17 definiții pentru miruță
- explicative DEX (8)
- ortografice DOOM (3)
- sinonime (3)
- tezaur (3)
Explicative DEX
MIRUȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu1.
MIRUȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu1.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
miruță sf [At: COTEANU, PL. 15 / V: (reg) mier~, mieroță / Pl: ~țe / E: ns cf mieriu1] Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete Si: (reg) roșii, limba-boului, iarbă-de-bou-sălbatic (Anchusa officinalis).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MIRUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. 🌿 Plantă cu flori purpurii sau violete, numită și „limba-boului” sau „iarbă-de-bou-sălbatică” (Anchusa officinalis) (🖼 3184).
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
miruță f. Bot. Tr. limba-boului. [Și mieruță: floarea-i dă miere albinelor].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mirúță f., pl. e. Trans. Limba bouluĭ, o buruĭană boraginee cu florĭ purpuriĭ saŭ violete (anchusa officinalis), saŭ albastre (anchusa italica).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mieroță sf vz miruță
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mieruță sf vz miruță
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
LIMBĂ (pl. -bi) sf. 1 🫀 Partea musculară mobilă din gura omului și a multor animale, organul principal al gustului, care contribue încă la producerea graiului, la mestecarea și înghițirea alimentelor (🖼 2886): a i se usca limba de sete; a scoate limba; a aștepta, a alerga, a umbla după ceva cu limba scoasă, cu limba de un cot, a aștepta, a căuta să capete un lucru de care cineva are mare nevoie: cîți sînt cu averi mari cari aleargă după pensie cu limba scoasă (ALECS.) ¶ 2 🍽 Limba animalelor considerată ca aliment: ~ de vițel, de bou, de porc; ~ fiartă, afumată ¶ 3 Limba considerată numai ca organ al vorbirii: a prinde (la) limbă, a deveni vorbăreț; Ⓕ; a-și ținea limba în gură; a-și pune frîu limbii, a se feri de a vorbi (ceea ce nu trebue, mai mult decît trebue); a fi slobod la ~, a avea ~ lungă, a vorbi prea mult, a spune ceea ce nu trebue; de aci, LIMBĂ-LUNGĂ, om prea vorbăreț (PAMF.); a avea mîncărime de ~, a nu putea tăcea din gură, a avea chef să tot vorbească: avea, biet, mîncărime de ~, dară îi era frică ... să dea pe față taina (ISP.); parcă-l trage cineva de ~, parcă-l silește cineva să vorbească; a-și mușca limba, a se căi de a fi vorbit. de a fi spus ceea ce nu trebuia; a i se deslega limba, a începe să vorbească după multă tăcere; îmi vine, îmi umblă, îmi stă pe ~, nu-mi pot aduce aminteimediat de acest lucru, de acest cuvînt, de acest nume, cu toate că-l știu bine: ajutați-mi a spune, că nu-mi aduc aminte, dar îmi umblă prin ~ (ȚICH.); (P): limba taie mai mult decît sabia; – limba oase n’are și oase sfarmă; – limba îndulcește, limba amărăște, o vorbă poate face și bine și rău; – toată pasărea pe limba ei piere, de multe ori omul dă de necazuri pentru că nu știe să tacă cînd trebue; 👉 BOU 12 ¶ 4 Cu ~ de moarte, cu ultima voință exprimată, pe patul morții: un om, la moartea lui, de-și va lăsa, cu ~ de moarte, mult puțin ce va avea (PRV.-MB.); ea lăsase cu ~ de moarte să-i facă coșciugul din scîndurile clavirului (I.-GH.) ¶ 5 📖 Totalitatea cuvintelor, formelor și construcțiunilor întrebuințate de o colectivitate de oameni pentru a-și exprima gîndirea prin graiu sau prin scris: limba latină, română, franceză; ~ străină, literară, populară; ~ maternă, învățată în copilărie, vorbită acasă cu părinții; ~ moartă, care nu se mai vorbește (greaca, latina, ebraica, sanscrita, etc.); ~ vie, care se vorbește încă ¶ 6 ⊕ Graiu convențional: limba muților, hoților ¶ 7 🎖️ ‡ Informațiune cu privire la mișcările, la starea, la poziția dușmanilor; a prinde ~, a afla prin spioni: m’apropiu de lagărul leșesc, ca să prind ~ și să aflu ceva (ALECS); prinzînd ~ despre starea lagărului lui Mateiaș (ISP.) ¶ 8 ‡ Popor (în spec. păgîn, sau considerat ca atare): oștile protivnicilor se alcătuiau din toate limbile păgîne din răsărit (ISP.); ~ rea (BRL.), neam rău ¶ 9 Ori-ce are o analogie sau o asemănare cu o limbă: limbi de foc; limba clopotului: ușile se izbeau, clămpînd ca o ~ de clopot ce nu atinge arama (D.-ZAMF.); limba meliței, cumpenei, briceagului, etc.; 👉 LOPĂȚICĂ 4; pe creasta casei... scîrție, la fite-ce bătaie de vînt, două limbi de tinichea (DLVR.) ¶ 10 Fășie lungă și îngustă: ~ de pămînt; ~ de mal; ~ de pădure: portul cel vechiu se află la marginea limbii de pămînt ce înaintează în mare (BOL.); oraș însemnat al Bulgariei, împins în Dunăre pe o ~ de mal (VLAH.); flămînd și trudit străbătea o ~ de pădure (VLAH.); ia, cît cole... un deal și-o vale și-o ~ de pădure (GN.); dincoace despre noi se include cu o ~ de mare, care iese din marea Albă (M.-COST.) ¶ 11 🌿 LIMBA-APEI = BROSCARIȚĂ; LIMBA-BĂLȚILOR = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BOULUI1, plantă acoperită cu peri aspri și țeposi, cu frumoase flori mari, albastre (Anchusa italica); LIMBA-BOULUI2 – MIRUȚĂ; LIMBA-BOULUI3 = SICĂ; LIMBA-BROAȘTEI1 = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BROASTEI2 = IARBA-BROAȘTELOR; LIMBA-CÎNELUI = ARĂRIEL; LIMBA-CERBULUI = NĂVALNIC1; LIMBA-CUCULUI 👉 CUC 6; LIMBA-MĂRII, mică plantă cu flori albe, trandafirii, purpurii sau violete, originară din Europa meridională, cultivată adesea ca plantă decorativă; numită și „limbușoară” (Iberis umbellata) (🖼 2887); LIMBA-MIELULUI, plantă acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre, rar albe, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor sudorifice și pectorale; numită și „atrățel”, „otrățel” sau „boranță” (Borrago officinalis) (🖼 2888); LIMBA-OII1, plantă cu flori purpurii dispuse în capitol; numită și „pălămidă” (Cirsium canum); LIMBA-OII2 = PĂTLAGINĂ; LIMBA-PEȘTELUI1, plantă cu frunzele de un verde-albăstruiu; face flori violete cu un caliciu alb-albăstruiu (Statica limonium) (🖼 2889); LIMBA-PEȘTELUI2 = SICĂ; LIMBA-ȘARPELUI, plantă cu o frunză mică ovală, care îmbrățișază tulipina (Ophioglossum vulgatum) (🖼 2890); LIMBA-VACII, LIMBA-VECINEI (BD.-DEL.) = NĂVALNIC1; LIMBA-VRĂBIEI, mică plantă, cu flori verzui mititele, al cărei fruct e cu o nuculă cu o singură sămînță (Thymelaea passerina) (🖼 2891) ¶ 12 🐟 = CAMBULĂ; – LIMBĂ-DE-MARE, pește de mare, foarte turtit, de felul cambulei; numit și „glosă” sau „șoarece-de-mare” (Solea impar) (🖼 2892)[lat. lĭngua].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
Ortografice DOOM
miruță s. f., g.-d. art. miruței; pl. miruțe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
miruță s. f., g.-d. art. miruței; pl. miruțe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
miruță s. f., g.-d. art. miruței; pl. miruțe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Sinonime
MIRUȚĂ s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
miruță s.f. (bot.) 1 Anchusa officinalis; limba-boului (v. limbă), otrățel, <reg.> boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului-cea-mică, roșii (v. roșu). 2 Anchusa italica; limba-boului (v. limbă), orcanetă.
- sursa: DGS (2013)
- adăugată de Sorin Herciu
- acțiuni
MIRUȚĂ s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Tezaur
MIRUȚĂ s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete; (regional) roșii, limba-boului, iarbă-de-bou-sălbatică (Anchusa officinalis). Cf. COTEANU, PL. 15, LB, POLIZU, LM, DDRF, GHEȚIE, R. M. 261, BRANDZA, FL. 371, GRECESCU, FL. 416. Florile plantei numită miruță. SIMIONESCU, FL. 212, cf. DM. – Pl.:miruțe. – Și: (regional) mierúță (GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W.), mieróță (DDRF) s. f. - Cf. m i e r i u1.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MIEROȚĂ s. f. v. miruță.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MIERUȚĂ s. f. v. miruță.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
| substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
miruță, miruțesubstantiv feminin
- 1. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). DEX '09 DEX '98sinonime: iarbă-de-bou-sălbatică limba-boului roșii
etimologie:
- mieriu DEX '09 DEX '98
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.