MONORIMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiași rime într-o strofă sau poem. – Din fr. monorime.

monorimă [At: NEGULICI / Pl: ~me / E: fr monorime] (D. poezii) 1 a Care are aceeași rimă la toate versurile. 2 sf Repetare a aceleiași rime într-o succesiune de versuri.

MONORIMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiași rime într-o succesiune de versuri. – Din fr. monorime.

MONORIMĂ, monorime, adj. f. (Despre poezii) Care are la toate versurile aceeași rimă.

MONORIMĂ adj.f. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. // s.f. Reluarea aceleiași rime la sfîrșitul mai multor versuri care se succedă. [Cf. fr. monorime].

MONORIMĂ I. adj. (despre poezii) care are aceeași rimă la toate versurile. II. s. f. reluare a aceleiași rime la sfârșitul mai multor versuri care se succedă. (< fr. monorime)

MONORIMĂ ~e f. (despre poezii) Reluare a aceleiași rime într-o succesiune de mai multe versuri. /<fr. monorime

monorimă¹ adj. f. (poezie ~); pl. monorime

monorimă² s. f., g.-d. art. monorimei; pl. monorime

monorimă adj. f., s. f., pl. monorime

monorimă adj. f., s. f., pl. monorime

MONORIMĂ (< fr. monorime) În poezie monorima apare ca repetare a aceleiași rime la sfîrșitul mai multor versuri succesive. Ex. Peste vîrf de rămurele Trec în stoluri rîndunele, Ducînd gîndurile mele Și norocul meu cu ele... (M. EMINESCU, Ce te legeni) Folosită în poezia arabă, în poezia spaniolă medievală, franceză, germană, iar la noi de poeții Văcărești, V. Alecsandri, M. Eminescu, monorima apare frecvent în poezia populară. Ex. Negru vodă sta, Sta și se chitea Și se tot gîndea, Că tot ce căta El tot nu afla... (Meșterul Manole)