mosc² [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 51^v/15 / V: (înv) musc, moscos sn / Pl: (1-2) moști, (3, 4) ~uri / E: ngr μόσχος] 1 sm Mamifer rumegător din Asia, de mărimea unei căprioare, fără coarne, având o secreție frumos și puternic mirositoare, pe care masculul o acumulează într-o glandă situată sub pântece Si: (rar) moscar (Moschus moschiferus). 2 sm Blană prelucrată a moscului (1). 3 sn Substanță plăcut mirositoare secretată de masculul moscului² (1) și folosită în industria de parfumuri, în cosmetică și în medicină. 4 sn Parfum fabricat din această substanță sau produs pe cale sintetică.

MOSC (1) s. m. și (2, 3, 4) n. 1. Mamifer rumegător, de mărimea unei căprioarețrăind în munții înalți ai Asiei; masculul are sub pîntece o pungă în care se acumulează o substanță mirositoare (Moschus moschiferus). ♦ Blana, acestui animal. 2. Substanță cu miros pătrunzător, secretată de masculul acestui animal. 3. Produs artificial al cărui miros puternic imită pe al substanței de mai sus. ♦ Cu miros de mosc. Se zărea... o bucată de săpun mosc în formă sferică. FILIMON, C. 47. 4. Culoare brună-închisă, asemănătoare cu culoarea pielii animalului descris mai sus. ◊ (În comparații) Tulpan mosc. FILIMON, C. 210.

MOSC² ~uri n. Substanță secretată de o glandă a masculului moscului, utilizată în medicină și în industria parfumurilor. /<ngr. móskos

mosc n. 1. cuadruped rumegător care poartă sub pântece un buzunar plin de o materie mirositoare numită de asemenea mosc; 2. substanța însăș: o bucată de săpun mosc în formă sferică FIL.

2) mosc n., pl. urĭ. Vechĭ. Moscva. Țara Mosculuĭ, Rusia. Vulpe de Mosc, vulpe rusească. Azĭ. Ĭepure de Mosc, ĭepure de casă (alb și mic).

1) mosc m., pl. moștĭ, ngr. móskos și móshos, vgr. móshos, mlat. muscus, moscus și moschus, it. musco, muschio, pv. fr. musc, ar. al-misk, d. pers. mušk, mosk, mosc [știut de Chinejĭ din vechime]; turc. musk, misk, mișk, rus. musk, múskus, germ. moschus. V. mischet, mușcat). Un fel de căprioară foarte mică al căreĭ mascul are la pîntece un buzunar plin de o substanță foarte odorantă numită tot mosc, care se întrebuințeză la făcut parfum. S. n. Substanță mirositoare a mosculuĭ. Parfum de mosc: parfumat cu mosc. Mosc vegetal, uleĭ scos dintr’un fel de nalbă. V. zibetă.

moscos sn vz mosc²

musc sn vz mosc²

mosc² (substanță) s. n., pl. moscuri

mosc² (substanță) s. n., pl. moscuri

mosc (substanță) s. n., pl. moscuri

musc, (muscan, muscal), s.m. – (reg.) Rus, din Rusia: „Păsărică cu doi pui, / Du-te-n țara muscului” (Papahagi, 1925: Breb); „În loc de lumină-aprinsă, / Muscalii cu pușca-ntinsă” (Bilțiu, 2006: 121). ♦ (onom.) Muscal, Muscalu, Muscaluc, nume de familie (48 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui mosc (< Mosc) (MDA); din muscal „locuitor din orașul Moscova; poporul rus” (< rus., ucr. moskal).

musc, (muscan), s.m. – Rus, din Rusia. Țara muscalului = Țara rusului (Papahagi 1925). – Der. regr. din muscal „locuitor din orașul Moscova; poporul rus” (< rus., ucr. moskal).