12 definiții pentru monotonie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

monotonie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ii / E: fr monotonie] 1 Lipsă de varietate în ton. 2 Ceea ce este monoton (1). 3 (Fig) Lipsă de variație. 4 (Fig) Uniformitate plictisitoare, supărătoare, neplăcută.

MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton. Lătrătura... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III 42. ♦ Fig. Uniformitate plictisitoare. Monotonia acelorași decoruri, pe care le înălțase anii și mi le impusese o voință care nu era a mea, mă revolta. ANGHEL, PR. 8. Îmi aminteam viața de școlar, cînd libertatea nu-mi era măsurată și o puneam alături de monotonia zilelor ce duceam în acel magazin. DEMETRESCU, O. 95.

MONOTONÍE s.f. Caracterul a ceea ce este monoton; uniformitate plictisitoare, lipsă de varietate în ton. [Gen. -iei. / < fr. monotonie].

MONOTONÍE s. f. însușirea de a fi monoton; lipsă de varietate. (< fr. monotonie)

MONOTONÍE ~i f. Caracter monoton. /<fr. monotonie

monotonie f. caracterul celui monoton, prea unitorm: monotonia unui cântec, monotonia conversațiunii; fig. monotonia vieții.

*monotoníe f. (vgr. monotonia). Caracteru de a fi monoton: monotonia unuĭ cîntec. Fig. Prea mare uniformitate, lipsă de varietate: monotonia unuĭ discurs, uneĭ vĭețĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MONOTONÍE s. uniformitate. (~ vieții cuiva.)

MONOTONIE s. uniformitate. (~ vieții cuiva.)

Intrare: monotonie
monotonie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monotonie
  • monotonia
plural
  • monotonii
  • monotoniile
genitiv-dativ singular
  • monotonii
  • monotoniei
plural
  • monotonii
  • monotoniilor
vocativ singular
plural

monotonie

  • 1. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Lătrătura... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III 42.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: uniformitate attach_file 2 exemple
      exemple
      • Monotonia acelorași decoruri, pe care le înălțase anii și mi le impusese o voință care nu era a mea, mă revolta. ANGHEL, PR. 8.
        surse: DLRLC
      • Îmi aminteam viața de școlar, cînd libertatea nu-mi era măsurată și o puneam alături de monotonia zilelor ce duceam în acel magazin. DEMETRESCU, O. 95.
        surse: DLRLC

etimologie: