3 intrări
36 de definiții

Explicative DEX

moști sfp vz moaște

MOAȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfinte[1]; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti. corectat(ă)

  1. sfântă în original — raduborza

MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

moaste sf vz moaște

moaște sfp [At: MOXA, 381/7 / V: (înv) ~tie (Pl: moștii), moaște sf moști sfp / E: slv мошти] 1-2 (Rel) (Rămășiță din) corpul unei persoane considerată sfântă. 3 (Pex) Veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei persoane sfinte, și căreia i se atribuie puteri supranaturale. 4 (Rar; îe) A avea rude printre ~ A fi de neam mare. 5 Relicvă. 6 (Pgn) Corp mumificat Si: mumie, (reg) moștină3. 7 (Îe) A se preface în ~ A se mumifica. 8 (Fig; îae) A se usca. 9 (Fig; îae) A se atrofia.

moaștie sf vz moaște

mosc2 [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 51v/15 / V: (înv) musc, moscos sn / Pl: (1-2) moști, (3, 4) ~uri / E: ngr μόσχος] 1 sm Mamifer rumegător din Asia, de mărimea unei căprioare, fără coarne, având o secreție frumos și puternic mirositoare, pe care masculul o acumulează într-o glandă situată sub pântece Si: (rar) moscar (Moschus moschiferus). 2 sm Blană prelucrată a moscului (1). 3 sn Substanță plăcut mirositoare secretată de masculul moscului2 (1) și folosită în industria de parfumuri, în cosmetică și în medicină. 4 sn Parfum fabricat din această substanță sau produs pe cale sintetică.

mosc3 s [At: H X, 445 / Pl: nct / E: cf moscăliță] (Mol) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

MOAȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițele mumificate din corpul unei persoane considerate sfinte[1]; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (Fig.) Rămășițele scumpe ale trecutului. – Din sl. mošti.

  1. considerată sfântă în original — raduborza

MOAȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Oseminte mumificate, bucăți din veșminte sau obiecte ale unei persoane considerate ca sfîntă și cărora li se atribuie puteri supranaturale. Tot ce rămăsese fostei capitale din antica-i strălucire era sicriul cu moaștele unui sînt. Ioan cel Nou – așa-i zicea pe nume. HASDEU, I. V. 34. Am la piept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Rar, la sg.) Bătrînul sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, P. III 296. ◊ Expr. A păstra ceva ca pe niște moaște = a păstra cu mare grijă. ♦ Fig. Rămășițe ale trecutului, demne de respect. [Munții] văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii... Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A trecutului vii moaște Peste care vremea crește. TOPÎRCEANU, B. 22.

MOSC (1) s. m. și (2, 3, 4) n. 1. Mamifer rumegător, de mărimea unei căprioare țrăind în munții înalți ai Asiei; masculul are sub pîntece o pungă în care se acumulează o substanță mirositoare (Moschus moschiferus). ♦ Blana acestui animal. 2. Substanță cu miros pătrunzător, secretată de masculul acestui animal. 3. Produs artificial al cărui miros puternic imită pe al substanței de mai sus. ♦ Cu miros de mosc. Se zărea... o bucată de săpun mosc în formă sferică. FILIMON, C. 47. 4. Culoare brună-închisă, asemănătoare cu culoarea pielii animalului descris mai sus. ◊ (În comparații) Tulpan mosc. FILIMON, C. 210.

MOAȘTE f. pl. 1) (în religia creștină) Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte sau alte obiecte) aparținând unei persoane considerate ca sfântă; relicvă. 2) fig. poet. Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă; vestigiu. /<sl. mošti

MOSC1 moști m. Animal rumegător, de mărimea unei căprioare, fără coarne, cu caninii superiori foarte lungi. /<ngr. móskos

moaște f. pl. rămășițele sfinților: moaștele sfântului Dumitru. [Slav. MÕȘTI, puteri (după puterea miraculoasă a moaștelor)].

mosc n. 1. cuadruped rumegător care poartă sub pântece un buzunar plin de o materie mirositoare numită de asemenea mosc; 2. substanța însăș: o bucată de săpun mosc în formă sferică FIL.

moáște (oa dift.) f. pl. (vsl. bg. mošti, „puterĭ” și „moaște”, după credința că moaștele aŭ o putere supranaturală. V. moștean). Trup sfînt neputrezit. V. relichie.

2) mosc n., pl. urĭ. Vechĭ. Moscva. Țara Mosculuĭ, Rusia. Vulpe de Mosc, vulpe rusească. Azĭ. Ĭepure de Mosc, ĭepure de casă (alb și mic).

1) mosc m., pl. moștĭ, ngr. móskos și móshos, vgr. móshos, mlat. muscus, moscus și moschus, it. musco, muschio, pv. fr. musc, ar. al-misk, d. pers. mušk, mosk, mosc [știut de Chinejĭ din vechime]; turc. musk, misk, mișk, rus. musk, múskus, germ. moschus. V. mischet, mușcat). Un fel de căprioară foarte mică al căreĭ mascul are la pîntece un buzunar plin de o substanță foarte odorantă numită tot mosc, care se întrebuințeză la făcut parfum. S. n. Substanță mirositoare a mosculuĭ. Parfum de mosc: parfumat cu mosc. Mosc vegetal, uleĭ scos dintr’un fel de nalbă. V. zibetă.

Ortografice DOOM

moaște s. f. pl.

mosc1 (mamifer) s. m., pl. moști

!moaște s. f. pl.

mosc1 (mamifer) s. m., pl. moști

moaște s. f., pl. moaște

mosc (zool.) s. m., pl. moști

Etimologice

moaște s. f. pl. – Relicve. – Megl. moaste. Sl. mošti (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 199; Berneker, II, 70; Conev 112), cf. bg., sb., rus. mošti.

mosc (moști), s. m. – 1. Mamifer rumegător din Asia (Moschus moschiferus). – 2. Miros secretat de acest mamifer. – Mr. moscu. Ngr. μόσϰος (Cihac, II, 677), din per. musk, cf. arab. al misk › sp. almizcle. – Der. moscușor, s. m. (frăguliță, Adoxa moschatellina).

Argou

moaște s. f. pl. (intl.) cadavru.

Sinonime

MOAȘTE s. pl. 1. v. mumie. 2. relicve (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.).

MOSC s. 1. (ZOOL.; Moschus moschiferus) (rar) moscar. 2. (BIOL.) cabarga. (Miros de ~.)

moaște s.f. pl. 1 mumie, <reg.> moștină2. Moaștele recent descoperite în Valea Regilor sunt ale unui faraon. 2 (relig. creștină) relicve (v. relicvă), <rar> vestigii (v. vestigiu), <înv.> despuieri (v. despuiere), rămășițe (v. rămășiță1). Moaștele Sfintei Parascheva se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Iași. 3 (arg.) v. Cadavru. Corp. Corp neînsuflețit. Hoit. Stârv. Trup.

mosc2 s.m., s.n. 1 s.m. (zool.) Moschus moschiferus; moscar. 2 s.n. (biol.) cabarga. În încăpere este un miros plăcut de mosc.

MOAȘTE s. pl. 1. mumie, (reg.) moștină. 2. relicve (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.).

MOSC s. 1. (ZOOL.; Moschus moschiferus) (rar) moscar. 2. (BIOL.) cabarga. (Miros de ~.)

Tezaur

MOȘTI s. f. pl. v. moaște.

MOAȘTE s. f. (De obicei la pl.) 1. (În religia creștină) Rămășiță mumificată din corpul unei persoane considerată sfîntă ; p. e x t. veșmînt, parte de veșmînt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). Acesta arse moștiile sfinteei muceniță Eftimiia. MOXA, 381/7. Deaderă moștiile sfintei Vineri în loc de dajde. id. 400/24. M[u]c[e]nicii fură arși cu foc, și moaștele goniră focul (cca 1633). GCR I, 85/7. Cu ai săi mearse de începu a săpa și vrea să ia moștiile svăntului. VARLAAM, C. 457. Adus-au cu mare cheltuială din țară păgână sfintele moștii a marelui mucenic Ioan. URECHE, LET. i, 103/12, cf. SIMiON DASC., LET. 21. Cela, ce va fura și va vinde mișcare svinte moștii, să-l cearte cu moarte. PRAV. 45. Veniră creștinii cei credincioși de le luară moștiile. DOSOFTEI, V. S. septembrie 7v/27, cf. N. COSTIN, L. 193. Și așe au rămas moștile sfîntului Ioan iară în țara Leșască. NECULCE, L. 147. Pentru moștiile lui Costantin împărat (a. 1707). CAT. MAN. I, 243. Sărută și icoana Preacistii și moștii (de vor fi). GHEORGACHI, LET. III, 308/36. Înștiințare pentru moaștele sfîntului marelui mucenic Ioann cel Nou de la Sociavă (a. 1806). BV II, 475. Am împlinit dorința ce făcusem, de a merge în pelerinaj pe gios la Iași, ca să mă închin moaștelor sf. Parascheve. ASACHI, S. L. II, 21. Apropiindu-se de racla sf. Ioan cel Nou, s-a plecat cu mare smerenie, și a sărutat moaștele sfîntului. NEGRUZZI, S. I, 148, cf. 283. Slăbise de gîndeai că erau sfinte moaște. GHICA, ap. CADE. Ei își împărțiră între sine, ca moaștie, fărmăturele acelor oase. HASDEU, I. V. 166. Am la pept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. I, 18. Te-ai apropiet de mine și ai pus mîna pe strai și ți s-a luminat fața, parcă te-ai fi apropiet de niște moaște. CONTEMPORANUL, IV, 87. Le-a spus și altele, ba despre ticăloșiile pâgînilor, ba despre minunile sfintelor icoane ș-a sfintelor moaște. SADOVEANU, O. X, 333. În stînga tribunei o raclă cu moaștele sfîntului Dimitrie Basarabov. CAMIL PETRESCU, O. II, 352, cf. DEȘLIU, G. 25. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la respectul față de moaște sau la obiceiul de a fi purtate din loc în loc) Bătrînul Dan. . . Sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, POEZII, 296. Pe aceasta o păstra ca pe-o moaște. AGÎRBICEANU, L. T. 189. Descarcă-le acolo . . . dă-le dracului, că le plimbăm ca pe niște moaște. . . Culică începu s-arunce cutiile la întîmplare, cum le și încărcase. V. ROM. iulie 1954, 61. ◊ Fig. El este singurul depozitar credincios care păstrează cu sfințenie moaștele neamului său. VLAHUȚĂ, ap. CADE. ◊ E x p r. (Rar) A avea rude printre moaște = a fi de neam mare. Cf. DDRF. ♦ Relicvă, vestigiu. Supt această piatră zac oasele răposatului (și) întru fericire Costandin Coțofanu biv vel medelnicer, care s-au prestăvit la leat 1826, luna noiemvrie 28, și spre pomenire i s-au pus această moaște pă mormînt la leat 1838, i lu[na] noie[m]vr[ie] (a. 1838). IORGA, S. D. XV2, 38. 2. P. g e n e r. Corp mumificat; mumie, (regional) moștină3. Cea mai mare mirare a ei fu cînd văzu pe acei doi împărați cu tabla scrisă la picere și ei făcuți moaște. GORJAN, H. II, 153/9. Sînteți míhniți, Cu ochii stinși, la față galbini și vestejiți. Cît cine-acum vă vede și cine vă cunoaște Se-ntreabă cu mirare: ce sînt ? ostași ori moaște? ALECSANDRI, T. II, 139, Tudor se lăsă ca o mumie, cu mustățile îndoite în jos la colțurile gurii, căci avea ceva de moaște în uscăciunea lui, la optzeci de ani. CAMIL PETRESCU, O. II, 80. ◊ E x p r. A se preface în moaște = a se mumifica; f i g. a se usca, a se atrofia. Ori patimile-n pieptu-i s-au prefăcut în moaște, Ori nu-nțelege-amorul fiindcă nu-l cunoaște. MACEDONSKI, O. II, 94. - Pl.: moaște. – Și: (Învechit) moáștie (pl. moștii), moáste (ANON. CAR.) s. f., moști s. f. pl. – Din slavonul мошти.

MOSC2 s. m., s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător din Asia, de mărimea unei căprioare, fără coarne, avînd o secreție frumos și puternic mirositoare, pe care masculul o acumulează într-o glandă specială situată sub pîntece; (rar) moscar (Moschus moschiferus). Pelcele de mosc (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Tibetul sau moscul din Etiopia. AR (1829), 202/26. ♦ Blana prelucrată a moscului (1) Unde sînt îmbrăcâmintele cele scumpe și cu mosc ? (a. 1746). ap. TDRG. 2. S. n. Substanță plăcut mirositoare secretată de masculul moscului2 (1) și folosită în industria de parfumuri, în cosmetică și în medicină; parfum fabricat din această substanță sau produs pe cale sintetică. Mirodeniile aromatelor ș-a moscului. DOSOFTEI, V. S. octombrie 51v/15. Mulți autori și pescari recomandă la momelile de mai sus a li se adăoga musc, șofran, cuișoare. . . și alte mirosuri tari, spre a-i atrage. ATILA, P. 55. Halepliu o urmărea amețit de parfumul ei suav și ticălos de mosc. CAMIL PETRESCU, O. II, 111. Același. . . parfum de musc în care se distingea vag miros de petrol. SADOVEANU, O. XI, 416. Muscul e o masă moale sau fărîmicioasă, brună închisă, care conține grăsimi, colesterină, săruri de amoniu. LTR2. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mosc săpon, oca 5 bani (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Se zărea un lighean de argint pe al cărui acoperămînt era pusă o bucată de săpun mosc în formă sferică. FILIMON, O. I, 102. – Pl.: (1) moști, (2) moscuri. - Și: (învechit) musc, móscos (IST. Ț. R. 69) s. n. – Din ngr. μόσχος.

Intrare: moști
moști
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: moaște
substantiv feminin (F168)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular — —
plural
  • moaște
  • moaștele
genitiv-dativ singular — —
plural
  • moaște
  • moaștelor
vocativ singular —
plural —
moaste
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
moști
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
moaștie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mosc (zool.)
mosc1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mosc
  • moscul
  • moscu‑
plural
  • moști
  • moștii
genitiv-dativ singular
  • mosc
  • moscului
plural
  • moști
  • moștilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

moaște, moaștesubstantiv feminin plural

  • 1. în religia creștină Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Tot ce rămăsese fostei capitale din antica-i strălucire era sicriul cu moaștele unui sînt. Ioan cel Nou – așa-i zicea pe nume. HASDEU, I. V. 34. DLRLC
    • format_quote Am la piept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. A. 44. DLRLC
    • format_quote rar (la) singular Bătrînul sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, P. III 296. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. prin generalizare Corp mumificat. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. figurat Vestigii prețioase ale trecutului. DEX '09 DLRLC
      sinonime: vestigiu
      • format_quote [Munții] văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii... Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A trecutului vii moaște Peste care vremea crește. TOPÎRCEANU, B. 22. DLRLC
    • chat_bubble A păstra ceva ca pe niște moaște = a păstra cu mare grijă. DLRLC
etimologie:

mosc, moștisubstantiv masculin

  • 1. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: moscar
    • 1.1. Blana, acestui animal. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.