MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

MINOTÁUR, minotauri, s. m. Monstru mitologic, înfățișat cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

MINOTÁUR, minotauri, s. m. Monstru mitologic cu cap de om și trup de taur.

MINOTÁUR s.m. Ființă fabuloasă imaginată cu cap de om și trup de taur. [Pron. -ta-ur. / < fr. minotaure, cf. Minotaur – monstru mâncător de oameni, ucis de Teseu].

MINOTÁUR s. m. (mit.) monstru imaginat cu corp de om și cap de taur. (< fr. minotaure, it. minotaure, germ. Minotaurus)

MINOTÁUR ~i m. (în mitologia greacă) Monstru cu trup de om și cap de taur. /<fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus

Minotaur m. Mit. monstru, jumătate om și jumătate taur, care trăia în labirintul Cretei, fu răpus de Thezeu.

*minotáur m. (vgr. minótauros). Mit. Un monstru cu trupu de om, și capu de taur care locuĭa în labirintu din Creta și a fost ucis de Tezeŭ.

minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuri

minotáur s. m., pl. minotáuri

Minotaur = Minotaurus.

MINOTAURUL (în mitologia greacă), monstru cu trup de om și cap de taur. Zămislit de regina Pasifae, soția lui Minos, cu taurul sacru trimis împotriva lui Minos de zeul Poseidon. Minos i-a închis în Labirint și i-a obligat pe atenieni să-i trimită la fiecare nouă ani șapte tineri și șapte tinere pentru a fi devorați de acesta. Atena, aflându-se printre aceștia, a fost salvată de Teseu, care, ajutat de Ariadna, l-a ucis.