mintenaș² sn [At: POLIZU / V ~tinaș / Pl: ~e / E: mintean + -aș] 1-4 (Șhp) Mintean (1-2).

mintenaș¹ av [At: POLIZU / V: ~tănaș, ~tilea, ~tinaș, ~tonaș, ~tulaș, ~tunaș / A și: min~ / E: minten + -aș] 1-4 (Trs; șhp) (Destul de) minten (1-2).

MINTENAȘ adv. (Transilv.) Îndată, imediat, numaidecît. Și la urmă să vii să vezi de masă! – Mintenaș! MACEDONSKI, O. II 414. Scoate-mă de la pușcași, Că de nu, mor mintenaș. RETEGANUL, P. I 49. Las’ să fie cum o vrea, Că drăguț pe seama mea Mintenaș voi căpăta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 412.

mintenaș adv. îndată (provincialism ardelenesc): că colea-i Grigoraș și lua-l’oiu mintenaș POP. [Și minteni («minteni fetele spoiesc» POP.) = ung. MENTEN].

mintenáș și míntenĭ adv. (ung. menten). Trans. Pop. Îndată, imediat.

mintănaș av vz mintenaș¹

mintenașilea av vz mintenaș¹

mintinaș² sn vz mintenaș²

mintinaș¹ av vz mintenaș¹

mintonaș av vz mintenaș¹

mintulaș av vz mintenaș

mintunaș av vz mintenaș¹

mintenaș adv.

MINTENAȘ adv. v. curând, devreme, fuga, grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede.

mintenaș adv. v. CURÎND. DEVREME. FUGA. GRABNIC. IMEDIAT. IUTE. ÎNDATĂ. NEÎNTÎRZIAT. NUMAIDECÎT. RAPID. REPEDE.

MINTENAȘ² s. n. Diminutiv al lui m i n t e a n. V. c o j o c e l, s u m ă n a ș. Cf. POLIZU, DDRF, H IV 158. – Pl.: mintenașe. – Și: mintináș s. n. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Mintean + suf. .-aș.

MINTENÁȘ¹ adv. (Transilv., Maram., Ban.) 1. (Cu sens temporal) Pe dată, imediat, numaidecît, îndată. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Și la urmă să vii să vezi de masă! – Mintenași! MACEDONSKI, O. II, 414. S-o dus în sat și trăbui să sosască mintenaș. STĂNOIU, C. I. 49. O trimeteți mintenaș cu o catană. BRĂESCU, M. B. 123. Viu acum, Mintenaș! IOVESCU, N. 174. Mintenaș începu a sforăi. V. ROM. februarie 1 957, 108. Că drăguț pe seama mea Mintenaș voi căpăta. JARNIK-BÎRSEANU, D. 412. Care unde le-ajungea, Mintenaș că le plesnea. MÎNDRESCU, P. 222. Scoate-mă de la pușcași, Că de nu, mor mintenași! RETEGANUL, P. I, 49. Mintenaș i-o șî rupt urechile, ȘEZ. III, 11. Cînd o băgat d'e samă că iezi nu răspund. . . mint'enaș o st'ut să aic trebuie să fii ceva bai. ALEXICI, L. P. 236. Haideți dar toți într-un pas, Ca să sosim mintenași. T. PAPAHAGI, M. 193. Mintenași vin la voi. ALR I 322/94, cf. 328, MAT. DIALECT. I, 80. 2. (Cu sens modal) în grabă, repede, iute. Cf. REV. CRIT. IV, 29. - Accentuat și: mintenaș. - Și: mnitenáșilea (ALR I 328/190), mintănáș (ib. 322/51), mintináș (ib. 322/80, 328/80, 340/217, 782/218, 1 583/295, ALR II 3130/95), mintonáș (ALR I 322/51, 328/59, 85), mintunáș (ib. 328/69, 107), mintuláș (PAMFILE, S. V. 168) adv. – Minten + suf. -aș.

MINTĂNÁȘ adv. v. mintenaș¹.

MINTENÁȘILEA adv. v. mintenaș¹.

MINTINÁȘ² s. n. v. mintenaș².

MINTINÁȘ¹ adv. v. mintenaș¹.

MINTONAȘ adv. v. mintenaș¹.

MINTÚLÁȘ adv. v. mintenaș¹.

MINTUNÁȘ adv. v. mintenaș¹.