MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

milițian, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 596 / P: ~ți-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: miliție + -ian, cdp fr milicien] 1 sm Soldat din miliție (1) Si: (rar) miliționer. 2 smf Persoană care face parte din miliție (5) Si: (îvr) miliționer.

MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, subst. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care este în serviciul miliției (1), însărcinată cu paza ordinii și a securității publice. La intersecțiile străzilor, milițianul dirijează circulația. ▭ Noi acum trebuie să ajutăm pe milițian să-l afle pe vinovat. DUMITRIU, N. 167. 2. Soldat din miliție (2). Încotro, domnule locotenent? întrebă un milițian. CAMILAR, N. II 341. Mult mai de lipsă ar fi fost companielor care atacase fortul despre apus o întărire de vreo trei-patru sute de milițieni. ODOBESCU, S. III 596. – Pronunțat: -ți-an.

MILIȚIÁN s.m. și f. 1. Membru al miliției (1). 2. Ostaș din miliție (2). [Pron. -ți-an. / < miliție, cf. fr. milicien].

MILIȚIÁN, -Ă s. m. f. 1. membru al miliției (1). 2. ostaș din miliție (2). (după fr. milicien)

MILIȚIÁN ~éni m. înv. Persoană care lucra într-o instituție de miliție; polițist. [Sil. -ți-an] /Din miliție + suf. ~an

milițian m. soldat din miliție.

milițián m., pl. ĭenĭ (d. miliție; fr. milicien). Soldat din miliție.

milițian (-ți-an) s. m., pl. milițieni (-ți-eni)

milițián s. m. (sil. -ți-an), pl. milițiéni (sil. -ți-eni)

MILIȚIÁN s. (MIL.) (rar) miliționer. (~ în armata nepermanentă din trecut.)

MILIȚIAN s. (MIL.) (rar) miliționer. (~ în armata nepermanentă din trecut.)

milițian, milițieni s. m. (iron., glum., peior.) subunitate de măsură pentru inteligență.