MIOREA, -ICĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

miorea sf [At: BARONZI, L. 113 / P: mi-o~ / Pl: ~ele / E: mioară + -ea] 1-6 (Reg; șhp) Mioriță (1-6).

MIOREA, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea.

MIOREA, miorele, s. f. Mioriță. Mă despart acum De berbeci și miorele Și de voi, dragile mele oi. COȘBUC, P. II 167. Iar o biată miorea Tot în urmă rămînea. SEVASTOS, C. 295. Nu să lasă de doiniță Mînînd printre floricele Albișoare miorele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. – Pronunțat: mi-o-,

miorică sf [At: DENSUSIANU, Ț. H. 218 / Pl: (rar) ~ici / E: miorea css] 1-6 (Reg; șhp) Mioriță (1-6).

miorea/miorică (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorelei; pl. miorele, art. miorelele

miorea/miorică s. f. (sil. mi-o-), g.-d. art. miorelei; pl. miorele

!miorică (rar) (desp. mi-o-) s. f., g.-d. art. miorelei; pl. miorele

MIOREA s. (ZOOL.) mioriță. (~ laie.)

MIOREA s. (ZOOL.) mioriță. (~ laie.)

miorea, miorele, s.f. – (bot.) Breabăn, floarea-paștilor, floare de vioară, trei cai (Hepatica nobilis). Formă atestată în jurul Sighetului (Borza, 1968: 83). – Din mioară + suf. -ea (DEX, MDA).

miorea, miorele, s.f. – (bot.) Breabăn, floarea-paștilor, floare de vioară, trei cai (Hepatica nobilis). Formă atestată în jurul Sighetului (Borza 1968: 83). – Din mior + -rea.

MIOREA s. f. Mioriță. Cf. BARONZI, L. 113. Mă despart acum De berbeci și miorele Și de voi, dragile mele Oi. COȘBUC, P. II, 167. El întreaga ziuliță Nu se lasă de doiniță, Mînînd printre floricele Albișoare miorele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 76. Iar o biată mioarea Tot în urmă rămînea. SEVASTOS, C. 295. Da de nu s-or împăca, le-oi da mnii de mnioreli. ȘEZ. II, 31. Grăi mica mniorică: Ș-alele, stăpînu nost, Cum ne-ai vărat astă-vară Ierńează-ńe șî la iarnă, DENSUSIANU, Ț. H. 218, cf. ALR I 1 774/600, A V 34. - Pronunțat: mi-o-. – Pl.: miorele. – Și: (cu schimbare de suf.) miorícă (pl. miorele și miorici com. MARIAN) s. f. – Mioară + suf. -ea. - Miorică: cu schimbare de suf.

MIORÍCĂ s. f. v. miorea.