modal, ~ă a [At: LM / Pl: ~i, ~e / E: fr modal] 1 (Grm) Care aparține modului¹ (10). 2 (Grm) Care se referă la mod¹ (10). 3 (Grm) Care exprimă modul¹ (10). 4 (Grm) Care se referă la mod¹ (1). 5 (Grm) Care indică modul¹ (1). 6 (Grm) De mod¹ (1). 7 (Muz) Care se referă la mod¹ (12). 8 (Muz) Care aparține modului¹ (12). 9 (Fiz; îoc categoric sau absolut) Condiționat. 10 (Jur) Care subordonează efectul unui act voinței beneficiarului.

MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.^[1]

MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care se referă la un mod gramatical. Folosind conjuncțiile în locul sufixelor modale, ajungem de asemenea la îmbogățirea numerică a fondului principal. GRAUR, F. L. 181. Propoziție modală = propoziție circumstanțială de mod. 2. Privitor la modurile muzicale. Elementul modal... dă intonații populare melodiilor. CONTEMPORANUL, S. H. 1949, nr. 138, 8/4.

MODÁL, -Ă adj. 1. Referitor la un mod gramatical, de mod. ◊ Propoziție modală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată modul în care se face acțiunea propoziției regente. 2. Referitor la modurile muzicale. [Cf. fr. modal].

MODÁL, -Ă adj. referitor la mod (2, 3), de mod. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată modul acțiunii din regentă. (< fr. modal)

MODÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de modurile gramaticale. Formă ~ă. 2) Care ține de modurile muzicale. Muzică ~ă. /<fr. modal^[1]

modal a. relativ la mod sau modalitate.

*modál, -ă adj. (fr. modal, d. mode, mod; it. modale). Gram. Relativ la modurĭ: forme modale. Fil. Relativ la modurile substanțeĭ. Log. A căruĭ afirmațiune e supusă modurilor de posibilitate saŭ imposibilitate, de necesitate saŭ contingență (în opoz. cu categoric saŭ absolut): o propozițiune modală. Jur. Care subordonează efectu unuĭ act, unuĭ eveniment nesigur dependent de voința celuĭ ce trebuĭe să beneficieze: dispozițiune modală. Muz. Relativ la modurile muzicale.

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modál adj. m., pl. modáli; f. sg. modálă, pl. modále^[1]

modal, compoziție ∼ (ă), (engl. = modal composition) termen prin care se desemnează compoziția mineralogică reală a unei roci exprimată în procente de greutate sau de volum; analiza m. a rocilor magmatice stă la baza clasificării mineralogice cantitative (ex.: clasificările lui Johannsen și Streckeisen).

MODÁL, -Ă adj. (cf. fr. modal): în sintagmele circumstanțial modal și circumstanțială modală (v.).