14 definiții pentru mintie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINTIE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

mintie sf [At: (a. 1752) IORGA, S. D. XII, 63 / V: ~teie / Pl: ~ii / E: cf srb mantija] (Ban; Trs) 1 Haină lungă, de obicei îmblănită, care se poartă peste îmbrăcămintea obișnuită Si: (reg) mintea Vz manta. 2 Anteriu preoțesc. 3 (Îe) Doar nu mi-o scurta ~ia Exprimă încercarea de a arăta indiferență față de pedeapsa ce i s-ar putea da.

MINTIE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. scr. mantija.

MINTIE, mintii, s. f. 1. Manta lungă îmblănită. (Atestat în forma minteie) Bine băgaseși de seamă Că Parpangel să gată să deie Și-l opriși țiindu-l de minteie. BUDAI-DELEANU, Ț. 118. 2. Haină lungă preoțească. O-mbrăcat haine călugărești, O luat o mintie. MAT. FOLK. 1072. – Variantă: minteie s. f.

mintea sf [At: ȘINCAI, HR. III, 208/29 / Pl: ~ele / E: cf mintie] (Trs) Mintie (1).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mintie (reg.) s. f., art. mintia, g.-d. art. mintiei; pl. mintii, art. mintiile (desp. -ti-i-)

mintie (reg.) s. f., art. mintia, g.-d. art. mintiei; pl. mintii, art. mintiile

mintie s. f., art. mintia, g.-d. art. mintiei; pl. mintii, art. mintiile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MINTIE s. v. anteriu, reverendă, sutană.

mintie s. v. ANTERIU. REVERENDĂ. SUTANĂ.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MINTIE s. f.. (Ban., Transilv.) 1. Haină lungă [de obicei îmblănită) care se poartă peste îmbrăcămintea obișnuită; (regional) mintea. V. manta (I 1). Mintie veche, iarăși blănită (a. 1752). IORGA, S. D. XII, 63, cf. 98. De te-i purta bine și cuminte ț-oi da mintie și cu haine scurte.. BUDAI-DELEANU, T. V. 87, cf. id. Ț. 118. Zis-o mama, că mi-a face Rochie creață și minteie. MÎNDRESCU, L. P. 77, cf. DOINE, 131, ALR II 3 280/365, 386, ib. 3 336/36, 64. 2. Anteriu (preoțesc). O-mbrâcat haine călugărești, O luat o mintie. MAT. FOLK. 1 072. Ai scurta mintia unui preot însemnează a-l despopi, a-l caterisi. ZANNE, P. III, 230. Doar nu- mi-o scurta mintia, spune cineva pentru a arăta indiferentă față de pedeapsă ce i s-ar putea da. id. ib. 229. - Pl.: mintii. – Și: mintéie s. f. – Cf. s c r. m a n t i j a.

Intrare: mintie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mintie
  • mintia
plural
  • mintii
  • mintiile
genitiv-dativ singular
  • mintii
  • mintiei
plural
  • mintii
  • mintiilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F129)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minteie
  • minteia
plural
genitiv-dativ singular
  • minteie
  • minteiei
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mintie, mintiisubstantiv feminin

regional
  • 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: minteuță
    • format_quote Bine băgaseși de seamă Că Parpangel să gată să deie Și-l opriși țiindu-l de minteie. BUDAI-DELEANU, Ț. 118. DLRLC
  • 2. Anteriu (preoțesc). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O-mbrăcat haine călugărești, O luat o mintie. MAT. FOLK. 1072. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.