monogram sn vz monogramă

MONOGRAM s.n. v. monogramă.

MONOGRAMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monogram s. n.] – Din fr. monogramme.

monogramă sf [At: MOLNAR, I. 75/25 / V: monogram sm / Pl: ~me / E: fr monogramme] 1 (Îvr) Tip de literă. 2 Semn imprimat, gravat, brodat etc., reprezentând inițialele, alăturate, împletite sau parțial suprapuse ale numelui și prenumelui unei persoane.

MONOGRAMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau cusut, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monogram s. n.] – Din fr. monogramme.

MONOGRAMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format din alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. Un biet portofel roșcat... cu pielea decolorată, cu monograma ruptă. C. PETRESCU, S. 157. La expoziția de lucru a pensionului, în toți anii avea... horbote împletite, dantele și monograme cusute pe batiste. VLAHUȚĂ, O. AL. II 20. – Variantă: monogram s. n.

MONOGRAMĂ s.f. Semn scris, gravat etc. format prin reunirea unor inițiale ale numelui cuiva. [Var. monogram s.n. / < fr. monogramme, cf. lat., gr. monogramma < gr. monos – unic, gramma – literă].

MONOGRAMĂ s. f. semn scris, gravat etc. prin reunirea unor inițiale ale numelui cuiva. (< fr. monogramme)

MONOGRAMĂ ~e f. Semn compus din literele inițiale ale numelui și prenumelui unei persoane, aplicat pe diverse obiecte prin scriere, brodare sau gravare. [G.-D. monogramei] /<fr. monogramme^[1]

monogramă f. reunire de mai multe litere împletite formând un singur caracter.

*monográmă f., pl. e (lat. monográmma n., monogramă, d. vgr. monógrammos, compus dintr’o singură linie). Două saŭ maĭ multe litere contopite într’un singur semn.

monogramă (desp. -no-gra-) s. f., g.-d. art. monogramei; pl. monograme

monogramă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monogramei; pl. monograme

monogramă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. monogramei; pl. monograme^[1]

monogramă

monogramă, -me.

MONOGRÁMĂ (< fr.; {s} mono- + gr. gramma „literă”) s. f. Semn scris, gravat, brodat etc., format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. ◊ M. christică = formă prescurtată a numelui lui Iisus Hristos, compusă din literele grecești X (ch) și P (r); ulterior, varianta IHS, prescurtare a formulei „Jesus hominum salvator” și alte variante, manifestându-se tendința complicării ei.

MONOGRAM s. n. v. monogramă.

MONOGRAMĂ s. f. 1. (Învechit, rar) Tip de literă. Slovele hinezilor. . . tot acel fealiu de monograme sînt, care s-au făcut din slovele fenițienilor. MOLNAR, I. 75/25. 2. Semn (imprimat, gravat, brodat etc.) reprezentînd inițialele (alăturate, împletite sau parțial suprapuse ale) numelui și prenumelui unei persoane. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Monograme cusute pe batist. VLAHUȚĂ, D. 31. Un biet portofel roșcat. . . cu pielea decolorată, cu monograma ruptă. C. PETRESCU, S. 157, cf. id. Î. II, 232. Desfăcu o batistă cu monograma începută de un an. id. C. V. 261. În mîna stîngă un pled și un mic sac de voiaj, învelit în pînză, cu monogramă. TEODOREANU, M. II, 345. L-a firitisit vodă Mihai Sturza, . . . dăruindu-i un ceasornic de aur cu monogramă domnească. SADOVEANU, E. 65. Își opri doar o batistă de mătase cu monogram. CĂLINESCU, S. 636. – Pl.: monograme. – Și: (rar) monográm s. n. – Din fr. monogramme.