-morfism [At: DN³ / E: fr morphisme, it -morfismo] Element secund de compunere savantă cu sensul: 1-2 (Referitor la) formă. 3 Care are o anumită formă.

-MORFISM Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) formă”, „care are o anumită formă”. [< fr. -morphisme, it. -morfismo, cf. gr. morphe].

-MORFISM elem. morf(o)-.

-morf [At: DN³ / E: fr -morphe, it -morfo] Element secund de compunere savantă cu sensul: 1-2 (Referitor la) formă. 3 Care are forma de ...

morfo- [At: DN³ / E: fr morpho-, it morfo-] Element prim de compunere savantă, cu sensul: 1 Formă. 2 Conformație. 3 Care are o anumită formă.

-MORF Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) formă”, „care are forma de”. [< fr. -morphe, it. -morfo, cf. gr. morphe].

MORFO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „formă”, „conformație”, „care are o anumită formă”. [< fr. morpho-, it. morfo-, cf. gr. morphe].

-MORFIE elem. morf(o)-.

MORF(O)-, -MORF, -MORFIE, -MORFISM, -MORFOZĂ elem. „formă”, „aspect”, „configurație”. (< fr. morph/o/-, – morphe, -morphie, -morphisme, -morphose, cf. gr. morphe)

-MORFOZĂ² elem. morf(o)-.

+morfism s. n., pl. morfisme

-MORF „cu aspect de, în formă de”. ◊ gr. morphe „formă, aspect” > fr. -morphe, germ. -morph, it. -morfo, engl. -morph > rom. -morf.

MORF-, v. MORFO-. □ ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate morfogenetică; ~onim (v. -onim), s. n., nume care se bazează pe caracterele morfologice ale plantei.

-MORFIE „înfățișare, configurație, reprezentare”. ◊ gr. morphe „formă, aspect” > fr. -morphie, germ. id., it. -morfia, engl. -morphy > rom. -morfie.

MORFO- „formă, configurație, structura”. ◊ gr. morphe „formă, aspect” > fr. morpho-, germ. id., engl. id., it. morfo- > rom. morfo-. □ ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., studiu al evoluției reliefului terestru în timp; ~fil (v. -fil₂), adj., în formă de frunză; ~filogeneză (v. filo-₂, v. -geneză), s. f., studiu al genezei variabilității morfologice în cursul filogeniei; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., studiu al raportului dintre structura celulelor, a țesuturilor sau a organelor și funcțiile lor; ~gen (v. -gen₁), adj., care duce la modificarea formei sau structurii unui organism; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Proces de formare și dezvoltare a configurației morfologice a organismelor în cursul ontogeniei. 2. Proces de formare a profilului unui sol sub acțiunea factorilor naturali pedogenetici; ~genie (v. -genie₁), s. f., 1. Parte a geomorfologiei care se ocupă cu studiul originii formelor de relief. 2. Studiu al adaptărilor morfologice ale plantelor la condițiile mediului lor natural; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., identificare, numai prin pipăire, a configurației obiectelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea și clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. 2. Descriere morfologică și histologică a organelor sau a organismelor; ~gramă (v. -gramă), s. f., grafic care reprezintă mărimi ale constituției corporale; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care studiază forma și structura organismelor vegetale și animale. 2. Parte a gramaticii care studiază părțile de vorbire și flexiunea lor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu măsurarea formei oricărui corp natural. 2. Parte a geomorfologiei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor formelor de relief și cu fragmentarea lor orizontală și verticală, în vederea stabilirii legilor lor spațiale; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitate a legilor de formare a caracterelor morfologice animale sau vegetale; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază forma și structurile diferitelor organe în stare patologică; ~plazie (v. -plazie), s. f., potențialitate morfogenetică a organismelor în curs de dezvoltare; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază corespondențele între caracterele morfologice și psihologice ale indivizilor; ~scopie (v. -scopie), s. f., studiu al aspectului exterior al granulelor care alcătuiesc formațiile geologice; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar tipic al uneia dintre formele speciei polimorfe; ~tropie (v. -tropie), s. f., totalitatea modificărilor care intervin în forma și dimensiunile unei rețele cristaline, ca urmare a înlocuirii chimice a unei părți din particulele componente.

-MORFOZĂ „formare, dezvoltare, configurație”. ◊ gr. morphosis „formare” > fr. -morphose, germ. id. > rom. -morfoză.