în formă sferică. FILIMON, O. I, 102. – Pl.: (1) moști, (2) moscuri. - Și: (învechit) musc, móscos (IST. Ț. R. 69) s. n. – Din ngr. μόσχος.

MOSC¹ adj. (Învechit, rar) Rusesc. Basmale de Triesti, de Franța și de Englitera, tulpan mosc, alagea de Triesti. FILIMON, O. I, 223. – Pl.: ? – De la n. pr. Mosc.

MOSC³ subst. (Prin nordul Mold.) Numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. H. C, 445, XII, 385. – Pl.: ? Cf. m o s c ă l i ț ă.