MIRUȚĂ s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete; (regional) roșii, limba-boului, iarbă-de-bou-sălbatică (Anchusa officinalis). Cf. COTEANU, PL. 15, LB, POLIZU, LM, DDRF, GHEȚIE, R. M. 261, BRANDZA, FL. 371, GRECESCU, FL. 416. Florile plantei numită miruță. SIMIONESCU, FL. 212, cf. DM. – Pl.:miruțe. – Și: (regional) mierúță (GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W.), mieróță (DDRF) s. f. - Cf. m i e r i u¹.