MONOTONIE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton. Lătrătura... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III 42. ♦ Fig. Uniformitate plictisitoare. Monotonia acelorași decoruri, pe care le înălțase anii și mi le impusese o voință care nu era a mea, mă revolta. ANGHEL, PR. 8. Îmi aminteam viața de școlar, cînd libertatea nu-mi era măsurată și o puneam alături de monotonia zilelor ce duceam în acel magazin. DEMETRESCU, O. 95.