MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, care execută foc continuu sau în rafale. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

mitralieră sf [At: BRĂESCU, V. 79 / P: ~li-e~ / Pl: ~re / E: it mitragliera] 1 Armă automată, ușor transportabilă, cu care se poate trage, într-un timp scurt, un mare număr de proiectile asemănătoare cu gloanțele de pușcă Si: (iuz) mitralieză.

MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, cu care se poate trage într-un timp scurt un număr mare de proiectile asemănătoare cu gloanțele de pușcă. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată, pe afet sau trepied, care trage într-un timp scurt un număr mare de gloanțe, asemănătoare cu cele de pușcă. În preajma noastră, de cu seară potrivite, Mitraliere străjuiesc ca scorpii ațipite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Pînza mitralierei a trecut pe deasupra și oamenii au zvîcnit mai departe. PETRESCU, Î. II 34. ◊ Fig. Cîntau lăutarii căutînd să acopere mitraliera cleștelui pe grătar. PAS, Z. I 171. Pistol mitralieră v. pistol. – Pronunțat: -li-e-.

MITRALIERĂ s.f. Armă automată de calibru mic pe afet, cu tir foarte rapid. [Pron. -li-e-. / cf. fr. mitrailleuse, it. mitragliera].

MITRALIERĂ s. f. armă automată montată pe afet, cu tir foarte rapid. (< it. mitragliera)

MITRALIERĂ ~e f. Armă automată de calibru mic, instalată pe un suport, care are o cadență de tragere rapidă (continuă sau în rafale). [Sil. -li-e-] /<it. mitragliera

PISTOL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

PUȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka.

PISTOL², pistoale, s. n. 1. Armă de foc individuală, de dimensiuni mici, mînuită cu o singură mînă. revolver. Necunoscutul s-a scufundat în umbră numai cînd vecinii au sărit, trăgînd focuri de pistoale. SADOVEANU, O. VI 385. Din cînd în cînd, cîte un pocnet de pistol deștepta toată valea satului. BUJOR, S. 99. Beau voinicii și se duc, Din pistoale troscănind. JARNÍK-BÎRSEANU,288. Cum e turcul, și pistolul, se spune despre două persoane apropiate care se potrivesc una cu alta (mai ales în rău). ♦ Expr. (Rar) Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, fără nimic pe el. Băiatul rămase adumbrit într-un crînguleț verde, căci era gol pistol. ISPIRESCU, L. 289. Îmi rămăsese punga plină de întunerec și lăzile pline de vînt, casa. îmbrăcată pușcă, și eu îmbrăcat pistol. GORJAN, H. II 5. ◊ (Ieșit din uz) Pistol- mitralieră = armă automată, ușoară, de lungime mai mică decît a puștii-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mînuit. Stătea afară, sub ploaie, cu un pistol-mitralieră... atîrnat de gît. DUMITRIU, N. 186. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă = pistol pentru lansarea rachetelor de semnalizare luminoasă. 2. (În expr.) Pistol de metalizare = aparat pentru împroșcarea cu metal topit și pulverizat a pieselor care trebuie metalizate la suprafață. Pistol de vopsit (sau pneumatic) = aparat pentru împroșcarea unei vopsele, cu ajutorul aerului comprimat, pe suprafața care trebuie vopsită. Vopsitorii șprițuiesc autobusele cu un pistol pneumatic. ▭ Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură.

PISTOL¹ ~oale n. 1) Armă de foc mică, din care se împușcă la distanțe mici, cu o singură mână. ◊ ~ mitralieră armă de foc automată, cu țeava scurtă, care bate la distanțe mici. ~ rachetă (sau de semnalizare) pistol care lansează rachete de semnalizare. Gol (ca un) ~ a) dezbrăcat complet; în pielea goală; b) foarte sărac. 2) tehn. Aparat de forma unei astfel de arme folosit pentru efectuarea diferitelor operații tehnologice (vopsire, nituire, sudare etc.). /<ngr. pistóli, germ. Pistol

PUȘCĂ puști f. 1) mil. Armă de foc individuală, cu țeava lungă și cu patul de lemn. ◊ ~ antitanc pușcă de calibru mare, folosită contra tancurilor. ~-mitralieră pușcă la care încărcarea și tragerea se fac în mod automat. Gol ~ (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) ~ a trece (sau a se duce) cu mare viteză. 2) înv. Armă de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie întinsă. [G.-D. puștii] /<ung. puska

*mitralióză f., pl. e (fr. mitrailleuse). (Cp. cu batoză). Un fel de tun mic care aruncă gloanțe c’o ĭuțeală extraordinară și cu care e armată infanteria și cavaleria. – Ob. (dar nu maĭ bine) mitralieră. – Curat rom. s’ar putea zice mitraliatoare saŭ împroșcătoare.

mitralieră (armă) (desp. mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitralierei; pl. mitraliere

mitralieră (armă) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitralierei; pl. mitraliere

mitralieră (armă) s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. mitralierei; pl. mitraliere

mitralieră

mitralieră, -re.

!pistol-mitralieră (desp. -mi-tra-li-e-) s. n., pl. pistoale-mitralieră

!pușcă-mitralieră (desp. -mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. puștii-mitralieră; pl. puști-mitralieră

!pistol-mitralieră (-mi-tra-li-e-) s. n., pl. pistoale-mitraliere

pușcă-mitralieră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. puștii-mitraliere; pl. puști-mitraliere

pistol-mitralieră s. n. (sil. -tra-li-e-)

pușcă-mitralieră s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. puștii-mitraliere; pl. puști-mitraliere

MITRALIERĂ s. (MIL.) (înv.) mitralieză, (arg.) cățea.

MITRALIERĂ s. (MIL.) (înv.) mitralieză, (arg.) cățea.

PISTOL s. 1. revolver. 2. pistol-mitralieră = automat.

MITRALIERĂ armă de foc automată prevăzută cu un suport de fixare, putând fi montată pe o aeronavă, capabilă de a executa foc continuu prelungit și în serii mai lungi decât alte arme de foc automate. Mitralierele pot fi: ușoare (calibru obișnuit, până la 14,5 mm, pentru nimicirea aeronavelor ce zboară la distanțe de 500 m) și grele (împotriva aeronavelor aflate la distanțe de până la 1500 m). Mitralierele pot fi: jumelate, cuplate cu o gură de foc de artilerie (tun) aflată la bord, sau cu o altă mitralieră, dar de calibru diferit, acționarea acestora făcându-se simultan, de la același mecanism.

MITRALIERĂ FOTOELECTRICĂ dispozitiv pentru antrenarea piloților în executarea corectă a tragerilor în luptele aeriene, fără a consuma muniție. Mitraliera fotoelectrică e compusă dintr-un aparat de fotografiat instalat cu obiectivul în axul avionului de vânătoare sau vânătoare-bombardament, fiind în legătură cu butonul de declanșare a rachetelor sau de deschidere a focului tunurilor sau a mitralierelor de bord, care înregistrează pe film momentul deschiderii focului de către pilot. După prelucrarea filmului se poate stabili cu ajutorul unor aparate corectitudinea tragerii (distanța de deschidere a focului și unghiul sub care s-a deschis focul). Sin. fotomitralieră.

MITRALIÉRĂ (< it.) s. f. Armă automată care execută foc continuu sau în rafale, destinată pentru lovirea obiectivelor terestre, marine și aeriene. Inventată în anii ’80 ai sec. 19. Există puști-m., m. grele (m. montate pe afet), m. ușoare și m. de calibru mare (12,7-14,5 mm). Folosită din primul război mondial.

baba și elicopterul / și mitraliera expr. folosită în legătură cu două lucruri care nu au nimic în comun

MITRALIÉRĂ s. f. Armă automată, ușor transportabilă, cu care se poate trage, într-un timp scurt, un mare număr de proiectile asemenătoare cu gloanțele de pușcă; (ieșit din uz) mitralieză. Cuiburi de mitraliere viclene plescăiau învrăjbit. BRĂESCU, V. 79. Mitraliere străjuiesc ca scorpii ațipite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Pînza mitralierei a trecut pe deasupra și oamenii a zvîcnit mai departe. C. PETRESCU, Î. II, 34 Mitraliera fu plasată sub poarta cea mare. V. ROM. august 1 955, 43. Pușcă-mitralieră v. p u ș c ă. ◊ {În context figurat) Ritmul mi-a fost mitralieră Lovind din plin în veche eră. BENIUC, S. 64. ◊ F i g. (Cu aluzie la zgomotul ritmic făcut de armă) Cîntau lăutari căutînd să acopere mitraliera cleștelui pe grătar. PAS, Z. I 171. - Pronunțat: -li-e-. – Pl.: mitraliere. Cf. it. m i t r a g l i e r a.